Armata, cu o conservă de peşte în bulion…

de Gelu DRAGOŞ

Circula un banc în acea perioadă, care suna cam așa: Un plutonier trece prin faţa rândului de pufani şi îi întreabă: „Ce-ai fost în viaţa civilă, soldat?!” Unul – brutar, altul – măcelar, altul – electrician, fiecare, după pregătire… Ajunge şi la Bulă: „Ce-ai fost în viaţa civilă?!” – „Am fost fericit, tovarăşe plutonier!” Apropo de fericire, ea exista din plin şi în armata română, începând cu ciclul doi.

O fostă colegă din Livada, Satu Mare, era studentă la Timişoara şi într-o duminică frumoasă de mai sunt chemat la poartă. Mă prezint mirat, ştiind că nu vine nimeni de acasă să mă caute. Acolo, o întâlnesc pe Delia, cu un pachet de savarine la ea. Ne-am bucurat sincer de revedere. Întâlnirile duminicale au continuat, şi o dată chiar am fost împreună la filmul „Liceenii” (cu Oana Sârbu şi Ştefan Bănică jr. în distribuție).

Drumu-i lung, armata-i grea…

de Gelu DRAGOŞ

Era început de octombrie când am fost chemat în armată. Terminasem liceul, primisem repartiţie, în urma promovării bacalaureatului, un post de electromecanic la Palatul Poştelor din Zalău, municipiul reşedinţă de judeţ Sălaj. Am încercat apoi şi la facultate, tocmai la Iaşi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la Drept, dar am căzut cu brio, iar pentru mine, sosirea ordinului de încorporare la postul de miliţie din Mireşu Mare nu a fost o surpriză. M-am prezentat la Centrul Militar Judeţean Maramureş şi am fost repartizat la Timişoara. Alţii o păţiseră şi mai rău, mă refer la distanţă: Iaşi, Galaţi, Bucureşti. Dacă îmi părea rău de ceva în acele momente, era faptul că părinţii mei şi bunica Iuliana aveau mult de lucru pe câmp, iar eu nu-i puteam ajuta la recoltat, apoi faptul că iubeam disperat o fată şi mai era şi temerea de necunoscut pentru cineva care avea 18 ani şi opt luni.