Viața luată de la capăt

08/08/2018

lansare de carte_Grapini_Sant_BN

COMUNICAT DE PRESĂ

La Editura Paralela 45 a apărut la finele lunii mai 2018, ultima carte a scriitorului Leon-Iosif Grapini, Viața, de la capăt, în condiții grafice deosebite. Romanul, căci este vorba despre un roman, al treilea din palmaresul autorului, a fost lansat în comuna natală Șanț, județul Bistrița-Năsăud, sâmbătă, 16 iunie, în impozantul și somptuosul Centru Cultural „Dimitrie Gusti”, din localitate, alături de cea de-a doua ediție a cărții semnate de Florea Grapini, Enea Grapini și ziua cea mare. Citește restul acestei intrări »


Povești de (ne)adormit copiii

15/04/2018

 

Fragment din romanul Viața, de la capăt, în curs de apariție la Editura Paralela 45

Grapini_Sant_inaugurare Centru Gusti

Leon-Iosif Grapini, vorbind despre cărțile sale la inaugurarea Centrului Cultural „Dimitrie Gusti” din comuna Șanț, Bistrița-Năsăud, 9 aprilie 2018

de Leon-Iosif GRAPINI

OPINCĂRIȚA SATULUI, lelea Sabina, nu era vecină cu noi, deși locuia la nici o sută de metri de casa noastră, nu avea acest statut, fiindcă locuința sa, aflată la strada principală, peste drum, chiar în gura uliței, nu se găsea în locul copilăriei mele, mic fiind, în drumul mare ieșeam rar, nu doar eu, ci toți copilașii de pe ulicioară, și-a câștigat însă faima de cea mai bună povestitoare, avea un umor inegalabil și irezistibil, o dorea lumea la șezători, nu numai noi, copiii, ci și femeile părtașe la aceste întruniri, nu era vecina noastră, dar cea mai bună prietenă a mamei era, mult timp au întreținut prietenia, până ce anii s-au strâns peste ele și, odată cu ei, s-au strâns și vorbele spuse când ar fi trebuit să rămână nerostite, ducând la bănuieli și la neînțelegeri, nu s-a ajuns la certuri, ci doar la o adâncă tăcere, din care niciuna nu a vrut să iasă rostind cuvintele magice, Iartă și tu, că eu am iertat. Citește restul acestei intrări »


Singur

12/04/2018

Comuna Sant (Bistrita-Nasaud)

Fragment din romanul Viața, de la capăt, în curs de apariție

de Leon-Iosif GRAPINI

Am spus undeva că trăim în locuri și în vremuri în care copiii sunt pedepsiți de părinți și chiar de dascăli și cu bătaia, mai-marii lumii nu s-au gândit serios până acum la o lege cu drepturile și obligațiile celor mici, când o vor face va fi târziu pentru copiii din povestea noastră, atunci ei vor fi adulți, acum, aceștia nu au decât să tacă și să suporte, și, dacă nu au reguli statornicite, părinții și dascălii se iau după vorbe din popor, bătaia e ruptă din rai, cum se știe că raiul e locul cel mai fericit posibil, unde toți oamenii își doresc să ajungă când va fi să fie, bătaia nu poate fi ceva rău, înțelepciunea populară le sare iar în sprijin, unde dă părintele crește, așadar, copii, scăpare nu aveți, stați cuminți acasă și în bancă, fiți harnici și silitori la învățătură, ascultați de tata și de mama, de bunici, nu, întotdeauna, ei sunt îngăduitori, le ajung pedepsele date când au fost la rândul lor părinți, nu ieșiți din vorba și din voința dascălului, faceți ce vi se cere, nu emiteți pretenții exagerate sau care nu pot fi satisfăcute, dacă aveți, totuși, Citește restul acestei intrări »


Primul film

19/03/2018

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniAu apus vremurile în care caravana cinematografică bătea drumul văii, oprindu-se din localitate în localitate, pentru a oferi publicului spectator producții cinematografice mai mult sau mai puțin interesante, cele de propagandă fiind mai numeroase, dar și cele mai nesuferite și plicticoase, să nu ne audă conducerea de partid, că-i bai, rămâne între noi, cele artistice erau mai puține, însă atrăgătoare și căutate, căutare aveau și celelalte, nu cu voie, ci de nevoie, căci te căuta  propagandistul de la consiliu până te găsea, un refuz era inadmisibil, nu refuzi propagandistul, ci partidul, dai în mine, dai în fabrici și uzine, caravana și-a încheiat misiunea, acum cinematograful are un aparat de proiecție propriu, pus în funcțiune de un generator electric situat într-o baracă aflată în afara clădirii, aparat de proiecție instalat în spatele sălii de spectacole, într-o chichineață improvizată din scânduri rindeluite și vopsite în alb, Citește restul acestei intrări »


Culegătorii de zmeură

18/03/2018

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif Grapini la Sant - Pe MariiÎn ciuda greutăților de tot felul, cu doi copii pe cap, cu o mamă cicălitoare, cu muncă zi de zi pe ogoarele și fânețele satului, cu nevoi multe, mama era o fire veselă, încrezătoare și comunicativă, prin casă cânta mai tot timpul, deretica și gătea cântând, torcea și țesea cântând, avea o voce minunată, așa credeam noi, așa și era, însă nu și-a cultivat talentul, nu avea cum, mama, ca toate tinerele neveste din sat, iubea mult muzica populară, nu rata niciun spectacol folcloric ținut la căminul cultural, acasă fredona melodiile auzite. Cunoștea câteva cântece, unele mi le amintesc, Trandafir cu creanga-n apă, Adă, Doamne, trenu-n gară și Dodă, dodă. Scena pe care putea să se desfășoare în voie, cu toată priceperea și forța era zmeurișul. Sursa noastră de venit, constantă, sigură și substanțială, în toți acei ani, a fost dată de banii câștigați de-a lungul verii, prin strângerea și vânzarea la stat a fructelor de pădure, zmeură, mure și afine. Citește restul acestei intrări »


Taragotistul

16/03/2018

Leon-Iosif Grapinide Leon-Iosif GRAPINI

Despre cetate, prima oară am auzit de la badea Florea, taragotistul, avea poveștile lui, ni le spunea cu voce misterioasă, făcându-ne atenți și lăsându-ne de cele mai multe ori cu întrebări nesatisfăcute, în cel mai bun caz, cu un răspuns în doi peri, când termina o povestire, fără a ne lăsa timp să ne exprimăm nedumeririle, își lua taragotul adus cu el și lăsat în așteptare, în spatele său, pe scaunul scos din casă, și se punea pe cântat, doinea de se auzea până dincolo de marginile satului dacă era instalată liniștea înserării, cel mai adesea sufla în instrument duminica, după-amiaza, cânta și încânta asistența de pe uliță, bărbați, dar mai ales femei, cu toții așezați pe lavițe, când povestea, în afară de noi, copiii, cei mari nu-l prea ascultau, fie cunoșteau istorisirea, fie nu dădeau crezare, în vreme ce vorbea, bărbații și femeile își vedeau de treaba lor pentru care au ieșit la drum, ei jucau o carte, comentând întâmplările de peste zi și de peste săptămână, ele conversau pe teme cotidiene, știrile fiind întoarse pe toate fețele, dar când bătrânul începea a doini, toți, Citește restul acestei intrări »


Drăcia dracului

04/12/2014

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon Iosif Grapini

Leon Iosif Grapini

Civilizaţia, bătând în lung şi în lat pământul, a cadadicsit să mai treacă şi prin satul nostru încătuşat în creierii munţilor, e drept, s-a ivit tot cu paşi nesiguri, cum ar veni cu oferte nu tocmai îndestulătoare şi nici variate, suficiente însă pentru a bulversa minţile oamenilor, stârnind controverse celor îndreptăţiţi la opinie, curiozitate şi neînţelegeri nouă, celor mici, şi reticenţă babelor puse faţă-n faţă cu noul de care se apărau cu ocări, cu cruci scurte şi dese şi cu scuipături în sân. Cu alte cuvinte, e vorba de apariţia primului televizor la noi în sat şi mai ales pe uliţa noastră, că era cel dintâi în comună nu aveam îndoieli cum nu ne îndoiam că cele mai însemnate şi memorabile întâmplări se petrec întâiaşi dată pe prăfuita, dar inegalabila noastră ulicioară.

În ziua în care domnul Macidon, singurul domn de pe uliţă, om de vază în sfatul popular, a adus televizorul acasă, într-o cutie uriaşă de carton, trăgându-l de-a lungul drumului într-un căruţ cu patru roţi, noi, pierduţi, ca de obicei, în colbul ulicioarei şi în zbenguiala jocurilor, am reacţionat cu oarecare întârziere la marele eveniment, huruitul căruciorului neatrăgându-ne atenţia, cu asemenea mijloc de transport părinţii şi vecinii cărau cartofi, saci de făină, bostani, cucuruz, snopi de cânepă, gunoi şi altele de prin bătătură, nicidecum o cutie enormă, misterioasă, pe care cei cu şcoală puteau citi Fragil. Abia când badea Florea, taragotistul, aflat veşnic pe laviţă la drum, l-a întrebat, Da ce aduci acolo, Macidoane, unii dintre noi, reacţionând la interesul moşului stârnit de ceva neobişnuit, au părăsit reduta jocului şi au alergat înaintea vecinului ce opintea la căruţ, normal, ce să te mai joci când ai în faţa ochilor o aşa ditamai cutie ce poate ascunde înlăuntrul ei cine ştie ce mare grozăvenie. Că a fost grozăvenie nu mai încape discuţie, a confirmat-o, imediat, înseşi spusele domnului de la consiliu, Un televizor, bade Flore, doar un televizor, dar şi aparatul în sine, mai apoi, precum şi toată tevatura iscată printre vecini în acea după-amiază şi în zilele următoare, până ce lumea a înţeles ce şi cum cu această nouă invenţie. Citește restul acestei intrări »


Bator

22/11/2012

Lui Ion Agârbiceanu

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniCâteva zile n-a mai văzut-o nimeni pe afară, pe drum, prin locurile călcate de oameni, la biserică, sau la crâşmă, să se lege de unul sau de altul rău de plată, dar mai ales pe cărăruia bătătorită, pietroasă, ce urcă povârnişul dinspre băi, cei grijulii şi interesaţi se întrebau de n-o fi murit cumva, ducându-se şi ea dincolo, după cei dragi şi pierduţi, că ce rost ar mai avea să se chinuiască pe lume, pentru cine şi pentru ce, a rămas singură, Şi când te socoţi, se mai găsea câte o vecină să-şi dea cu părerea stând la taifas peste gard cu alta, la ce folos viaţa de unul singur, îi ca şi cum n-ai fi, ca şi cum ai fi mort, şi asta mai abitir pentru oareşicine care-a avut familie numeroasă, Că bine zici, dar crezi că-i moartă, D-apoi cum, de atâta amar de vreme cum crezi că poate fi, n-am văzut-o de zile bune.

Dar femeia era încă vie, deşi, aşa cum stătea pe laviţă, încremenită ca o stâncă, ţinându-şi mâinile în poală şi privirea fixată într-un colţ de odaie, puteai crede că-i dusă de mult, însă fiorul vieţii nu i-a părăsit cu totul trupul, cu toate că nemâncată şi nebăută de atâtea zile ar fi trebuit să-şi dea duhul, însă ceva nu o lăsa, o trăgea mereu înapoi, ea ar fi plecat cu dragă inimă, tocmai de asta nu şi-a căutat de gură, n-a îmbucat o coajă de pâine şi n-a sorbit un strop de apă, poate se îndură Cel de Sus şi o strânge de pe pământ, să o ducă la bărbatul şi la copiii ei, însă acel tainic şi nevăzut prag ce leagă lumile între ele ea nu l-a putut trece, când se vedea în tunelul alb, cu lumina fericirii scânteindu-i în ochi, plutind ca un fulg spre acel soare strălucitor, dumnezeiesc, ce o îndemna să înainteze, învăluind-o cu strălucirea şi căldura sa mântuitoare, uita de toate şi de tot, bucurându-se pe deplin de mângâierea şi dezmierdarea caldă şi dulce a astrului divin, dar, deodată, ca la un semn, plutirea înceta, ea întindea deznădăjduită mâinile ca şi cum ar fi vrut să se agaţe de săgeţile scânteietoare, să se tragă spre înainte, să-şi continue zborul lin, însă o mână nevăzută o smulgea din loc, o târa împotriva voinţei sale îndărăt, spre viaţa ei amărâtă, ticăloasă şi blestemată, şi se trezea în pat sau pe laviţă, locurile din care încerca aprig să se desprindă de cele lumeşti. Citește restul acestei intrări »


DEX 306-307

22/08/2012

Lui Mircea Nedelciu

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniA trecut ceva vreme de la întâmplarea de pe şantierul de combatere a eroziunii solului, de la cota trei sute cinci, când tânărul profesor erotoman, cunoscut creator de poezie erotică, aflat în preajma profesorului de matematici, a rostit o propoziţie în care i-a inclus pe acesta din urmă şi pe distinsa erpetologă, suplinitoare la catedra de ştiinţe naturale, făcând referire la nu ştiu ce loc ascuns al dealului împânzit de escarpe, unde cei doi, cum a lăsat să se înţeleagă, s-ar fi aflat singuri, escamotaţi de ochii lumii, profesori şi elevi, afirmaţie ce l-a pus pe jar pe profesorul de educaţie fizică, soţul erpetologei, care, aflând adevărul, deloc escamotabil, după cum s-a văzut, despre escapada celor doi în afara câmpului vizual al persoanelor de pe şantier, în timp ce frumoasa lui soţie se lupta cu leşinul, i-a luat pe cei doi, pe profesorul de aritmetică şi pe tânărul atins de erotism, şi i-a dat în cap, în ciuda încercării acestora de a se eschiva, povestea s-ar fi putut termina rău, noroc cu acea bucată de hârtie boţită, descoperită de soţul leşinatei taman în buzunarul treningului său, al cărei conţinut, câteva versuri greu de reprodus, văzute şi citite doar de cadrele didactice de sex feminin, era scris de mâna tânărului profesor a cărui erotomanie s-a manifestat în public în acea zi, numai că escrocheria a condus la o dramă provizorie, ce s-a încheiat în cele din urmă cu bine, după cum şi-a dat seama marea majoritate a celor prezenţi la întâmplare. Citește restul acestei intrări »


SEMNAL EDITORIAL: „Capăt de linie” de Leon-Iosif Grapini

20/08/2012

coperta_Capat de linieFaţă de acest volum al lui Leon-Iosif Grapini am o deosebită afinitate. Prozatorul din Cluj a redescoperit şi valorificat cu competenţă un lucru pe care l-am observat şi eu şi l-am aplicat în teatru: există situaţii, personaje, replici în literatură care depăşesc cu mult ca potenţial opera care le-a creat. Instinctiv, au observat asta şi Alexandre Dumas, şi alţii care şi-au extins biografia personajelor, prea vitale pentru a încăpea într-un singur text. O încercare de pionierat a făcut în acest sens Paul Georgescu.

Acum câteva luni i-am adunat la cazinoul din Sinaia pe câţiva „trăitori” ai începutului anilor 1920, culeşi de prin literatura noastră: Felix Sima, Stănică Raţiu, Gore Pirgu, Dan Deleanu cu Monica lui, Wanda din „Gaiţele” şi Mona din „Steaua fără nume”. Leon-Iosif Grapini a făcut mult mai mult decât atât: mai răbdător, mai aplicat (ardelean), mai entuziast (italian, după nume), el a valorificat mai profund, în povestiri migălite şi construcţii bine închegate, imensa potenţialitate a unor personaje „nedrept” închise în textele unor scriitori români, şi nu personaje din capul afişului – scuzaţi ligamentul –, ci caractere aparent mărunte: „proştii” lui Rebreanu, cumetrele dintr-o povestire a lui Preda, şeful de gară şi acarul de la Groşan şi mulţi alţii. Citește restul acestei intrări »