„Drumul spre ceea ce avem mai intim în noi…”

06/08/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Citatul acesta, reprodus trunchiat în titlul tabletei de față, aparține lui Ernesto Sábato și a fost așezat în chip votiv pe pagina de titlu a cărții „Amprentele pelerinului. Eseuri, evocări, exegeze, cronici”, semnată de Nicolae Bucur și apărută în 2020, la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe.

Textul complet este următorul: „Drumul spre ceea ce avem mai intim în noi e un lung periplu ce trece prin oameni și universuri”. M-am oprit asupra cărții din nou zilele trecute, deoarece bucuria primirii volumului în preajma Anului Nou a fost însoțită ca o umbră neagră de câteva luni de convalescență, oprindu-mă cu scopul de a stărui mai accentuat când „va fi să fie”, tocmai la capitolul „Poetul maramureșean cândva pe meleagurile noastre… Remember. La 76 de ani de la nașterea poetului Ion Iuga” (pag. 210-215).

Am scris „în chip votiv” și cred că sintagma este definitorie și definitivă, dacă așezăm Maramureșul ca vector Citește restul acestei intrări »


Pamfil Bilţiu – Ion Stan Pătraş şi zestrea sa artistică

22/04/2021

de Gelu DRAGOȘ

O carte de colecţie, o carte reprezentativă pentru Maramureş, ne propune neobositul etnolog Pamfil Bilţiu şi colaboratoarea şi consoarta lui, Maria Bilţiu. Apărută în condiţii grafice deosebite, ea se numeşte „Ioan Stan Pătraş şi zestrea sa artistică”, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, editura „Cetatea Romei”, director dr. Nicoară Mihali (carte-simbol, tocmai bună pentru a putea fi oferită turiştilor care ne trec pragul).

Demersul domnului Pamfil Bilţiu este salutar fiindcă Maramureşul, dacă se identifică cu ceva, se identifică cu porţile maramureşene, bisericile de lemn, folclorul de pe Iza şi Mara şi în mod excepţional cu „Cimitirul vesel” din Săpânţa.

Din Cuvântul de început, numit „Argument” aflăm că: „Lucrarea noastră îşi propune să umple un gol resimţit de multă vreme. Prin ea ne propunem să analizăm şi să tratăm opera meşterului Ioan Stan Pătraş sub toate aspectele ei, Citește restul acestei intrări »