Minunea

20/01/2018

Iuliana-Andrea Pop

de Iuliana-Andrea POP

Ființă cu ochi de azur
Laur dorit, de ploi mocnit
Drum regăsit
Ce schimbi întregul infinit…

Poate bălai, poate de zgură
E al tău păr –
N-ai seamăn pe această lume!
Tu treci prin vânt, prin negre spume
Ajungi în mine…
Dai vieții nesfârșit avânt!
Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Lumină [Spun eu, spun tu, spunem noi]

17/01/2018

Iuliana-Andrea Pop

de Iuliana-Andrea POP

Spun eu, spun tu, spunem noi
Mică aripă de fluture
Lumină albastră de septembrie
Creație divină, ropot de rouă
Frunze de mai,
Maci înroșiți de iubire
Celestă, melodioasă privire…
Un nou răsărit… Citește restul acestei intrări »


Pleistocen

12/01/2018

Iuliana-Andrea Pop

de Iuliana-Andrea POP

Nu încape îndoială

îmi ești o eră glaciară și
se cere să fiu adaptabilă, oportunistă, nomadă
să confecționez arme din silex
îmi pui o statuie în mână și îmi spui să te dobor
stăm nemișcați chipurile ni se dilată
insist cu discuții despre dezastre sau șamani
de acord, nu e loc de vreun ceremonial
facem abstracție de egourile noastre
vrei să renunț la capricii și la fugile din țară
toate bune, numai că ar însemna că frigul ăsta extrem
e numai aici
greșit, greșit
te extinzi și uite că noaptea firescul e insuportabil
pentru că am făcut greve dezbrăcată de ipocrizii
feminine și voite
stăm pe o schelă
eu imprudentă, tu neglijent
ne privim distrași mânjiți de var alb și anecdote
va veni o vreme în care vom dori să ne sfârșim simultan
în chinuri
Citește restul acestei intrări »


BIBLIOTECARUL, PAZNIC LA POARTA NEMURIRII…

28/01/2015

Interviu cu DANIELA PETRAN,

realizat de Iuliana-Andrea POP

Daniela PetranDaniela Petran, bibliotecară la Şcoala cu clasele I-VIII „Petre Dulfu” din Baia Mare, instituţie care are una dintre cele mai vechi biblioteci şcolare din oraşul nostru, este, între mulţi alţii cu aceeaşi meserie, omul care stă de veghe la intrarea în universul cărţii. Între rafturi prăfuite şi pagini care îşi aşteaptă prea des în zadar cititorii, bibliotecara aduce un suflu de viaţă lumii înmărmurite în tăcere. Ce e cartea fără cititor? Cuvinte ferecate-n file… Minunile tipărite cer cu înfrigurare mâna pricepută care să le scoată la lumină… şi să le dea cu împrumut măcar unor ochi şi minţi în căutare de nemurire. Daniela mărturiseşte că face această slujbă, dacă putem să o numim astfel, cu multă pasiune. O meserie veche, prezentă încă din Antichitate, născută în marile biblioteci din Alexandria, Grecia, Imperiul Roman, Egipt…

Cum au trecut anii petrecuţi în bibliotecă, înconjurată de atâtea voci, de sunetul minunat al cunoaşterii?

Cu multă linişte sufletească. Nimic nu e mai odihnitor decât să lucrezi în liniştea oferită de cărţi, dar să şi vrei să auzi ce vor ele să spună. Biblioteca e un fel de altar al şcolii, iar atunci când eşti înconjurat ca bibliotecar de cărţi, dar şi de un colectiv minunat care te susţine, meseria e uşoară, te satisface spiritual în proporţie de sută la sută. Dar biblioteca nu e tăcută. În nici un caz. Parcă ţi-ar vorbi o mie de voci în acelaşi timp… E gălăgie între aceste rafturi uşor prăfuite… Lumi care cer să fie dezvelite…

Un bibliotecar, presupun, citeşte… Uneori mai mult ca cei din jur… Care este cartea ta preferată? Dar autorul? Ce anume te-a atras mai mult la el?

Îmi plac autorii clasici, de ce să nu recunosc. Ei reprezintă un etalon, şi chiar şi contemporanii noştri, care vor să fie diferiţi, să revoluţioneze, tot de la clasici pornesc, în ciuda „rebeliunii” lor. Acesta este adevărul. Citesc cu plăcere Charles Dickens, de exemplu. Mă uimeşte mereu prospeţimea acestui autor. Şi parcă ar fi o enciclopedie. Mereu descopăr ceva nou. Marile speranţe este romanul meu favorit. Dintre autorii români, prefer opera lui Marin Sorescu. A, să nu uit! Mai aproape de noi este John Steinbeck, un scriitor care a reuşit să ne apropie pe toţi de ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul american. În general, nu am o mare pasiune pentru operele secolului XX. Bestsellerurile şi cărţile foarte premiate nu mă atrag neapărat. Întotdeauna clasicul va fi mai bun. Clasic înseamnă model de urmat, cu siguranţă. Oricum, nu sunt eu critic literar. Fiecare cu ce îi place. Până la urmă, şi cărţile le alegem în funcţie de gusturile noastre, de personalitatea noastră, iar eu sunt mai tradiţionalistă. Citește restul acestei intrări »


Sărbători creștine și obiceiuri din Ţara Lăpușului

23/01/2015

9957

de Iuliana-Andrea POP

Deschisă spre lume, Ţara Lăpuşului este şi va fi o permanentă şi încântătoare vatră folclorică, cu tradiţii specifice şi credinţă în Dumnezeu.

Prima sărbătoare premergătoare primăverii, aflată încă la început de an, este Întâmpinarea Domnului, numită popular şi Ziua cu lumina, Stretenia, Târcolitul viilor sau Ziua ursului. Acum se întâlneşte şi iarna cu primăvara şi, odată cu această sărbătoare din data de 2 februarie, se deschide drumul muncilor agricole de primăvară. De aceea s-a menţinut în jurul acestei sărbători creştine un obicei menit să fie de bun augur, datând din vremea precreştină: în această zi se „ameninţă” pomii şi viile cu tăierea dacă nu vor aduce rod. Mai există superstiţia că ursul nu are voie acum să-şi vadă umbra şi e bine ca soarele să nu se arate pe cer; altfel, se spune că 40 de zile de acum încolo va fi ger. La originea acestor practici şi previziuni stă o gândire magică, de esenţă păgână (să ne amintim de vremea romanilor, când era sărbătorit zeul Pan şi, în scop apotropaic, se înconjura oraşul cu făclii aprinse).

9704Tot în această perioadă calendaristică este cuprinsă şi ziua de 10 februarie, în care se sărbătoreşte Sfântul Haralambie, care are puteri asupra ciumei, holerei, duhurilor rele, asupra lupilor şi a morţii. Prin satele lăpuşene, în special în zona Suci, mai sunt bătrâni care au auzit de povestea „cămeşii ciumii” şi cum s-a îndepărtat ciuma de sate prin puterea rugăciunilor către acest sfânt.

Cei Patruzeci de Mucenici din Sevastia (9 martie) sunt cinstiţi nu numai în biserică, liturgic, ci şi în mediu mirean, printr-un preparat culinar de post numit „mucenici” sau „măcinici”, şi prin băutul a 40-44 de pahare, de preferinţă de vin. În zona Lăpuşului, acestei sărbători religioase i se dă mare importanţă cu atât mai mult cu cât de obicei cade în Postul Mare (al Paştilor), post pe care oamenii îl respectă şi astăzi. Citește restul acestei intrări »


CÂNTECUL DIN ZONA PRELUCILOR

13/01/2015

100_7984

DE LA VOCEA STRĂBUNILOR, LA CONTEMPORANEITATE

de Iuliana-Andrea POP

Zona Prelucilor, apropiată de zona Chioarului, dar şi cu puternice influenţe lăpuşene, păstrează încă numeroase creaţii lirice de demult, fără însă a fi refractară la nou.

Există aici cântecul numit horea, care acompaniază evenimentele obişnuite ale zilei, împrumutând câte puţin din bucuriile, dramele sau pur şi simplu trăirile creatorului său, din felul său de a fi.

Când prezentul nu aduce împlinirea dorinţelor, creatorul sau purtătorul de cântec este sub imperiul dorului de „binele ce-a fost”, după cum spun bătrânii.

Mărg în lume după bine,
Viu acasă, n-am pă nime.
Ţâp pticioru păstă prag,
Tăt îl ţâp şi iară-l trag,
Dacă-n lume n-am om drag.
(Informator: Rozalia Florian, 87 de ani, Preluca Veche, 2010. Culegător: Ana Bisztricki Florian din Preluca Veche)

100_7855

De dată mult mai recentă, după cum am înţeles de la localnicii din Preluca Nouă, este cântecul epic cu puternice accente lirice prin intensitatea sentimentelor transmise Foaie verde, spic mohor, care ilustrează o întâmplare care a frânt definitiv destinul unui fecior al locului, Ionuc a lui Petrea lui Ilie, din localitatea Dealu Corbului, învecinată cu Prelucile. La vârsta de numai 18 ani, după un conflict cu autorităţile comuniste, băiatul a fost împuşcat la o margine de sat, între comuna Vima Mică şi satul Sălniţa, şi îngropat într-un loc neînsemnat cu cruce, unde „îi numa pământ neted”, drept „pedeapsă” suplimentară post-mortem pentru că s-a răzvrătit împotriva regimului. Fata care l-a iubit se pare că a fost creatoarea cântecului, ea înălţând, astfel, în ideal, semnul crucii şi ca simbol de iubire curată: Citește restul acestei intrări »


BADEA FLORII-I MEŞTER MARE-N SAT. Istorisiri din Ţara Lăpuşului

07/11/2014
100_0191

mărul cu mere aurii al lui Şofron a Florii

de Iuliana-Andrea POP

Fiecare sat din Maramureş îşi are propriile povestiri şi legende. Şi fiecare localitate îşi are oamenii cu care să se mândrească peste veacuri. Dar mare sat e Lăpuşu Românesc şi multe are de spus despre cei care s-au născut, au trăit şi au murit acolo. Leagănul în care s-a născut şi mama mea, Lăpuşu Românesc, se evidenţiază în întreaga Ţară a Lăpuşului prin ţinuturile întinse pe care acesta este aşezat, fiind cea mai populată aşezare din regiune. Situat la nivel submontan, îngrădit de dealuri pitoreşti, parcă de poveste, şi de păduri nesfârşite, străbătut de cristalinul râu Lăpuş, satul copilăriei mamei mele e un motiv de melancolie şi dor ori de câte ori păşesc prin hotarele acestuia.

100_7950

Iuliana-Andrea Pop (dreapta)

Proust spunea că simţul mirosului este cel care provoacă cel mai intens subconştientul, dând naştere celor mai puternice amintiri. Aşa şi este. Întotdeauna izul amărui de fum amestecat cu mirosul de balegă proaspătă de pe uliţele satului şi aroma dulceagă de fân umed îmi amintesc de satul bunicilor, pe unde am avut privilegiul să copilăresc şi eu, petrecându-mi acolo unele vacanţe de vară. 100_7127Îmi amintesc şi acum de mirosul plăcintelor cu brânză iute şi coade care mă ademenea încă de la poartă, făcute cu atâta drag de bunica atunci când ştia că-i vom călca pragul… Căsuţa bătrânească, atât de deosebită de altele de pe uliţa de lângă Horincie, împodobită cu motive din lemn şi metal specifice etnografiei româneşti, specială tocmai pentru că bunicul era mare meşter în sat… Ei, că despre badea Şofron a Florii vreau să vă povestesc, un om despre care în special bătrânii din Lăpuşu Românesc îşi amintesc cu drag, un necunoscut, dar talentat meşter popular… Citește restul acestei intrări »