În memoria pietrei, o poveste

06/11/2019

de Irina Lucia MIHALCA

Pentru fracţiuni de clipe se-ntâlnesc oamenii,
cărări se-mpletesc în lumea lor de umbre
– o curgere tandră -.
Poţi privi în oglindă cerul şi pământul.
Aici, acolo, nu suntem tot noi pe-aceeaşi pagină?
Desculţă bucuria păşeşte pe durerea intensă.

Un manuscris al divinităţii eşti,
un paradox pe care mulţi nu-l înţeleg,
privind de pe o treaptă cauţi esenţa.

Citește restul acestei intrări »


 Nemărginitele întinderi ale cuvântului

31/10/2019

de Irina Lucia MIHALCA

 Cuvintele se împletesc cu oamenii
şi cu ceea ce se află în adâncurile lor,
chemându-se între ele,
precum ploaia asta pe care
am aşteptat-o de atâtea zile.
Cuvintele curg, şipotind,

 dezleagă mistere,
deschizând tainice porţi,
un fâlfâit a aripii de înger
printr-o uşoară
alunecare de pleoapă,
un firicel de apă din pârâul
abia format în stânca muntelui
ce domol încearcă să-şi facă loc.

Citește restul acestei intrări »


Undeva în timp…

31/10/2019

de Irina Lucia MIHALCA

Undeva în timp,
în faţa rondului intuit, surâs parfumat…

Prin vitraliul privirii, licăriri de stea,
aţipind pe banca amintirilor,
îţi ascult sunetul inimii,
raze de ceaţă, dublura mea
te-a luat de mână peste pragul Timpului,
galbene frunze, purtate de vânt,
pe aleea dintre lumi,
miresmele serii
ne-nvăluie paşii-n oglinda din vis.

Citește restul acestei intrări »


Un cântec a trecut prin zidul de piatră

31/10/2019

de Irina Lucia MIHALCA

Singur, aşteptând toamna,
Ca şi cum ar aştepta un vis de ceaţă,
O alta viaţă sau ce-şi dorea. Să nu întârzii! – îţi spune.

Printre potecile luminate de lună,
Neîntrupându-se, frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să ştii.
Spune-mi, e mult prea târziu în timpul nostru?

Mereu lumină şi umbră, mereu noi, plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua şi ea barca ce-şi caută ţărmul.

Citește restul acestei intrări »


Până la suflet şi dincolo de el

31/10/2019

de Irina Lucia MIHALCA

– Regăsirea este fantastică,
dorinţa ameţitoare, te iubesc adânc,

până la suflet şi dincolo de el!
Prin geometria luminii – un dar al vieţii –
ceremonia inocenţei codificată alchimic!

Citește restul acestei intrări »


Ninsoare de frunze şi-o floare mare sângerie

31/10/2019

de Irina Lucia MIHALCA

Grăbită, păşea frumos, duios,
ca timpul trecea prin aer,
un vaier nedesluşit în urma ei se auzea,
poate era Ea, iubirea ta,
indiferent de realităţile apărute,
iar tu, necunoscutul care
o citeşti ca pe-o nouă pagină.
Scriem spre aduceri aminte,
în urma lăsăm toate astea,
scrisul nu pleacă şi nici nu rămâne,
frunzele nu pleacă niciunde,
nici noi nu avem altă destinaţie,
doar suntem, aşa cum ţi-am spus.

Citește restul acestei intrări »


Peisajul pictat în câmpia din noi

30/10/2019

de Irina Lucia MIHALCA

 Priveşti în oglinda câmpiei din noi,
priveşti
şi continui obosit drumul
– fără să ai voie
să atingi pământul şi nici stelele –
prin lumi îndepărtate,
în disperări,
prin umbrele luminii lunii,
în tăcute abisuri, în surde dureri,
în sângele devenit gând, apoi cuvânt.

Citește restul acestei intrări »