Sărbători fericite!

Sănătate, bucurii și voie bună!

La mulți ani!

La un pahar de vorbă

 (Poveste pentru oameni mari)

de Leon-Iosif GRAPINI

Mă uit la voi și nu pricep, tineri sunteți, faini sunteți, voi altceva nu știți să faceți decât să stați cât îi ziua de lungă cu ochii băgați în telefon, vă pierdeți vremea și tinerețea cătând bazaconii în jucăria asta, tare nu v-aș sfădi, că lumea a bolunzit amu, vezi câte-o babă că mere la boldă ori la biserică având mobilul în trăistuță ori în buzunarul șurțului, îi piuie taman când popa spune predica din amvon, că-l stânjenește pe părinte e una, dar sar din moțăială celelalte babe, speriate de le stă inima-n loc, că se trezesc din somn nu-i bai, doară au venit s-asculte slujba, bai ar fi ca din sperietură să dea ortul popii, hâd lucru, cică să dea telefon acasă de pățește ceva, dacă, bunăoară, moare, că pățanie mai mare nu-i, cum dă de știre, apoi, dragii moșului, dacă tot m-ați chemat la masa voastră, bag seama că nu m-ați chemat să mă uit la toți trei cum stați cu nasul în drăcovenia asta, ci să stăm la taclale, ia ascultați voi la mine, la făgădău vii să bei un gais și să schimbi o vorbă, nu să taci chitic, pe tine te știu, ești nepotul lui Țaigăr, cum îl poreclește satul, priceput om, am fost și eu la el, să tot fie vreo cinci, șase ani de-atunci, am fost nu ca să mă aflu în treabă, nici ca să văd ce mai face, că nu suntem prieteni, m-am dus cu ceasul din perete, avea o hibă, ori el, ori cucu, de cântat cânta, însă nu se arăta la vedere, mi-i drag să-l ascult, dar și să-l văd, mi l-a dres la fix, bun meseriaș, bată-l cucu, că și pe-al meu l-a bătut

Fata bătrână

de Leon-Iosif GRAPINI

La sat, în vremea la care ne găsim noi cu povestea, a rămâne fată bătrână, adică nemăritată după douăzeci de ani, este rușinos, după douăzeci și cinci de ani este un dezastru, cele pețite și cerute de nevastă se căsătoresc pe la cincisprezece, șaisprezece ani, graba e mare din mai multe considerente, să identificăm câteva, unu, nu le interzice legea, nu le interzic părinții, aceștia din urmă cum să le interzică, se bucură că scapă cât mai repede de o gură de hrănit în plus, fiecare casă are cel puțin cinci copii, cele mai multe sunt cu opt, nouă, lumea satului e harnică în toate, doi, tânăra se eliberează de corvoadă, decât să se îngrijească de frații săi mai mici, mai bine are grijă de copiii ei, cu toate că vor fi zvăpăiați și neascultători, i se vor adresa cu apelativul mamă, nu cu zăludă, capie, vacă și câte și mai câte, trei, dacă drăguțul e și drăguț la față, la trup și la mers și ți-e drag ca ochii din cap, nu poți lăsa ca timpul să treacă punându-i la încercare iubirea, îți poate pune și el la încercare bucuria de a te vedea logodită trecând pe lângă casa ta și pețindu-le pe altele, patru, dacă te măriți la cincisprezece ani, mor de ciudă suratele care au împlinit șaisprezece, cinci, ești fată cu educație, ai terminat cele opt clase, ești respectuoasă, ca atare, respecți tradiția,

Țăranul asimptomatic

de Leon-Iosif GRAPINI

Ia stai dumneata colea pe scaun, să schimbăm o vorbă, trage-l mai aproape de pat, să te aud și să te văd mai bine, că la etatea avută m-au lăsat toate, gura ce mă mai ține, mulți zic că am o gură cât o șură, apoi dacă mi-a dat-o mama, mi-a dat-o ca să mă folosesc de ea, spun și eu una, alta, ca tot omul, în sat îmi zice lumea De-a lui Guruță, că așa îl ocăra pe tata, nu din pricină că avea gura largă, îi plăcea să-și facă gura pâlnie, înțelegi dumneata, adică mai trăgea la măsea, bag de seamă că tot cu boala asta te-au adus în spital, și nu te doare nimic, cum nu mă doare nici pe mine, amu nu te vei supăra că am întrebat-o pe domnuca asta ce ne aduce leacurile cine ești și ce hram porți, a zis că ești polițist, faină meserie și bănoasă, din câte știu, așa și trebuie, cu atâția nebuni în ziua de azi, greu-i în haina statului, nu vezi că-și dau în cap la drumul mare, nu mai au lege, dacă au, nu se țin de ea, cineva trebuie să-i pună la punct, mai greu vă este amu, cu tărășenia asta, tu să fii sănătos și să te ții de slujbă, să te ții și de capul nelegiuiților, eu alta am vrut să-ți spun, sunt singur, nu am pe nimeni, copii nu mi-a dat Cel de Sus, baba, odihnească-se-n pace, s-a dus dincolo înaintea mea, cum sunt trecut de optzeci, nu mă descurc cu toate celea, domnul primar din sat, Dumnezeu să-l ție, bun om, îmi trimite primăvara lemne de foc și niște băietani să le taie, să le crape și să le așeze pe poarta șurei, acolo se uscă mai lesne, că dă soarele pe ele mai toată ziua, încolo mă descurc eu cu celelalte, mai cumpăr de la boldă câte ceva, o țâră de pensie am, Doamne-ți mulțam, multe nu-mi trebuie, că nu-s fandosit, m-am învățat cu greutățile și cu lipsurile de mic, pe mine brânza și slănina m-au ținut în putere, astea-s sănătoase,

Viața luată de la capăt

COMUNICAT DE PRESĂ

La Editura Paralela 45 a apărut la finele lunii mai 2018, ultima carte a scriitorului Leon-Iosif Grapini, Viața, de la capăt, în condiții grafice deosebite. Romanul, căci este vorba despre un roman, al treilea din palmaresul autorului, a fost lansat în comuna natală Șanț, județul Bistrița-Năsăud, sâmbătă, 16 iunie, în impozantul și somptuosul Centru Cultural „Dimitrie Gusti”, din localitate, alături de cea de-a doua ediție a cărții semnate de Florea Grapini, Enea Grapini și ziua cea mare.

Povești de (ne)adormit copiii

 

Fragment din romanul Viața, de la capăt, în curs de apariție la Editura Paralela 45

Leon-Iosif Grapini, vorbind despre cărțile sale la inaugurarea Centrului Cultural „Dimitrie Gusti” din comuna Șanț, Bistrița-Năsăud, 9 aprilie 2018

de Leon-Iosif GRAPINI

OPINCĂRIȚA SATULUI, lelea Sabina, nu era vecină cu noi, deși locuia la nici o sută de metri de casa noastră, nu avea acest statut, fiindcă locuința sa, aflată la strada principală, peste drum, chiar în gura uliței, nu se găsea în locul copilăriei mele, mic fiind, în drumul mare ieșeam rar, nu doar eu, ci toți copilașii de pe ulicioară, și-a câștigat însă faima de cea mai bună povestitoare, avea un umor inegalabil și irezistibil, o dorea lumea la șezători, nu numai noi, copiii, ci și femeile părtașe la aceste întruniri, nu era vecina noastră, dar cea mai bună prietenă a mamei era, mult timp au întreținut prietenia, până ce anii s-au strâns peste ele și, odată cu ei, s-au strâns și vorbele spuse când ar fi trebuit să rămână nerostite, ducând la bănuieli și la neînțelegeri, nu s-a ajuns la certuri, ci doar la o adâncă tăcere, din care niciuna nu a vrut să iasă rostind cuvintele magice, Iartă și tu, că eu am iertat.

Singur

Fragment din romanul Viața, de la capăt, în curs de apariție

de Leon-Iosif GRAPINI

Am spus undeva că trăim în locuri și în vremuri în care copiii sunt pedepsiți de părinți și chiar de dascăli și cu bătaia, mai-marii lumii nu s-au gândit serios până acum la o lege cu drepturile și obligațiile celor mici, când o vor face va fi târziu pentru copiii din povestea noastră, atunci ei vor fi adulți, acum, aceștia nu au decât să tacă și să suporte, și, dacă nu au reguli statornicite, părinții și dascălii se iau după vorbe din popor, bătaia e ruptă din rai, cum se știe că raiul e locul cel mai fericit posibil, unde toți oamenii își doresc să ajungă când va fi să fie, bătaia nu poate fi ceva rău, înțelepciunea populară le sare iar în sprijin, unde dă părintele crește, așadar, copii, scăpare nu aveți, stați cuminți acasă și în bancă, fiți harnici și silitori la învățătură, ascultați de tata și de mama, de bunici, nu, întotdeauna, ei sunt îngăduitori, le ajung pedepsele date când au fost la rândul lor părinți, nu ieșiți din vorba și din voința dascălului, faceți ce vi se cere, nu emiteți pretenții exagerate sau care nu pot fi satisfăcute, dacă aveți, totuși,

Primul film

de Leon-Iosif GRAPINI

Au apus vremurile în care caravana cinematografică bătea drumul văii, oprindu-se din localitate în localitate, pentru a oferi publicului spectator producții cinematografice mai mult sau mai puțin interesante, cele de propagandă fiind mai numeroase, dar și cele mai nesuferite și plicticoase, să nu ne audă conducerea de partid, că-i bai, rămâne între noi, cele artistice erau mai puține, însă atrăgătoare și căutate, căutare aveau și celelalte, nu cu voie, ci de nevoie, căci te căuta  propagandistul de la consiliu până te găsea, un refuz era inadmisibil, nu refuzi propagandistul, ci partidul, dai în mine, dai în fabrici și uzine, caravana și-a încheiat misiunea, acum cinematograful are un aparat de proiecție propriu, pus în funcțiune de un generator electric situat într-o baracă aflată în afara clădirii, aparat de proiecție instalat în spatele sălii de spectacole, într-o chichineață improvizată din scânduri rindeluite și vopsite în alb,

Culegătorii de zmeură

de Leon-Iosif GRAPINI

În ciuda greutăților de tot felul, cu doi copii pe cap, cu o mamă cicălitoare, cu muncă zi de zi pe ogoarele și fânețele satului, cu nevoi multe, mama era o fire veselă, încrezătoare și comunicativă, prin casă cânta mai tot timpul, deretica și gătea cântând, torcea și țesea cântând, avea o voce minunată, așa credeam noi, așa și era, însă nu și-a cultivat talentul, nu avea cum, mama, ca toate tinerele neveste din sat, iubea mult muzica populară, nu rata niciun spectacol folcloric ținut la căminul cultural, acasă fredona melodiile auzite. Cunoștea câteva cântece, unele mi le amintesc, Trandafir cu creanga-n apă, Adă, Doamne, trenu-n gară și Dodă, dodă. Scena pe care putea să se desfășoare în voie, cu toată priceperea și forța era zmeurișul. Sursa noastră de venit, constantă, sigură și substanțială, în toți acei ani, a fost dată de banii câștigați de-a lungul verii, prin strângerea și vânzarea la stat a fructelor de pădure, zmeură, mure și afine.

Taragotistul

de Leon-Iosif GRAPINI

Despre cetate, prima oară am auzit de la badea Florea, taragotistul, avea poveștile lui, ni le spunea cu voce misterioasă, făcându-ne atenți și lăsându-ne de cele mai multe ori cu întrebări nesatisfăcute, în cel mai bun caz, cu un răspuns în doi peri, când termina o povestire, fără a ne lăsa timp să ne exprimăm nedumeririle, își lua taragotul adus cu el și lăsat în așteptare, în spatele său, pe scaunul scos din casă, și se punea pe cântat, doinea de se auzea până dincolo de marginile satului dacă era instalată liniștea înserării, cel mai adesea sufla în instrument duminica, după-amiaza, cânta și încânta asistența de pe uliță, bărbați, dar mai ales femei, cu toții așezați pe lavițe, când povestea, în afară de noi, copiii, cei mari nu-l prea ascultau, fie cunoșteau istorisirea, fie nu dădeau crezare, în vreme ce vorbea, bărbații și femeile își vedeau de treaba lor pentru care au ieșit la drum, ei jucau o carte, comentând întâmplările de peste zi și de peste săptămână, ele conversau pe teme cotidiene, știrile fiind întoarse pe toate fețele, dar când bătrânul începea a doini, toți,