Cărţile, frumoasele flori din orice anotimp

09/10/2013

Gabriela Gentiana Groza

de Gabriela Genţiana GROZA

strecurate uşor
irizările toamnei
printre crizanteme

O zi de început de Brumărel a adus la Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central al Clujului, la Bookfest, copii şi adulţi dornici să cunoască gândurile scriitorilor şi poeţilor aşezate frumos pe filele mirosind ademenitor a cerneală proaspătă. Forfota doritorilor de carte interesantă a înviorat editurile, care şi-au expus în incinta Cazinoului cărţile nerăbdătoare să fie mângâiate de cititorii împătimiţi ai Urbei noastre. Printre ele, Editura Ecou Transilvan a lansat cărţile a două autoare plecate din România şi stabilite în alte ţări. În volumele prezentate, realizate în condiţii grafice deosebite, aflăm poveşti şi poezii pentru copii. La prezentarea cărţilor au sosit elevi ai Şcolii „Eugen Pora”, însoţiţi de doamna profesoară Iulia Chende. Citește restul acestei intrări »


SULFY ARE NOI PRIETENI

04/06/2013

DSC03215

de Gabriela Genţiana GROZA

E ziua întâi a lui Cireşar. Ca de obicei, simt un freamăt anume când ştiu că mă întâlnesc cu elevii. Mă grăbesc cât pot de tare să ajung la timp la Librăria „Diverta” din centrul Clujului, unde vine un grup de copii de la Liceul „Eugen Pora” din localitate. E doar Ziua lor şi eu doresc să le citesc poezii pe care le-am compus pentru ei. Gabriela Gentiana GrozaDar… din vitrina fostei librării a Universităţii mă priveşte şmechereşte Sulfinică, eroul volumului meu recent apărut la Editura Ecou Transilvan. Motanul a fost mai iute de picior, a sosit înaintea mea şi se bucură de cinstea pe care i-au făcut-o elevii talentaţi la desen de la liceul amintit. S-a împrietenit rapid cu ei. E atât de impresionat de noii săi prieteni, că nici dacă ar fi eroul unui film premiat la Tiff zilele acestea la Cluj, n-ar fi mai fericit!… În jurul lui, desenele copiilor au surprins ape, case, pomi, soare… şi multe vise de-ale lor… Primitoarea sală a Librăriei e pregătită de aniversare. Pe simeze au apărut picturi frumoase, alături de care se află o expoziţie cu lucrări ale şcolarilor de la „Eugen Pora”. Au sosit aici însoţiţi de profesoara la nivel primar, inimoasa doamnă Iulia Chende. Prietena scriitorilor, doamna Mariana Enache, ne primeşte să petrecem clipe de suflet, prin amabilitatea personalului din administrarea cu bun gust a Librăriei „Diverta”. Colegul meu de cenaclu „Satiricon” şi „Octavian Goga”, Mircea Roşa Miro, poet şi artist plastic, cu expoziţii personale în ţară şi în străinătate, le-a citit copiilor versuri din volumul său recent apărut la Editura Grinta, „Balada unui fluviu mic”, carte cu coperta şi ilustraţiile realizate personal. Citește restul acestei intrări »