Trăiri efemere

06/01/2022

de Irina Vera TEREBEȘI

Am întins un braț către ceruri să ating steaua
ce mi-a luminat sufletul,
iar o adiere m-a înconjurat ușor
cuprinzându-mă cu parfumul ei
și m-a îndemnat s-o fac…
Am fost o frunză plină de viață
al unui copac care la primul vânt m-a scuturat…
Am fost un mac roșu purpuriu și dulce,
o floare într-un imens lan de grâu
în care m-am pierdut  Citește restul acestei intrări »


În prag de sărbători

22/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

E liniște și plutesc fulgii de nea din ale lor doruri de iubire, parcă dorind să aline dureri, să răcorească inimi suferinde.

E mult prea multă liniște în casele oamenilor, în suflete… multe doruri, încrederi deșarte, condiționări, tăceri ignorante, lipsă de interes față de sentimentele celor dragi…

Spirite, unde ți-e culoarea?

Unde îți este parfumul de altă dată?  Citește restul acestei intrări »


Aventura unui fulg

18/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Un fulg de nea născut dintr-o picătură de ploaie și o suflare rece a vântului iernii au pornit în josul pământului pentru a căuta un fulg drag sufletului său cu care ar putea zbura, juca și l-ar face să zâmbească o viață… Steluța de zăpadă era plină de vise, speranță și fericire că a fost aleasă să ofere zâmbete văzduhului și liniște vânturilor. Plutea liberă și nestânjenită urcând sau coborând pe aripile suflărilor nostalgice de dor de frumos, era plină de încredere că își va găsi fericirea… Știa că trebuie să se țină departe de căldură… de adieri ademenitoare pline de promisiuni care ar putea să o omoare… În drumul ei a cunoscut mii de alte steluțe, cu unele chiar se împrietenise, le asculta poveștile de viață… râdea și se juca în timpul căderii sale, era plină de încredere în tot ce o înconjura… a cunoscut copaci, adieri, frunze… ale toamnei vremuri rămase… a văzut fericirea în ochii copiilor, a auzit colinde din casele oamenilor, a simțit mirosul de pâine Citește restul acestei intrări »


Picături…

10/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Picături…
de ploaie, de lacrimi,
de iubire…
căzute din norii visurilor,
purtate pe aripile gândurilor…
peste pământuri aride
în speranța că va răsări un mugur de floare…
cândva…
Picături
ce se aud pe la streșini…
în ritmul muzicii sufletului,
care ușor se transformă în fulgi de nea
la atingerea suflului rece al iernii,
al gândurilor de nepăsare,
al intereselor,  Citește restul acestei intrări »


Măreţul brad

03/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Dacă ar fi să îmi aleg copacul în care doresc să cresc, mi-aș alege mai întâi anotimpul, mi-aș alege culorile, să văd ce aș putea picta în văzduh, apoi starea în care să fiu… Mă gândesc dacă doresc să mângâi suflete sau să trasez, prin fine zgârieturi, răni, care după vremuri îndelungate, vor păstra în cicatrici urmele trecerii mele, de dorul de a mă fi păstrat așa cum m-a creat în visele lui.

Dacă aș putea să îmi aleg anotimpul… sau… ce mai contează? Unul m-ar face să răsar și să cresc, altul m-ar arde, m-ar pârjoli. Mai este unul care m-ar azvârli în primele adieri venite, renunțând atât de ușor pe cât de repede m-a creat sau anotimpul pierderii mele, al liniștii, al refugiului în tot sau în nimic, al odihnei sufletului, încremenite de frig și nepăsare.

Dacă ar fi să îmi pot alege copacul în care să cresc, Citește restul acestei intrări »


Toamnă târzie 

24/11/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Tu, Toamnă târzie, dulce, arămie  
parcă mai frumoasă decât alteori,
te tot pregătești să pleci, dar mai stai
de dorul frunzelor tale pierdute,
de dorul muzicii adierilor
într-un cântec scris cândva de mine.
Pleci… știu că trebuie.
De fapt ai plecat demult,
dar ai pierdut multe părți din tine,
ți-ai uitat suflul cald al adierilor,
ți-ai pierdut frunzele, Citește restul acestei intrări »


Iar am adormit

11/11/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Iar am adormit cu toamna-n suflet
și în vise cu al ei dor.
A venit să mă-ntristeze
cu veșnicele ei cântece-n odor.

Drumu-i lung și vântul rece,
crengile uscate dor,
se trântesc de colo-colo,
parcă se smulg… din trunchiul lor.

Citește restul acestei intrări »


UNDE ESTE?

14/10/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Unde am fost când s-a împărțit toamna?…
să pot fi și eu o frunză a ei,
să plutesc lin în adieri,
să cred că razele ce-mi străbat trupul,
șterg suferința pierderii mele
și mă fac să cred că zbor spre infinit…

Citește restul acestei intrări »


FRUNZELE TOAMNEI

05/10/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Unde este viitorul frunzelor mele
Ce toamna le risipește trecând?
Ce știu ale sale vânturi să ducă cu ele,
Doleanțe de pe aripile lor scăpând?

Caut un sens al vremurilor apuse
Să pot privi în zare cu dor
Și un loc pentru frunzele arse
Să cred în a lor drum creator.

Citește restul acestei intrări »


Cântăm

01/10/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Cântăm… ne cântăm gândurile, emoțiile, cântăm natura, cântăm frumusețea ce ne înconjoară, cântăm puterea, cântăm iubirea…
Ne cântăm… pentru că ne iubim și ne acceptăm pentru ceea ce suntem… poate unii vor spune că e o formă de egoism… că e imoral să ne iubim pentru că am fost educați să negăm sentimente care nu se ridică la standardele cerute de societate, am renunțat la a ne exprima liber, la a recunoaște că nu suntem perfecți, că uneori greșim, pentru a fi acceptați și apreciați… Citește restul acestei intrări »