Atinge-mi clipa eternităţii

26/05/2020

de Irina Lucia MIHALCA

O busolă de aur ne-arată nevăzutul.
Atât de multe lumi şi tot ce alţii-ascund!
– Atinge-mi clipa eternităţii, iubitule,
acel punct de lumină din Capela Sixtină!
– Cercurile ascund taina vieţii.
În trepte este viaţa, urcă şi coboară,
creşte şi descreşte, rămâne-n plus o informaţie
şi zborul mai departe…  Citește restul acestei intrări »


Persistenţa trecerii

20/05/2020

de Irina Lucia MIHALCA

În ploaia caldă de lumină,
pe o cărare
printre mulţi pomi,
mergem de mână la şcoală.
Nu vreau să-ţi spun cum mă cheamă.

Citește restul acestei intrări »


Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?

19/05/2020

de Irina Lucia MIHALCA

Fiecare om cu povestea sa,
dintr-o poveste cresc noi poveşti,
– Un timp oprit doar!
Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?
O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi,
în cercul unde ne regăsim.
Orice sfârşit este un nou început!
S-a sfârşit ceva,
cu un foc nou va începe altceva.  Citește restul acestei intrări »


Calea spre tine

12/05/2020

de Irina Lucia MIHALCA

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
– Nec plus ultra –
Câtă iubire purtăm în noi!

Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Citește restul acestei intrări »


Echilibru fragil

07/05/2020

de Irina Lucia MIHALCA

O nouă primăvară a răsărit prin spațiile ordonate,
o nouă lumină cu pomii abia înfloriți
ce, parcă, nici miresmele
nu-și mai adie suspinul tandru,
cu flori multicolore,
mult prea repede trecute,
cu pasări ce plutesc tăcute, în bătaia inimii.  Citește restul acestei intrări »


La margine de viaţă

04/05/2020

de Irina Lucia MIHALCA

În toate există o căutare, o chemare!
Mă căutai în cântecul ploii pe care,
deşi toţi îl aud, doar cei sensibili îl înţeleg.
Mă căutai în mugurii ce-aduc, timizi,
dorinţa lor de lumină.
Mă căutai în lacrimile dulci de floare
ce tremurau când respiraţia ta le-atingea…  Citește restul acestei intrări »


Timp diluat, ca o adiere

30/04/2020

de Irina Lucia MIHALCA

O salcie, un lac, o unduire, un val de prospețime
în care stelele se reflectă.
Ca o adiere ai alergă în umbra pașilor ei,
pe covorul ierbii sălbatice.
O fugă prin timp!
Te pierzi în păduri,
prin boabe de rouă adormite.  Citește restul acestei intrări »