La colț

de Leon-Iosif GRAPINI

Stau bosumflat la colț, puțin spus, bosumflat am fost la început, când eram convins că e o pedeapsă de scurtă durată, acum sunt supărat, amărât, se pare că nu au de gând să mă elibereze din întristarea ce mă cuprinde din ce în ce mai tare, înțeleg acest lucru privindu-i cum trec indiferenți pe lângă mine, fără să-mi arunce măcar o privire, semn că m-au iertat și că îmi voi relua locul obișnuit în camera mea. Vorbesc de iertare ca și cum aș conștientiza o greșeală comisă cu intenție sau din neglijență, dar vă asigur cu totală sinceritate că nu mă fac vinovat de nimic. Le urmăresc mișcările, amândoi, după ce m-au trimis la colț, s-au apucat să facă ordine și curățenie în odaia mea, deși, nu vă mint, dezordine ori mizerie nu mi se pare că este, însă, dacă au considerat că se impune o curățenie și o aranjare a încăperii, așa o fi, ei știu mai bine ce și cum. Cu certitudine, pun ceva la cale, dar ce, dacă e așa, numai ei au de știre, iar de întreprind ceva pe ascuns, fără ca eu să fiu părtaș, cu atât mai mult nu-mi vor face cunoscute intențiile lor. Bănuiesc că va urma ceva neplăcut, supărările te împing la bănuieli și la gânduri negre, te fac să crezi că se va întâmpla ceea ce este mai rău pentru tine, oricum, în cele din urmă tot îmi voi da seama, ce urmează să se petreacă se va petrece, bine sau rău, voi vedea, răbdare, îmi spun, și voi afla, dar poți fi răbdător când stai la colț fără să ți se spună motivul, nu poți.

Când au venit după mine, erau joviali, curioși și dornici să ne aibă, așa cum sunt toți tinerii căsătoriți, noi eram o droaie,