Cardinalul LUCIAN MUREȘAN, la ceas aniversar!

24/05/2021

În 23 mai, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a împlinit 90 de ani.

Biografie 

Lucian Mureșan s-a născut la 23 mai 1931, în comuna Firiza, azi cartierul Ferneziu al municipiului Baia Mare, județul Maramureș, ca al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei lui Petru și Maria Mureșan (născută Breban).

Tânărul Lucian Mureșan a urmat școala primară în localitatea natală, apoi clasele gimnaziale la Baia Mare și a absolvit tot acolo o școală profesională de prelucrarea lemnului. În paralel și-a completat studiile liceale la forma de învățământ fără frecvență. Între 1951 și 1954 a satisfăcut serviciul militar obligatoriu, urmând școala de ofițeri de aviație, la Turnișor, Sibiu. După absolvirea școlii de aviație a fost mutat la Craiova, la batalionul de aviație cu reacție. Conducerea comunistă a armatei a aflat de apartenența lui Lucian Mureșan la Biserica Română Unită cu Roma și l-a considerat indezirabil; de aceea, l-a mutat de la aviație la un detașament de muncă, la șantierul Hidrocentralei de la Bicaz, iar în 1954 a fost lăsat la vatră.

Dorința sa de a deveni Citește restul acestei intrări »


ÎN AMINTIREA UNOR FLORI DE SÂNZIENE… (Și nu numai…)

02/07/2020

paul-antoniu

de PAUL Antoniu

Motto-uri:

„Rugați-vă! Rugați-vă necontenit pentru Biserica noastră care, în curând va trece prin grele încercări”. (Episcop greco-catolic de Cluj – Gherla, Iuliu Hossu)

„Părinții nu mor niciodată; ei sunt ca păsările călătoare care pleacă și nu se mai întorc”. (Pr. Paul Augustin).

Nu demult, la un ceas de seară, nu știu ce-mi veni să-mi iau amintirile la bani mărunți, cum se spune, chiar și pe cele din vremea prunciei. Am făcut un popas mai temeinic printre cele din vara anului de grație 1948. Mulți dintre eventualii cititori ale acestor amintiri sunt sigur că pe-atunci încă mai pluteau prin cosmos nerăbdători să ajungă și pe Terra. În vara anului respectiv am terminat clasa întâia (azi, a cincea) la Liceul INOCENȚIU MICU CLAIN (Al săracilor, cum i se mai spunea) din Cluj, de sub patronajul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj – Gherla. Citește restul acestei intrări »


Se întâmplă la bibliotecă. Agenda săptămânii 28 noiembrie – 4 decembrie 2016 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

25/11/2016

de Ştefan SELEK

Luni, 28 noiembrie
ora 17, Salonul artelor

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Uniunea Artiştilor Plastici – Sucursala Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş organizează vernisajul expoziţiei „Salonul de pictură şi artă decorativă 2016”.
Expun artiştii plastici: Marinela Căluşeru, Katalin Bálint, Maria Berciu, Doina Dascălu, Adela David, Agatha Hory, Elisabeta Veress, Ioan Mihali, Felician Săteanu, Zsolt Szilágyi. Citește restul acestei intrări »