Din ochiul visului

de Irina Lucia MIHALCA

De curând, un călător îmi trimite răvașe
pe aripi de vis, pe aripi de poem,
pe aripi de cânt.

Undeva, departe, la poarta cetății, la marginea mării,
de la Dunăre spre izvoare, cu apă când dulce, când tulbure,
printre șoaptele sorții, printre umbrele nopții,
printre nuferi și flori de sânziene,
printre ierburi și pietre,
mă așteaptă un gând,
un vers în alb
cu noi și noi sensuri,
un zâmbet pe bolta cerească,
o lumină reflectată, o paletă de culori.

Învelișul cuvintelor

de Irina Lucia MIHALCA

 Pe timpi calzi se aștern timpii reci, înghețați,
ușor ne desprindem de năluci, de amintiri vii sau palide.
În noaptea asta vei visa lumea ultimului ei poem
ce-ți umple sufletul cu isihie,
în abisul adevărului știi că
în lumea creației ei
simți eternitatea acestei lumi.

O poartă de lumină

de Irina Lucia MIHALCA

Aripi, înălţimi, copaci, dealuri, munţi,
lacuri cu luciri de-argint,
luminişuri de păduri
şi un văzduh,
uneori albastru,
alteori auriu,
prin care pluteşte
într-o linişte de lumină
desprinsă dintr-o reverie
fără de capăt.

Drumul viselor

de Irina Lucia MIHALCA

În taină, inima trăieşte povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.

Miraculoasă zi!
La graniţa ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
şi se aşază în aşteptare.

Sunet coborât din Cer

de Irina Lucia MIHALCA

Fidel inimii, mereu şi nicicând,
te-ntorci la prima trăire,
zbor nesfârşit şi irepetabil
spre cerurile cerurilor,
te desprinzi de lume, ai nevoie
de-o inimă să simtă şi ochi care să vadă.
Vocea mea, rămasă ascunsă,
undeva în cele mai adânci cute,
te poartă-n lumi aşezate lăuntric,
o dulce unduire spre tărâmul din noi.

Un drum în noapte

de Irina Lucia MIHALCA

Ai vrea să taci, aşezat lângă inima mea.
Îmi săruţi obrajii şi-n braţe mă strângi.
Un basm sunt trăirile noastre!
Ce forme, ce mişcare, ce dinamică!
O artă delicată, măsurând spaţiul,
suspendată, parcă, într-un racursi temerar!
Poţi să iubeşti cu toată patima,
e dragoste curată, totală,
aşa te poţi elibera,
punctul acela în care devii liber.

Transfuzia

de Irina Lucia MIHALCA

– Dacă simţi un minus, plusul este la mine!
Timpul îşi cere echilibrul şi netezirea drumului.
Pe lângă lumea noastră mai există una,
sunt locuri, doar, pe unde poţi trece dincolo…
(Timpul nu mai are răbdare!)
– Ne încâlcim, ne ameţim tot mai mult într-o pânză,
în pânza timpului dulce-amar…