TIMPURI AMARE

de Irina Vera TEREBEȘI

Poate fi un dar pentru ceea ce suntem
Sau o încercare pentru ce am putea fi?
Timpuri amare în al anotimpului poem
Se strecuraseră din negura obscură a ceții.

Tu, toamnă a gândurilor, dulci tristeți,
Ne trezești în lumina zorilor de dimineață,
Alteori cu întunecimi ne cuprinzi cu mâini vineții
De frig și brațe ca de gheață.

SIMFONIE DE TOAMNĂ

de Irina Vera TEREBEȘI

De ce ești tu toamnă și eu vânt?
Tu scrii sentimente în culori, iar eu în gând.
De ce ești toamnă-ntr-un cuvânt,
Iar eu suflare de frunze prin legământ?

De ce ești tu anotimp și eu fir de aer, anotimpuri legând?
Tu iubești în culori, iar eu iubesc ridicând
Frunzele-ți de durere printre crengi plângând,
Fărâme din ele, și de sentimente eu adunând.

DOR DE TOAMNĂ

de Irina Vera TEREBEȘI

Când a hotărât toamna să vină,
Eu încă în vară zăboveam,
De bucurie și speranță inima-mi plină,
Flori cu rouă în brațe strângeam.

Am învățat să las în urmă
Doruri, amintiri, griji, gânduri,
Norii ce ne plâng visele îi las să doarmă
Nemairăscolind trecutul în rânduri.

Las ca iluziile încet să moară,
De frică să nu mor și eu, puțin câte puțin,
Mă alinau în valuri când treceau odinioară,
Uimindu-mă adesea de ceea ce conțin.

E toamnă

de Irina Vera TEREBEȘI

E toamnă, din nou,
iar gândurile-mi zboară
precum frunzele-ngălbenite

                                     

ce se desprind din copaci,
căzând în voie peste șuvoaiele de adieri
care le cuprind și le flutură în toate părțile,
încercând să le înveselească
și să le dea speranță,
dar uneori le izbesc cu putere de pereți
sau le scapă nemilos pe pietre și le părăsesc.

TE CHEM

de Irina Vera TEREBEȘI

Dragă toamnă, prin viul tău grai,
în case, grădini, inimi mai stai,
cu sufluri blânde ne încălzești,
cu ploi, în plăcute doruri, ne ademenești.

Te chem, toamnă, cu a ta frumusețe
să îmi povestești de unde vii!
Tot sufli eterne legende-ntre frunze
pe care le-ai auzit, de zile, mii.

IUBIREA UNUI ANOTIMP

de Irina Vera TEREBEȘI

Cine crezi tu că ești, de vii dintr-odată
Cu adierile-ți răcoroase și mă secătuiești de puteri?
Cu frunzele-ți veștejite îmi tulburi liniștea toată,
Bați la ușa sufletului din răsputeri.

Dacă tot îți este scris să vii
Treci mai lin pe lângă mine,
Lasă-mi dulcea impresie că devii
Căldurosul anotimp cu roade pline.

MI-A FOST DOR

de Irina Vera TEREBEȘI

Mi-a fost dor de un apus de soare,
Dar se lasă-n noapte după lungi încercări
Și lucește după gratii, ca dintr-o închisoare,
Reflectându-și razele în cugetări.

Viața e ca o piesă de teatru,
Nu contează cât a ținut,
Întinderi de lumină pe cerul albastru
Și câte trăiri frumoase a conținut.

COPILUL DIN NOI

de Irina Vera TEREBEȘI

În onoarea copilului din noi pe care-l căutăm câteodată
Și îl găsim doar dacă îi dăm voie să fie ca și altă dată,
Copilul din noi care ne încarcă sufletul cu dor
Și ne face să credem că suntem nemuritori.

 

Copilul ce vrea să ne vorbim, cu nerăbdare,
Ne dezvăluie gânduri pentru a sufletului luminare.
Cu siguranță are multe lucruri să ne spună
Ce le-am trăit în trecut noi doi, împreună.

TĂRÂMUL DIN SUFLET

de Irina Vera TEREBEȘI

Tărâmul peste care plouă cu pietre,
Iar vântul, cu a lui putere, rupe crengi,
Strigă din răsputeri și multă durere,
Îngroapă vise, șterge drumurile lungi.

Tărâmul care își frânge iubirea
Și nu își oferă libertatea de a iubi,
Își frânge din temelii fericirea,
Își rupe cuvintele înainte de a vorbi.

CÂTE RĂSĂRITURI

de Irina Vera TEREBEȘI

Câte răsărituri trebuie să ne mai trezească
Din somnul nostru pământesc,
Din lumini să ne vorbească
În cuvânt specific părintesc?

Câte adieri trebuie să ne mai cuprindă
În parfum îmbătător de dor,
Să simțim cum se aprinde, arde
Neliniștea și îndoiala în zbor?