Cântăm

de Irina Vera TEREBEȘI

Cântăm… Ne cântăm gândurile, emoțiile, cântăm natura, cântăm frumusețea ce ne înconjoară, cântăm puterea, cântăm iubirea…

Ne cântăm… pentru că ne iubim și ne acceptăm pentru ceea ce suntem. Poate unii vor spune că e o formă de egoism, că e imoral să ne iubim pentru că am fost educați să negăm sentimente care nu se ridică la standardele cerute de societate, am renunțat la a ne exprima liber, la a recunoaște că nu suntem perfecți, că uneori greșim, pentru a fi acceptați și apreciați…

Ne cântăm pe noi înșine, în fiecare zi, dacă ne iubim.

Copacul

de Irina Vera TEREBEȘI

Dintr-o imensitate de nori tăcuți care au umbrit dorințe, a căzut un fulg de nea pe o frunză păstrată de al ei copac și după venirea iernii. Obosit și istovit de drumul lung parcurs în vremuri grele, fulgul se așeză ușor și privi alți fulgi care roiau în jurul puternicului copac care încerca să își mențină frunzele cât mai mult timp, întinzându-le în aer și oferindu-le susținere, pe ele să se poată odihni suflete, fulgi plini de încredere, stropi de speranță…

Tu, copac al unui timp care îți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te simți împovărat și lipsit de libertate, fals sentiment de siguranță,

Femeia

de Irina Vera TEREBEȘI

Femeia, un alt anotimp… al iubirii, al împlinirii sufletești, prezentă peste tot și întotdeauna, ca să ne învelească cu dragoste, anotimp al liniștii, al nemuririi unor sentimente… cu puteri vindecătoare ale tristeților, anotimp încrezător în ceea ce suntem și ce putem deveni… un anotimp care nu renunță niciodată, este alături de noi, la bine, la rău, la necaz sau fericire… care ne respectă, ne încurajează și ne iubește necondiționat… 

Picături de fericire

de Irina Vera TEREBEȘI

O picătură de viață din ale noastre grădini
se prelinge în pământuri, în inimi,
dorind să dea suflare a tot ce stă mocnit
și așteaptă să fie descoperit.
O picătură de speranță din norii visurilor
se lasă condusă de aripile vânturilor ademenitoare,
vine să ude soluri aride
de ale lor doruri de liniște, încrezătoare.
O picătură de lumină al cerului înstelat
așteaptă să fie culeasă.
O picătură de sinceritate,

Strop de iubire

de Irina Vera TEREBEȘI

Câte răsărituri trebuie să ne mai trezească
Din somnul nostru pământesc,
Din lumini să ne vorbească
În cuvânt specific părintesc?

 

Câte adieri trebuie să ne mai cuprindă
În parfum îmbătător de dor,
Să simțim cum se aprinde, arde
Neliniștea și îndoiala în zbor?

 

Ninge

de Irina Vera TEREBEȘI

Ninge… și rog fulgii de nea să mă cuprindă în troiene, să-mi dea voie să mă așez peste ale lor valuri să plutesc, să zbor în adierea șoaptelor venite odată cu ele… Ninge, iar fulgii se îngrămădesc binevoitori peste ale mele gânduri voind parcă să asculte și să le absoarbă cu dragoste oferindu-mi compasiune…

Ninge cu liniște și rog fulgii de nea care se mențin grațios în aer să mă învelească cu tandrețe ca să le pot înțelege cuvintele rostite de ale lor adieri, să mă încălzească cu pătura lor, să mă lase să îi admir…

Ninge cu cristale de gheață ale căror brațe mă cuprind

Trăiri efemere

de Irina Vera TEREBEȘI

Am întins un braț către ceruri să ating steaua
ce mi-a luminat sufletul,
iar o adiere m-a înconjurat ușor
cuprinzându-mă cu parfumul ei
și m-a îndemnat s-o fac…
Am fost o frunză plină de viață
al unui copac care la primul vânt m-a scuturat…
Am fost un mac roșu purpuriu și dulce,
o floare într-un imens lan de grâu
în care m-am pierdut 

În prag de sărbători

de Irina Vera TEREBEȘI

E liniște și plutesc fulgii de nea din ale lor doruri de iubire, parcă dorind să aline dureri, să răcorească inimi suferinde.

E mult prea multă liniște în casele oamenilor, în suflete… multe doruri, încrederi deșarte, condiționări, tăceri ignorante, lipsă de interes față de sentimentele celor dragi…

Spirite, unde ți-e culoarea?

Unde îți este parfumul de altă dată? 

Aventura unui fulg

de Irina Vera TEREBEȘI

Un fulg de nea născut dintr-o picătură de ploaie și o suflare rece a vântului iernii au pornit în josul pământului pentru a căuta un fulg drag sufletului său cu care ar putea zbura, juca și l-ar face să zâmbească o viață… Steluța de zăpadă era plină de vise, speranță și fericire că a fost aleasă să ofere zâmbete văzduhului și liniște vânturilor. Plutea liberă și nestânjenită urcând sau coborând pe aripile suflărilor nostalgice de dor de frumos, era plină de încredere că își va găsi fericirea… Știa că trebuie să se țină departe de căldură… de adieri ademenitoare pline de promisiuni care ar putea să o omoare… În drumul ei a cunoscut mii de alte steluțe, cu unele chiar se împrietenise, le asculta poveștile de viață… râdea și se juca în timpul căderii sale, era plină de încredere în tot ce o înconjura… a cunoscut copaci, adieri, frunze… ale toamnei vremuri rămase… a văzut fericirea în ochii copiilor, a auzit colinde din casele oamenilor, a simțit mirosul de pâine

Picături…

de Irina Vera TEREBEȘI

Picături…
de ploaie, de lacrimi,
de iubire…
căzute din norii visurilor,
purtate pe aripile gândurilor…
peste pământuri aride
în speranța că va răsări un mugur de floare…
cândva…
Picături
ce se aud pe la streșini…
în ritmul muzicii sufletului,
care ușor se transformă în fulgi de nea
la atingerea suflului rece al iernii,
al gândurilor de nepăsare,
al intereselor,