Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (VI)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Foarte importante pentru viaţa noastră de fiecare zi sunt secvenţele de trăiri sufleteşti pe dimensiunea istorică. Chiar şi un copil revine mereu la clipele fericite ale „istoriei” lui „minuscule” ca timp, dar uriaşe ca bucurii trăite nu demult. Dar apoi oamenii maturi, cu largă experienţă de viaţă personală pe ani, pe decenii, pe jumătate de secol şi cei ce se apropie de un secol! Dar nu trăim trecutul doar din experienţa noastră istorică personală ci şi din istoria noastră ca neam, dorind să ne cunoaştem strămoşii. Şi cu câte aspecte frumoase ne întâlnim şi ne rezemăm sufletul în trecut, cu atât suntem mai bogaţi sufleteşte.

Să urmărim, în continuare, fenomenul existenţei de secole a unei românimi libere în Ţara Lăpuşului.

Gostila

1598: Satul aparţine de voievodul român Ioan Maxin. Deşi a fost sat românesc, nu au fost nobili români în Gostila.

Groşii Ţibleşului

1594; Cneaz al satului este Todor şi jurat este Bota.

1663: Este amintită familia de nobili Cioară zisă şi Bud de Groşii Ţibleşului.

1670: Principele Mihail Apaffy reînnobilează pe nobilii Ignat şi Ioan Bud de Groşii Ţibleşului, pe sesia/moşia lor situată între cele ale lui Simion Raţ şi Bozga. 

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Privind în interiorul localităţilor „Ţării Lăpuşului” avem un „covor” minunat de toponime româneşti creat de-a lungul secolelor de românii băştinaşi ai acestei frumoase ţări, fiecare sat având o zestre specifică potrivit ansamblului geografic şi, desigur, sensibilităţii poporului de rând. Toponime maghiare sunt în doar două localităţi: Dămăcuşeni şi Târgu Lăpuş, localităţi înconjurate de sate româneşti. Să urmărim, aşadar, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice. De precizat că toponimele au fost culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kadar Jozsef, din documente din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, anul fiind menţionat la începutul înşirării toponimelor (respectând regula de transcriere menţionată anterior). Am inclus, fireşte şi denumirea românească a localităţii, de la prima atestare documentară, acolo unde există această situaţie.

Baba, com. Coroieni

1405 (prima atestare documentară): Baba. Kadar Jozsef scrie că probabil denumirea vine de la cneazul satului, sat care este atestat atunci că era românesc şi aparţinea de cetatea Ciceului.

1864: Foroiele, izvoare; Dumbrava, pădure întinsă; Batalău, pădure mare; Tău, două pâraie unite.

1898: Buciumeni.

Băiuţ, comună

1864: Izvoru lui Mihai, pădure de fag și loc de ardere a cărbunelui; Pleşca, tot astfel; Prislop, pădure de fagi; Văraticu, brădet; pârâul Băiuţului, izvorăşte din Prislop.

1898: Fundac, Capra, Dâmbu lui Bulciug, Calvaria, Prislop (1336 m.), Văratic (1353 m.).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş 

Chipurile umilinței

A apărut la editura „Lumea Credinței” volumul „Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii: Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu”.

„Am pornit la drum primăvara trecută deciși să refacem – geografic și simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Leșe. Drumul vieții lui așa cum a fost – drum împletit, drum hohotit de plâns, zguduit de râs, drum abandonat și reluat, drum pichetat de primejdii fără număr, cu bifurcații anapoda, cu admiratori și prieteni calpi, cu îngeri și draci, cu iubiri și abandonuri, cu harisme și riscuri, cu foame și sete, cu vicii și vindecări. Pe tot fundalul acestui drum însă, ca un halou luminos, întrezărit dincolo de culmea dealului pe care îl tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva… Și Grigore știe asta, recunoaște cu franchețe că a fost însoțit haric în momentele de strălucire dar și în grelele clipe de ridicare după pulberea și risipirea vieții. Iar acum, după ce am refăcut drumul invers, spre obârșiile lui, la capăt ne-am ales cu această carte: ofrandă, povară, manifest, testament.

Grigore Leșe
n. 20 februarie 1954

Dorința de a cânta, de a hori, a fost mai presus de orice în viața lui. Și acestui dor neostoit i-a dedicat toată energia, toată substanța existenței sale. Așa a și putut ieși

„Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” de la Cupşeni. Dialog cu prof. NICOLAE BUDE, dirijorul Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

realizat de Angela-Monica JUCAN

Pe când primăvara se pregăteşte să se preschimbe-n vară, a devenit o tradiţie ca în hotarul satului Libotin să se organizeze „Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” a comunei Cupşeni (de care aparţine administrativ Libotinul). În 2013, serbarea a avut loc în 18-19 mai. Prin bunăvoinţa domnului profesor Nicolae Bude, consilier pe probleme sociale la Primăria Cupşeni şi dirijor al Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin, am aflat mai multe despre acest festival popular. (Precizăm că interviul datează din anul 2013.)

Cine, când a iniţiat Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular din Cupşeni?

Nicolae Bude

Sărbătoarea comunei Cupşeni a luat naştere în anul 2005, la iniţiativa consilierului local Ioan Buda, director, în acea vreme, al Şcolii din Ungureni, şi cu susţinerea primarului de atunci şi de azi – libotineanul Mircea Ioan Boga.

Unde se petrece?

Locul în care se desfăşoară sărbătoarea nu a fost ales întâmplător. Este o intersecţie acolo a drumurilor care duc spre satele comunei şi este chiar un epicentru rutier al comunei Cupşeni (localnicii îi spun foarte frumos: Crucile Drumului). Totuşi, pământul de acolo este al Libotinului. Locul unde e scena e al lui Andronic Ferenţ, căruia îi chiar place şi e fericit că poate fi util în acest fel. Pe partea cealaltă a drumului, vizavi de scenă, unde se instalează bazarul cu obiecte de artizanat, jucării, podoabe etc., e terenul lui Mircea Bota. În dreapta scenei – zona bufetelor de campanie – este proprietatea doamnei consilier local Silvia Sima. Toţi sînt libotineni, nici unul nu primeşte bani, nu se supără de stricăciuni (minore, de altfel), toţi trei găzduiesc cu bucurie serbarea.

Când are loc? Este vreun motiv special pentru care s-a optat pentru această dată?

Vocea Cosânzenei (partea a doua)

Ioan Perhaiţă

de Ioan PERHAIŢĂ

Adriana Bodea. Este născută la 11 decembrie 1979 în satul Libotin, fiică a lui Dumitru şi a Victoriei Buda. A absolvit şcoala generală din satul natal. Este o fire liniştită dar harnică, aceasta dovedind-o atât la locul de muncă din cadrul firmei S.C. Taparo S.R.L., cât şi în gospodărie, alături de soţ, părinţi şi frate. Activează în grup din Postul Crăciunului anului 2008, când se face remarcată prin versuri ce precedă colindele, acea formulă cu care colindătorii îşi cer permisiunea gazdelor de-a colinda. Dă dovadă de multă seriozitate, participând consecvent la activităţile grupului.

Aurelia Boga. S-a născut la 29 septembrie 1982 în satul Libotin, în familia Pavel şi Maria Lucian. Este absolventă a zece clase. S-a căsătorit cu unul din membrii Corului de bărbaţi „Dacii liberi”, pe nume Augustin Boga. Au doi copii (Ioan şi Nicolae), elevi ai şcolii din Libotin. Aurelia şi Augustin deţin o gospodărie frumoasă, fiind destoinici agricultori şi crescători de animale. Aurelia îndrăgeşte cântecul tradiţional, colindele şi pricesnele. Activează în grupul vocal feminin încă de la începuturile lui. Este o femeie energică, mobilizatoare, gata oricând să intervină cu un deosebit spirit critic.

Olimpia Cârtiţă. Un mărţişor născut în 1979 (1 martie) în satul Libotin, fiică a lui Ioan şi Călina Filip. Este căsătorită cu Mircea Cârtiţă, fost membru al Corului de bărbaţi „Dacii liberi”. Au doi copii (Marius şi Livia), elevi. Au o gospodărie frumoasă, pe care şi-o întreţin în ciuda faptului că au şi câte un loc de muncă. Olimpia este o muncitoare harnică, fruntaşă la firma S.C. Taparo S.R.L. din Târgu Lăpuş. Este o fire veselă, optimistă. Are calităţi vocale şi o receptivitate de invidiat. Iubeşte pricesnele, pe care le interpretează impecabil, în special ca solistă a grupului. Activează în actualul grup, de la înfiinţarea lui.

La Crucile Drumului

Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular, ediţia a IX-a, Cupşeni – 19 mai 2013

Bagă de seamă asupră-ţi şi păzeşte-ţi cu putere sufletul; să nu uiţi nimic din lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; şi să-i înveţi pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi (Deuteronomul 4, 9).

de Angela Monica JUCAN

Duminica Mironosiţelor 2013, în capătul „celălalt” al Libotinului.

Un larg plai încercuit de coline încununate de păduri deasupra cărora Dumnezeu trăsese în ziua aceea o prelată senină, prin urzeala căreia soarele strecura bogăţie de căldură şi lumină. Ca răspuns pământesc-pământean, urcau în slăvi splendori de glas şi imponderabilele armoniilor instrumentale. Fuioarele umane se-nfăşurau în leagăn de joc şi vârtejuri de poale stăvilite de zadii. Totul era cântec şi-ncântec, descântec de rele, zise în formula bunătăţii naturale a stăpânilor din moşi-strămoşi ai acestui meleag (drept-de-drept, care sute de ani le-a fost uzurpat).

„Omul cântă ca să se împace cu lumea şi cu Dumnezeu” – Din Confesiunile unui mare Artist

Dialog de suflet cu Maestrul nepereche Grigore Leşe…

realizat de Stelian GOMBOŞ

Grigore Leşe este un artist desăvârşit. Dumnezeu l-a înzestrat cu un glas răscolitor, cu talent şi sensibilitate; şi pentru că a socotit, pesemne, că nu i-a dăruit destule, i-a mai dat o minte ascuţită, o seriozitate aproape germanică şi o dorinţă neostoită de autoperfecţionare. Toate aceste calităţi, care foarte rar se găsesc înmănuncheate într-un singur om, fac ca Grigore Leşe să fie o voce unică în spaţiul public românesc. El vine parcă de la începuturile noastre, aducând cu sine toate bucuriile şi durerile acestui neam, toată înţelepciunea acumulată de poporul român de-a lungul existenţei sale.