Irina Lucia Mihalca – poezii

Cuvânt înainte

de Adina DUMITRESCU

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis” vă urează
La mulți ani și spre noi împliniri!

Vorbesc porţile cerului de-o copilă ce-n zbor, le atinge cu aripile de parcă ar vrea şi n-ar  avea pe unde să intre, să se lumineze sau să bea din nectarul iubirii divine, prelinsă pe ivăre.

Vorbesc gemetele pământului că alunecările faliilor în căutările locurilor sigure de aşezare sunt însoţite de paşi de femeie, de gemete surde din suflet pribeag, în căutare de suflet pribeag.

Vorbesc malurile răscolite de brize, de braţe deschise spre ele, de nisipuri cernute-n clepsidre, de fluxuri sărutate de ea, călătoarea.

Vorbesc valuri de creste-nspumate, răsturnate,

Două clipe, mai mult decât una

de Irina Lucia MIHALCA

Din coroana soarelui orbitor
suntem boabe aurii risipite la vale,
ne răsfirăm, ne împrăştiem, plutim,
ne rostogolim în palmele timpului
şi spaţiului necuprins…

Până unde poate ajunge gândul tău?
Nu-i ştiu puterea. Are frontiere?
Cuvintele emană forţa misterioasă
de a vorbi prin tăceri,
de a exista în absenţele lor,
continuă
să simtă vocabulele
dezmembrate din trecutul lor,
construind fraze, folosind cuvinte
pe care nu le mai posedă.

Fluxurile vieţii

de Irina Lucia MIHALCA

Călător fără întoarcere
urmezi firu-nroşit al gândului.
Pe tărâmuri de viaţă,
între valuri, între maluri,
se ivesc zorii
în culori amestecate de timp,
modificate de şirul anotimpurilor.

Pe norii de pe cer este pictat
miezul nopţii albastre.
Semn de trecere-n zbor,
timpul vindecă cicatricile.
Din întuneric-ai păşit
pe calea albită de stele.

Black Opium

de Irina Lucia MIHALCA

Între timp şi netimp un strigăt, o durere, o speranţă.
Ca o prelungire a visului, întind mâna,
încerc să-ţi mângâi chipul de stele irizat,
luminându-ne drumul cu visul adânc din noi,
în imensitatea cerului prin care
îi cauţi cheia
în unica călătorie a vieţii.
Plouă ca în vechile mele poeme
– un fulger a sfâşiat cearşaful cerului…

Tăcerea curge din bolţi în mâinile noastre,
pe unda sufletelor pereche,
un labirint fără sfârşit în respiraţia
unui timp comun 
ce pare beţie a umbrelor nopţii,
emoţie furată din astre
prin frunzele risipite de toamnă,
împrăştiind fiori din adierea visului…

Simţi, spune-mi, tu simţi?

de Irina Lucia MIHALCA

Simţi, spune-mi, tu simţi
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
muguri ce pulsează seva vieţii
prin picăturile ploii din noi.

Simţi, spune-mi, tu simţi
roiuri de fluturi multicolori care
ni se perindă prin primăvara iubirii?
Fiorii pe aripile cărora plutim?
Căutări, magie, vis, durere,
zbor, dorinţă, regăsire, renaştere!

Universuri subterane

de Irina Lucia MIHALCA

Culorile vii se estompează
înainte de a lăsa loc
calmului de mătase al nopții.
Prin păduri enigmatice,
drumurile poveștilor se vor intersecta.
Toată viața se desfășoară aici.
Atât de frumoasă, atât de haotică!
Tu ești un fluviu ce izvorăște
din vârful muntelui,
adună, adună în clocot, devine energie.
În nuanțe de albastru ca azurul,
spre malurile însorite,
apele din vis 

Un vis pictat persistă

de Irina Lucia MIHALCA

 În tine e taina, tabloul delirant
prin care aerul prinde viaţă,
mişcare pendulată între zi şi noapte,
în marea de contraste,
caldă vibraţie a undelor de-afară,
prin care vorbeşte înţelesul dinlăuntru. 

 De departe privim, în câteva linii îl redăm,
ca şi natura, fără compas, fără riglă,
într-o schiţă numai,
sentimentul colorează, nu pensula.

Şoaptele timpului, subtil parfum de iasomie

de Irina Lucia MIHALCA

Trăim în lumi paralele, presărate ici-colo cu oglinzi
din care rar se reflectă imagini-tablou,
labirinturi prin care intrăm inconştient.

Şoaptele timpului, exorcizarea viselor
în timpul unei prohibiţii la zâmbet,
Un înger damnat vinde
şi cumpără lumea în numele echilibrului.
Lacrimi se preling prin cioburi,
raze de lumină reflectă
scântei deformate de tăişul sticlei,
Nisipul din clepsidra noastră se scurge impasibil.
                „A whiter shade of pale…
                 She said there is no reason and the truth is plain to see.”

 

Aşa se nasc îngerii

de Irina Lucia MIHALCA

Să vrei să o iubeşti încet, încet, atât de încet,
scufundat în necunoscut
să îi asculţi doar respiraţia inimii,
în şoapte calde s-o dezbraci,
iar ochii ei senini să-ţi lumineze noaptea!
Să vrei să o descoperi, pas cu pas,
ninsoare de petale
să-i aduci din cel mai alb trandafir,
raze de soare, de lumină, din el să-i faci,
ca dragostea să i-o închini!

Ieşirea din labirint

de Irina Lucia MIHALCA

Ard clipe la temelia templelor,
urnind lespedea simţi
vaierul lanţurilor.

Mai departe de soare,
insula virgină
apărută din mare
(cu fiori pătrunzi în ea).

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,
vântul călător mi-a dăruit sărutul.