Rostire

de Irina Lucia MIHALCA

Cu privirea te caut, inimile
sunt făcute
să plutească în ceilalţi
pentru a da existenţă şi identitate,
asemeni buzunarelor lunii
care sunt pierdute
pentru a locui în ea.
În vis te-ai cufundat,
stelele s-au ciocnit
și galaxiile
se învârt în ritmul lor.

Un drum în noapte

de Irina Lucia MIHALCA

Ai vrea să taci, aşezat lângă inima mea.
Îmi săruţi obrajii şi-n braţe mă strângi.
Un basm sunt trăirile noastre!
Ce forme, ce mişcare, ce dinamică!
O artă delicată, măsurând spaţiul,
suspendată, parcă, într-un racursi temerar!
Poţi să iubeşti cu toată patima,
e dragoste curată, totală,
aşa te poţi elibera,
punctul acela în care devii liber.

De teamă-ţi era frică, de nimic altceva.
Ce e teama? Nu te-ai întrebat.
Da, energia învierii la o nouă viaţă!
Zi de zi, clipă de clipă, cineva luptă pentru viaţă.
Tu nu te temi. Nu înţelegi, doar,
forma lumii în care trăim,
dar ştii că eşti şi vei fi iubire.
Nu trebuie s-o-nţelegi, ci s-o trăieşti.
Deschide palma

Flux și reflux

de Irina Lucia MIHALCA

 Un spațiu al liniștii e intact, soarele se ascunde în noapte,
 o clipă magică e suspendată, încă, în așteptare,
 cu picioarele goale m-am plimbat prin timp
 și în palma grădinii
 mi-a răsărit trandafirul dimineții.

 

 În inima furtunii devastatoare ieși din tipare,
 fericirea te surprinde, vorbim unii cu alții, 
 te joci cu roluri diferite, le inversezi,
 te așezi și privești în perspectivă, 
 în timp ce visele
 zboară în haos,
 împrăștiate peste tot,
 răspunsul se naște din adânc,
 o șoaptă, o chemare
 abia se-aude: „liniștește-te,
 toate au o intenție,
 chiar dacă nu o vei cunoaște niciodată.”

Punctul vernal

de Irina Lucia MIHALCA

 În piesa numită „Viaţa” joci un rol esenţial.
 În fiecare semn vei găsi răspunsul 
 înşirat pe axa timpului.
 O poezie în mişcare
 prin fluxurile
 ce curg în acelaşi râu!

 Călătoria nu e simplă.
 În lumina timpurie a zorilor,
 bobocii de flori, acoperiţi de lacrimile 
 zeiţei muntelui, Gemu,
 aşteaptă să-nflorească. 
 Primind lumina celestă,
 repeţi poveştile de ieri,
 alese cu grijă, eliberându-te
 de tot ce te temi a pierde.

O nouă cale

de Irina Lucia MIHALCA

 Anotimpul acesta ți-a înflorit inima până în sanctuarul rozariului,
 totul vine și pleacă, totul se accelerează,
 totul ar fi putut să fie acum un veac sau la fel de bine ieri,
 pentru a învăța ai creat un labirint,
 în timp te-ai complicat – aglomerări de gânduri, de stări,
 de situații efemere au venit ca să plece,
 crezi că lucrurile s-au blocat
 în continente înghețate,
 ca, în roua clipei,
 să se deschidă mult mai larg,
 crezi că totul e împlinit,
 dar, imediat, aluneci pe-o pantă abruptă,
 într-o spirală nemărginită călătorim prin viață,
 din căușul palmelor, cu mătasea luminii
 se descântă eternitatea,
 cu zâmbet, cu lacrimă, cu naștere și moarte,
 mister de bucurie, mister de durere, mister de slavă.

ENS SUMMUM

de Irina Lucia MIHALCA

În calea căutătorului, poemul ermetic al vieţii
se ţese cu multe fire – mai scurte, mai lungi,
înnădite sau nu,
albe, aurii, roşii sau negre…

Prin derularea trecutului ce biruie timpul,
cu ajutorul Simurgh-ului
de pe muntele Kaf,
(muntele care dă ocol pământului,
acolo unde sălăşluiesc djinii şi demonii),
un strigăt straniu, o chemare
îi trezeşte pe cei adormiţi.
O imensă flacără ai simţit că-ţi arde
în mijlocul frunţii 

Un pescăruş, o mare, un vis albastru

de Irina Lucia MIHALCA

Bizar şi ireal, în timp,
poate fi volatil
să asculţi zbuciumul mării
cum se loveşte de stânci şi maluri.

 

Stiloul îţi cade din mână,
acum nu te mai poţi concentra,
ţi-am invadat mintea,
toată această sensibilitate
îţi urcă, pas cu pas,
din vârful degetelor de la picioare.

Congruența amintirilor

de Irina Lucia MIHALCA

Pe drumul tău te lovești de aceiași pereți, uneori fluizi, uneori volatili.
 Alergi printre anii trecuți din care răsar laolaltă vagi semne.
 Firul de lână al ghemului găsit te conduce  
 spre o poveste nouă,
 fascinantă, străină de tine.
 Rupi plasa de gânduri nerăbdătoare,
 ce te-nconjoară misterios, gonind spre nicăieri, 
 dincolo de spirala asta mișcătoare.
 Limbile ceasului se dau înapoi.
 Pătrunzi în peisajul imens al tăcerii tale,
 dinainte de timp.
 Dincolo de materie, pășești, ca un ascet,
 în liniștea aceea orbitoare.
 În pustiul găsit întâmpini viitorul 
 în lumina ce are nevoie
 de altcineva ca să se reflecte.
 Treci de un gardian plictisit și de un indicator minuscul.
 În contururi clare citești: „Numai timpul prezent există”.

CA VISUL DIN VIS

de Irina Lucia MIHALCA

Pe treptele gândului îţi derulezi viaţa de la înălţime,
ca pe un peisaj privit de la distanţă,
proiectând lumina reflectoarelor.
În mişcare e totul. Lumină, întuneric şi culori.
Îţi croieşti propriul drum.

Laşi cuvintele să se aşeze,
elogiu adus necunoscutului.
Un strigăt, o chemare printr-un fir de legătură
între viaţă şi neviaţă, între vis şi nevis,
între trup, inimă şi gândire,
între lumi nepătrunse
oricui, oricând, oriunde.

ÎNAINTE CA…

de Irina Lucia MIHALCA

Înainte ca bezna să acopere totul,
înainte ca zâmbetul cald, jocul şi cântecul să dispară,
înainte ca viaţa brusc să se stingă,
înainte ca frica să fie o imensă plagă,
înainte ca necuprinsul nopţii să te pătrundă,
înainte ca moartea să devină stăpână,
înainte de lacrimi, puncte de carne, trupuri, durere, sânge,
înainte de tine, înainte de mine,
înainte de arme,
înainte de ură,
înainte de crimă,
înainte de toate,