Șantajul metafizic prin muzică sau despre limitele nihilismului cioranian

08/10/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Vasile Chira_2

lect. univ. dr. Vasile Chira

Intersectarea nihilismului cioranian cu muzica nu poate fi înţeleasă fără o nostalgie edenică. Preocuparea lui Cioran pentru muzică nu este una culturală sau estetică, după cum nu este nici una „existenţială”. Ea ţine mai degrabă de o memorie a unei Transcendenţe pierdute, pe care o revendică majoritatea misticilor, indiferent de faptul că interpretează acest anamnesis în sensul unei preexistenţe într-o lume a spiritului sau, dimpotrivă, a unei memorii a speciei care conservă sensul paradisului în fiecare individ apărut în fiinţă. Muzica devine un fel de mistică profană, o formă de acces la Transcendenţă pentru cei care nu pot duce până la capăt poverile ascezei[1].

Având o structură dubitativă, condamnată la inconsistenţă, la o atitudine aflată perpetuu sub semnul scepticismului, Cioran este predispus, simultan, la experienţe extatice, precum şi la negarea furibundă a lor. Contradicţiile lui Cioran proiectate la scară metafizică devin în fond contradicţiile Divinităţii. Citește restul acestei intrări »