Editorial „Izvoare codrene şi chiorene”

 

de Pr.drd. Maxim (Iuliu-Maxim) MORARIU

Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca,
Universitatea Pontificală Angelicum, Roma

Devenită deja periodic de tradiţie a nordului cultural românesc, revista Izvoare codrene şi chiorene reprezintă cu certitudine o revistă importantă pentru publicistica literară, cea istorică, etnografică, filosofică sau teologică.[1]

Prezenţa culturală clericală în rândurile autorilor, coordonată şi direcţionată de preotul-cărturar Radu Botiş, arhicunoscut pentru activitatea intensă ce împleteşte calităţile de slujitor al altarului cu cele de mânuitor al condeiului[2], reprezintă garanţia unui conţinut ce mizează pe promovarea valorilor morale şi estetice ale istoriei neamului, dar şi a unor profunde investigaţii teologice, în timp ce, cercetările filologice sau etnologice dau la iveală bogăţia şi valoarea perenă a culturii române şi varietatea de forme sub care poate fi ea regăsită în acest areal geografic.

Calitatea culturală a textelor publicate aici

„Izvoare Codrene şi Chiorene” – Revistă de cultură, literatură, artă, religie, tradiţii – Nr. 15, 2019

de Constantin MARIN

Spre mijlocul anului 2010, apărea, din iniţiativa poetului Vasile Dan Marchiş – unul dintre exponenţii de frunte ai grupării culturale „Izvoare Codrene” – primul număr al revistei cu acelaşi nume. Cum se întâmplă de obicei, scepticii au lansat opinia conform căreia revista „nu va avea prea multe zile de trăit”. Însă, Dumnezeu a vrut să contrazică această „profeţie mincinoasă”, iar revista apărea, an de ani, mai viguroasă, cu un conţinut din ce în ce mai diversificat.

Când lucrurile se leagă, altfel spus când „îşi dau mâna” oamenii de cultură, autorităţile locale şi oamenii de afaceri se creează condiţiile ideale pentru creşterea unui „vlăstar” literar, necesar zonei maramureşene, despre care facem vorbire.