Cine sunt geto-Dacii?

15/03/2021

de Doina STROIESCU
     Chișinău

Sunt elevă în clasa a 5-a „E” și fiindcă sunt o elevă curioasă am decis să aflu mai multe despre strămoșii noștri‚ cine sunt, de unde provin ei și de asemenea noi.

Geto-daci – Denumire dată de istoricii moderni ramurii nordice a neamurilor trace care populau în Antichitate spaţiul carpato-dunărean. Ramură distinctă a tracilor, delimitată etnic şi lingvistic de tracii sudici, creatoare a unei culturi materiale şi spirituale originale şi unitare, populaţia autohtonă carpato-dunăreană a fost desemnată, începând cu sec.VI î.Hr., de izvoarele greceşti, cu numele de geţi, iar în sec. I î.Hr. de cele romane cu numele de daci. Întrucât geţii şi dacii sunt purtătorii uneia şi aceleiaşi civilizaţii şi, aşa cum arată Strabon, vorbeau aceeaşi limbă, reprezentând, deci, ramuri ale aceluiaşi popor, istoriografia modernă a desemnat populaţia autohtonă din mileniul I î.Hr. – din această zonă geografică – cu numele de geto-daci. Potrivit informaţiilor lui Herodot, se poate afirma că separarea geto-dacilor din masa triburilor trace s-a desăvârşit în decursul primei epoci a fierului (Hallstatt).

Cele mai vechi menţiuni documentare Citește restul acestei intrări »


DACĂ AŞ FI O CARTE…

25/02/2021

de Andreea ȚÎMBALĂ
Chișinău

Bună, mă numesc „Cărticica Veselă”. Eu sunt o minunată cărțulie, exact pentru tine.

Coperta mea este de culoare albastru pal. După cum vezi, eu sunt foarte atent și foarte frumos aranjată.

Priveşte coperta mea, cotorul meu, filele mele, scrisul meu îngrijit şi lin, dar cea mai importantă şi cea mai interesantă parte a mea sunt textele, citatele, poeziile şi poveştile mele. Am tocmai 266 de pagini pline cu desene şi multe culori frumoase.

Copii, voi ştiți cum am ajuns eu să fiu o carte şi câte lucruri au făcut pentru mine oamenii până să mă întocmească?

Mai întâi poetul, Citește restul acestei intrări »


DACĂ AŞ FI O PLANETĂ ALBĂ

17/02/2021

de Andreea ȚÎMBALĂ
                     Chișinău

Oamenii caută noi planete, sperând să poată locui cândva acolo, năzuind să găsească extratereştri, perfecțiune, bunătate şi colțuri de rai ce numa-n vis ades se-arată.

Dacă aş fi o planetă albă, aş fi foarte tristă, deoarece totul în jurul meu ar fi de culoarea laptelui. Vor fi multe înghețuri pe continentele mele, peste tot numai iceberguri şi multă, multă zăpadă. Chiar dacă culoare mai îngerească decât albul nu există, totuşi va fi foarte urât pe Planeta Albă, pentru că nu vor fi oameni. Oamenii nu rezistă mult timp la frig şi lor, pentru a fi fericiți, le trebuie căldură și frumusețe, nu doar albeață în jur.

Mie îmi place planeta şi lumea noastră, cu apă, câmpii, oameni buni şi oameni răi… Citește restul acestei intrări »


PLANETA ALBĂ, CA SINCERITATEA OMULUI

05/02/2021

de Sabrina JICOL
               Chișinău

În fiecare om Dumnezeu a pus calități precum răbdarea, atenția, înțelepciunea, dar cea mai importantă calitate este sinceritatea. De ea depind și celelalte calități, precum: respectul, prietenia și stima față de celelalte persoane. Culoarea sincerității este albă, deoarece cu cât o calitate este mai desăvârșită, cu atât nuanțele meleagurilor ei tind mai mult spre alb. Albul sincerității este unul imaculat.

De multe ori, întâlnim persoane care rar ne spun adevărul și acea planetă albă din sufletul nostru se poate face neagră doar prin câteva cuvinte, dacă stăm să ascultăm mincinoșii.

Având alături sinceritatea și adevărul Citește restul acestei intrări »


A MEA ȚARĂ

24/01/2021

de Sabrina JICOL
               Chișinău

Chiar din toate limbile
S-ar uni în grai frumos
N-ar fi cuvinte să descrie
Plaiul nostru cel duios.

În iarnă cu tradiții,
Cu flori în primăvară,
Dulci roadele toamnei
Gândesc vesela vară.

Citește restul acestei intrări »


SPORTUL

08/01/2021

de Sabrina JICOL
Chișinău

Aș recomanda fiecărui om să fac sport, pentru că e unul dintre cei mai buni prieteni ai sănătății noastre.

Sportul este o activitate fizică destul de creativă, care și-a inventat pe parcursul timpului mai multe categorii. Astfel putem practica înotul, atletismul, voleiul sau baschetul. Sportul îți îmbunătățește concentrarea, atenția, starea fizică și mentală, reduce stresul și depresia, face corpul nostru să fie sănătos și frumos. Cei care practică sportul vor fi activi chiar și la bătrânețe. Citește restul acestei intrări »


PLOAIA

08/01/2021

de Sabrina JICOL
Chișinău

Un fenomen mai trist decât celelalte, dar cu final fericit și de folos. Este hrana tuturor legumelor pe care le consumăm și hrana întregii naturi.

Ploaia poate fi mai mică sau mai mare. Când e mai mică și mai liniștită, ne putem juca afară. Când e mai mare, ne adăpostim în case, ca nu cumva să răcim. Atunci când e timpul să plouă, cerul se întunecă, se aud tunete, fulgerele mână spre pământ caii lor repezi de lumină, iar vântul, să nu rămână în urmă, Citește restul acestei intrări »


COPILĂRIA

08/01/2021

de Sabrina JICOL
               Chișinău

Și cutreierând pământul
Niciun om nu-mi poate spune,
Unde ești, copilărie,
În ce țară, în ce lume?

Ori te-ai supărat pe mine?,
„Nu sunt mică” când ziceam,
Ori pentru că adesea mare
În oglindă mă visam?

Citește restul acestei intrări »


DISCURSUL UNEI CĂRȚI

08/01/2021

de Sabrina JICOL
Chișinău

Sunt o carte cu mai puține pagini decât celelalte cărți, deoarece exprim o poveste întreagă în doar câteva enunțuri. Mă poți găsi în biblioteca școlii. Am doar 135 de pagini, o copertă frumos ilustrată, cuprins, informații și un mic dicționar la sfârșitul paginii, pentru a înțelege mai bine textul meu.

Toate aceste pagini au fost scrise de cel mai talentat scriitor. Am fost citită de mii de copii, Citește restul acestei intrări »


UNIȚI PRIN „LIMBA NOASTRĂ”

05/01/2021

de Vlădălina PLEȘCA
     elevă cls. a VII-a (Chișinău)

Alexei Mateevici
(n. 27 martie 1888, Căinari – d. 13 august 1917, Chișinău)

Lecturând poezia lui Alexei Mateevici „Limba noastră” imediat simți dorul de casă, dragostea de țară și dragostea de limba ce-o auzi și-o vorbești zi de zi. Această poezie ne învață să prețuim munca strămoșilor noștri , care au luptat mult pentru țara și limba lor, și doar datorită lor avem o țară și o limbă atât de frumoasă.

Avem foarte mulți oameni buni, care mereu încearcă să corecteze ceea ce fac oamenii răi. Oamenii răi nu sunt uniți, ba din contra, se bârfesc, se ceartă de la nimic, sunt fățarnici, unii au ajuns să fie chiar nemiloși. Dar cum binele e mai puternic decât răul și învinge mereu, noi rămânem să fim o țară de oameni buni.

Multe greutăți au trebuit să înfrunte strămoșii noștri, dar fiind cu suflet bun și mare, fiind uniți, ei au reușit să țină piept tuturor nevoilor scoase de soartă în calea vieții. Prin aceste povețe, poezia lui Alexei Mateevici, mereu actuală, și-a câștigat un loc de frunte între poeziile românești din cartea veșniciei.

BUNICA

Citește restul acestei intrări »