Scrisoare către cuvintele româneşti

de Vasile LECHINȚAN

Dragile mele cuvinte minunate! Încă din primele mele rânduri de scrisoare vreau să vă fac cunoscut că sunt bine şi sănătos când vă aud strigate, în suflet, cu putere, de mama mea prin ograda copilăriei, unde ea era stăpâna ceriului şi a pământului, atât era de plină de viaţă şi de voinţa de a-şi apăra averea şi drepturile, felia de viaţă pe care i-a fost dată şi mândria de a fi Om. Sunt, totodată, bine şi sănătos când vă văd strigate cu cerneală, pe hârtie foarte veche, medievală, de un Varlaam şi de un Coresi, apoi, când sara pe deal vreun bucium sună cu jale, vă aud şoptite de domnul Eminescu în timp ce vă înşiră pe hârtie, iar în Ardeal, sunteţi sufleteşte alături de Coşbuc zărindu-şi mama la vaduri în care ape repezi curg şi plopii doinesc şi ei eterna jale a unei vieţi scumpe dispărute. Sunt iarăşi bine şi sănătos văzând cum iese, în ograda sa din Ţicău, şi vă strigă Creangă ca să vă adune din împrăştierea voastră ştrengară de prin Humuleşti şi de pe la apa Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, iar un hâtru din Haimanalele Prahovei, pe nume Caragiale, vă înşiră, bob cu bob, cu cele mai diamantine sclipiri, pline de umor, într-o lume românească uimitoare de la începutul modernităţii noastre. 

Invitație în timp!

În 2 ianuarie 1889 a fost expediată invitația de căsătorie dintre Ion Luca Caragiale și Alexandrina Burelly.

Ceremonia religioasă a avut loc în 8 ianuarie 1889 la Biserica Creţulescu.

Aleandrina Burelly, (n. 1865 – d. 1954), fiica unui arhitect italian bine cotat al Bucureștilor, Gaetano Burelly, iubitoare de viața mondenă și frumusețe remarcată de lumea bună la balurile din capitală, mai ales la cele ținute în casa pictorului Theodor Aman, venise la teatru ca să caute un bilet la unul din spectacolele pe care le avea în București marea divă, Sarah Bernard. Soarta a făcut ca nenea Iancu (avea 36 de ani) să fie chiar atunci și el în același loc, să o vadă pe bruneta frumoasă și zveltă, elegantă, cu un aer foarte special și să se îndrăgostească „la prima vedere”.

Se spune că exact a doua zi dis-de-dimineață, tânărul și pasionalul Caragiale s-a dus direct la tatăl Alexandrinei și a cerut-o pe loc de nevastă. Nunta a avut loc în 1889 și a urmat o viață de familie frumoasă și fericită, ținută bine în frâu de superba doamnă Caragiale.

Din relație rezultă 2 fete, Ioana și Agatha,

Prima carte poştală ilustrată în România

Pe prima carte poştală ilustrată în țara noastră, care se află în colecţia „Fotografii, cărți poştale și clișee fotografice” a Muzeului Municipiului București, este o reprezentare a portului popular românesc. Aceasta înfăţişează o ţărăncuţă româncă prezentată lângă pavilionul Expoziției Cooperatorilor de la Bucureşti, 1894. Semnată Constantin Jiquidi, ilustrata este un desen după natură. O ilustrată din seria „Portul național român”, expediată de inegalabilul dramaturg Ion Luca Caragiale, conţine specificaţia că ţărăncuţa româncă nu este alta decât soţia sa, Alexandrina Burelly, când era domnişoară.

Alexandrina Burelly este

In memoriam MIHAI EMINESCU: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”

Motto-uri:
– „Şi nime-n urma mea / Nu-mi plângă la creştet, / Doar toamna glas să dea / Frunzişului veşted” (Mihai Eminescu, Mai am un singur dor)
– „Mihai Eminescu – o mare bătălie câştigată a poporului Român” (Ioan Alexandru)
– „Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti” (Nicolae Iorga)

grupaj realizat de PAUL Antoniu

Închinare Luceafărului Blând

ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI (1)* (Fragmentele 1 și 2, în acrostih)

Motto: „Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Tudor Arghezi)

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclică serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Fără fițe

de Gabriela Gențiana GROZA

Ecaterina Vieru și Gabriela Gențiana Groza (surori)

Păstrez într-un sipet al sufletului meu comorile personale, așa cum probabil o fac mulți trăitori într-un areal, o mare parte a vieții. Mă gândesc cât de dureros este să fii nevoit să trăiești departe de locurile natale și să te adaptezi, de voie, de nevoie, altor tradiții, altor comportamente, străine de cele în care te-ai născut și ai viețuit cândva. Am fost permanent în comuniune cu familia mea extinsă din Ploiești. Am ajuns între rudele mele atunci când a fost câte un eveniment și am respirat împreună aerul nobil al unor relații frumoase.