Ninge

de Irina Vera TEREBEȘI

Ninge… și rog fulgii de nea să mă cuprindă în troiene, să-mi dea voie să mă așez peste ale lor valuri să plutesc, să zbor în adierea șoaptelor venite odată cu ele… Ninge, iar fulgii se îngrămădesc binevoitori peste ale mele gânduri voind parcă să asculte și să le absoarbă cu dragoste oferindu-mi compasiune…

Ninge cu liniște și rog fulgii de nea care se mențin grațios în aer să mă învelească cu tandrețe ca să le pot înțelege cuvintele rostite de ale lor adieri, să mă încălzească cu pătura lor, să mă lase să îi admir…

Ninge cu cristale de gheață ale căror brațe mă cuprind

Trăiri efemere

de Irina Vera TEREBEȘI

Am întins un braț către ceruri să ating steaua
ce mi-a luminat sufletul,
iar o adiere m-a înconjurat ușor
cuprinzându-mă cu parfumul ei
și m-a îndemnat s-o fac…
Am fost o frunză plină de viață
al unui copac care la primul vânt m-a scuturat…
Am fost un mac roșu purpuriu și dulce,
o floare într-un imens lan de grâu
în care m-am pierdut 

În prag de sărbători

de Irina Vera TEREBEȘI

E liniște și plutesc fulgii de nea din ale lor doruri de iubire, parcă dorind să aline dureri, să răcorească inimi suferinde.

E mult prea multă liniște în casele oamenilor, în suflete… multe doruri, încrederi deșarte, condiționări, tăceri ignorante, lipsă de interes față de sentimentele celor dragi…

Spirite, unde ți-e culoarea?

Unde îți este parfumul de altă dată? 

Aventura unui fulg

de Irina Vera TEREBEȘI

Un fulg de nea născut dintr-o picătură de ploaie și o suflare rece a vântului iernii au pornit în josul pământului pentru a căuta un fulg drag sufletului său cu care ar putea zbura, juca și l-ar face să zâmbească o viață… Steluța de zăpadă era plină de vise, speranță și fericire că a fost aleasă să ofere zâmbete văzduhului și liniște vânturilor. Plutea liberă și nestânjenită urcând sau coborând pe aripile suflărilor nostalgice de dor de frumos, era plină de încredere că își va găsi fericirea… Știa că trebuie să se țină departe de căldură… de adieri ademenitoare pline de promisiuni care ar putea să o omoare… În drumul ei a cunoscut mii de alte steluțe, cu unele chiar se împrietenise, le asculta poveștile de viață… râdea și se juca în timpul căderii sale, era plină de încredere în tot ce o înconjura… a cunoscut copaci, adieri, frunze… ale toamnei vremuri rămase… a văzut fericirea în ochii copiilor, a auzit colinde din casele oamenilor, a simțit mirosul de pâine

Picături…

de Irina Vera TEREBEȘI

Picături…
de ploaie, de lacrimi,
de iubire…
căzute din norii visurilor,
purtate pe aripile gândurilor…
peste pământuri aride
în speranța că va răsări un mugur de floare…
cândva…
Picături
ce se aud pe la streșini…
în ritmul muzicii sufletului,
care ușor se transformă în fulgi de nea
la atingerea suflului rece al iernii,
al gândurilor de nepăsare,
al intereselor, 

Măreţul brad

de Irina Vera TEREBEȘI

Dacă ar fi să îmi aleg copacul în care doresc să cresc, mi-aș alege mai întâi anotimpul, mi-aș alege culorile, să văd ce aș putea picta în văzduh, apoi starea în care să fiu… Mă gândesc dacă doresc să mângâi suflete sau să trasez, prin fine zgârieturi, răni, care după vremuri îndelungate, vor păstra în cicatrici urmele trecerii mele, de dorul de a mă fi păstrat așa cum m-a creat în visele lui.

Dacă aș putea să îmi aleg anotimpul… sau… ce mai contează? Unul m-ar face să răsar și să cresc, altul m-ar arde, m-ar pârjoli. Mai este unul care m-ar azvârli în primele adieri venite, renunțând atât de ușor pe cât de repede m-a creat sau anotimpul pierderii mele, al liniștii, al refugiului în tot sau în nimic, al odihnei sufletului, încremenite de frig și nepăsare.

Dacă ar fi să îmi pot alege copacul în care să cresc,

Toamnă târzie

de Irina Vera TEREBEȘI

Tu, Toamnă târzie, dulce, arămie  
parcă mai frumoasă decât alteori,
te tot pregătești să pleci, dar mai stai
de dorul frunzelor tale pierdute,
de dorul muzicii adierilor
într-un cântec scris cândva de mine.
Pleci… știu că trebuie.
De fapt ai plecat demult,
dar ai pierdut multe părți din tine,
ți-ai uitat suflul cald al adierilor,
ți-ai pierdut frunzele,

Iar am adormit

de Irina Vera TEREBEȘI

Iar am adormit cu toamna-n suflet
și în vise cu al ei dor.
A venit să mă-ntristeze
cu veșnicele ei cântece-n odor.

Drumu-i lung și vântul rece,
crengile uscate dor,
se trântesc de colo-colo,
parcă se smulg… din trunchiul lor.

UNDE ESTE?

de Irina Vera TEREBEȘI

Unde am fost când s-a împărțit toamna?…
să pot fi și eu o frunză a ei,
să plutesc lin în adieri,
să cred că razele ce-mi străbat trupul,
șterg suferința pierderii mele
și mă fac să cred că zbor spre infinit…

FRUNZELE TOAMNEI

de Irina Vera TEREBEȘI

Unde este viitorul frunzelor mele
Ce toamna le risipește trecând?
Ce știu ale sale vânturi să ducă cu ele,
Doleanțe de pe aripile lor scăpând?

Caut un sens al vremurilor apuse
Să pot privi în zare cu dor
Și un loc pentru frunzele arse
Să cred în a lor drum creator.