Anotimpurile poetei, anotimpurile dragostei

de Ica SĂLIȘTEANU

Iubirea dintotdeauna a fost ca un diamant tăiat în multe feţe (și numai lumina când atinge faţeta ne arătată splendoarea) și de aceea poeta Irina Vera Terebeși își exprimă diamantul iubirii în timp de toamnă, de iarnă, de primăvară și de vară.

Cum chimia lumii în care trăim este cea a carbonului (care este tetravalent), așa și poeta Irina Vera Terebeși are tetravalenţa iubirii pe care o trăiește funcţie de anotimpul în care este consumată.

Prezentul volum „Iubire-n anotimpuri” este structurat în patru secţiuni, funcţie de anotimpul în care poeta își exprimă emoţiile („Iubire de toamnă”, „Iubire de iarnă”, „Iubire de primăvară” și „Iubire de vară”).

Se pare că anotimpul preferat este toamna (probabil datorită pastelurilor de neegalat, care nu puteau trece neobservate de cealaltă faţă a artistei Irina Vera Terebeși care este aceea de pictoriţă) și de aceea își începe prezentul volum „Iubire-n anotimpuri” cu „Iubire de toamnă”.

Vânt şi vise

de Irina Vera TEREBEȘI

Iar îmi șoptește vântul la ferestre
într-un vuiet furios,
voind parcă să îmi spună gânduri,
povești vechi cu văl misterios.

Mintea mea i se opune,
nevrând parcă să-l asculte,
vorbe tulburi, gânduri sumbre,
în tente ruginii, de mult uitate.

Dar vântul furios mai tare bate,
nelăsând liniștea nopții să curgă lin,
vine, trece, răscolește,
căutând al lui destin.

Între vară și toamnă

de Irina Vera TEREBEȘI

Ascult foșnetul vag al frunzelor,
Muzica anotimpului confuz,
Caut în depărtări sclipiri ale razelor,
În lumina ștearsă a timpului difuz.

Nu știi dacă să vii sau să aștepți,
Te gândești că nu îmi faci bine,
E greu ca adierile-ți să le accepți
Și fluxul de raze să nu se mai termine.

Cântăm

de Irina Vera TEREBEȘI

Cântăm… Ne cântăm gândurile, emoțiile, cântăm natura, cântăm frumusețea ce ne înconjoară, cântăm puterea, cântăm iubirea…

Ne cântăm… pentru că ne iubim și ne acceptăm pentru ceea ce suntem. Poate unii vor spune că e o formă de egoism, că e imoral să ne iubim pentru că am fost educați să negăm sentimente care nu se ridică la standardele cerute de societate, am renunțat la a ne exprima liber, la a recunoaște că nu suntem perfecți, că uneori greșim, pentru a fi acceptați și apreciați…

Ne cântăm pe noi înșine, în fiecare zi, dacă ne iubim.

Copacul

de Irina Vera TEREBEȘI

Dintr-o imensitate de nori tăcuți care au umbrit dorințe, a căzut un fulg de nea pe o frunză păstrată de al ei copac și după venirea iernii. Obosit și istovit de drumul lung parcurs în vremuri grele, fulgul se așeză ușor și privi alți fulgi care roiau în jurul puternicului copac care încerca să își mențină frunzele cât mai mult timp, întinzându-le în aer și oferindu-le susținere, pe ele să se poată odihni suflete, fulgi plini de încredere, stropi de speranță…

Tu, copac al unui timp care îți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te simți împovărat și lipsit de libertate, fals sentiment de siguranță,

Femeia

de Irina Vera TEREBEȘI

Femeia, un alt anotimp… al iubirii, al împlinirii sufletești, prezentă peste tot și întotdeauna, ca să ne învelească cu dragoste, anotimp al liniștii, al nemuririi unor sentimente… cu puteri vindecătoare ale tristeților, anotimp încrezător în ceea ce suntem și ce putem deveni… un anotimp care nu renunță niciodată, este alături de noi, la bine, la rău, la necaz sau fericire… care ne respectă, ne încurajează și ne iubește necondiționat… 

Picături de fericire

de Irina Vera TEREBEȘI

O picătură de viață din ale noastre grădini
se prelinge în pământuri, în inimi,
dorind să dea suflare a tot ce stă mocnit
și așteaptă să fie descoperit.
O picătură de speranță din norii visurilor
se lasă condusă de aripile vânturilor ademenitoare,
vine să ude soluri aride
de ale lor doruri de liniște, încrezătoare.
O picătură de lumină al cerului înstelat
așteaptă să fie culeasă.
O picătură de sinceritate,

Strop de iubire

de Irina Vera TEREBEȘI

Câte răsărituri trebuie să ne mai trezească
Din somnul nostru pământesc,
Din lumini să ne vorbească
În cuvânt specific părintesc?

 

Câte adieri trebuie să ne mai cuprindă
În parfum îmbătător de dor,
Să simțim cum se aprinde, arde
Neliniștea și îndoiala în zbor?

 

Ninge

de Irina Vera TEREBEȘI

Ninge… și rog fulgii de nea să mă cuprindă în troiene, să-mi dea voie să mă așez peste ale lor valuri să plutesc, să zbor în adierea șoaptelor venite odată cu ele… Ninge, iar fulgii se îngrămădesc binevoitori peste ale mele gânduri voind parcă să asculte și să le absoarbă cu dragoste oferindu-mi compasiune…

Ninge cu liniște și rog fulgii de nea care se mențin grațios în aer să mă învelească cu tandrețe ca să le pot înțelege cuvintele rostite de ale lor adieri, să mă încălzească cu pătura lor, să mă lase să îi admir…

Ninge cu cristale de gheață ale căror brațe mă cuprind

Trăiri efemere

de Irina Vera TEREBEȘI

Am întins un braț către ceruri să ating steaua
ce mi-a luminat sufletul,
iar o adiere m-a înconjurat ușor
cuprinzându-mă cu parfumul ei
și m-a îndemnat s-o fac…
Am fost o frunză plină de viață
al unui copac care la primul vânt m-a scuturat…
Am fost un mac roșu purpuriu și dulce,
o floare într-un imens lan de grâu
în care m-am pierdut