Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 309 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Tragedia siriană. Puţine am ştiut despre Siria în anii trecuţi. Câteva amănunte reţinute din şcoală şi apoi informaţii vagi, culese din presă, din reportaje televizate şi de prin vreo carte. Cu ceva vreme în urmă, Domnul ambasador Dumitru Chican ne-a încredinţat lucrarea Şiragul Mărgăritarului s-o publicăm în editura parohiei noastre, ceea ce am şi făcut. Era un vechi manuscris copiat din arhivele naţionale siriene din Damasc, care cuprindea istoria Imperiului Bizantin de la începuturi până după cucerirea turcească. Povestiri sporadice ale românilor care lucraseră în Siria completau cunoştinţele mele despre această ţară.
Iată că evenimentele din ultima vreme au adus Siria în prim-planul actualităţii. Aceasta a mărit interesul şi curiozitatea tuturor faţă de acel popor şi de tragedia prin care trece ţara lui.
Privesc pe internet un film care prezintă Siria de ieri. O ţară modernă, cu oraşe moderne, cu construcţii gigantice, cu parcuri pline de verdeaţă şi fântâni arteziene, cu străzi şi autostrăzi aglomerate de maşini, cu pieţe gemând sub greutatea fructelor şi legumelor, a altor produse autohtone. Privesc măreţele universităţi siriene, în care e un furnicar de tineri dornici de cunoaştere, muzee celebre, în care-şi trăiesc liniştea obiecte vechi de mii de ani, intrate de mult în patrimoniul universal. Biblioteci cu sute de mii de cărţi duc mai departe cunoştinţele lumii, aici fiind locul unde s-a născut primul scris de pe pământ. Cetăţi vechi, precum Alepul şi Damascul, alături de oraşe noi, care pot sta alături de oraşele civilizate ale lumii. Văd spitale cu aparatură ultramodernă, plaje aglomerate şi porturi cu vapoare venite de departe sau gata de-a pleca peste mări şi zări. Văd teatre şi opere cu săli supraaglomerate de oameni dornici de frumos şi de cunoaştere. Văd peisaje mirifice, cu sate înstărite, cu munţi înzăpeziţi, pe care se practică sporturi de iarnă. Văd moschei şi biserici creştine vechi de sute de ani, în care se slujeşte Creatorului în prezenţa unui public numeros. Văd ferme de animale, păsări, plantaţii de pomi fructiferi, în special de meri şi măslini, sere, prin care se poate plimba o combină în voie. Magazine imense, mall-uri, în care umblă un furnicar de lume. Văd o galerie imensă de artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni politici, sportivi şi oameni celebri din Siria sau din lumea întreagă, dar de origine siriană. Parcă mâna lui Dumnezeu mângâia locurile şi poporul sirian…!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 308 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Bogăţii nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moştenească viaţa veşnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfinţenie toate poruncile dumnezeieşti privind relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu semenii săi, după cum el însuşi mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui.
Am ascultat şi am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogăţiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi şi turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe acelaşi calapod: rolul averii în viaţa omului.
Voi încerca să abordez problema şi din alt punct de vedere. Probabil, tânărul avea şi bogăţii materiale. Nu se menţionează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe şcoli, îşi însuşise toată ştiinţa din vremea lui. Aceasta nu era o bogăţie? De ce numai occidentalii şi americanii socotesc creierele, materia cenuşie, cea mai de preţ bogăţie şi racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceştia oferă condiţii de viaţă şi de muncă foarte avantajoase savanţilor şi intelectualilor de elită, cu condiţia ca aceştia să se stabilească în ţările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele ţări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, ştiinţifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor faţă de omul cu carte şi s-o comparăm cu atitudinea noastră faţă de aceeaşi problemă.