Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 287 (1-15 octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Înălţarea şi prăbuşirea unui neam. În faţa lui Dumnezeu, popoarele nu sunt adunături de lume, ci grupuri mari de oameni legaţi între ei prin legături de sânge, de limbă, de tradiţii, de religie. Nucleul unui popor este familia. Ea se dezvoltă sub formă de triburi din ce în ce mai mari, ajungând apoi să formeze un popor. În faţa lui Dumnezeu, fiecare popor are o menire în lume, o misiune, un obiectiv de realizat. El apare şi dispare în timp, în istorie. Ne amintim cu câtă grijă a fost ajutat poporul evreu să evolueze printre alte popoare, să se menţină în viaţă, să-şi realizeze menirea lui. A pornit de la un om ales de Dumnezeu, de la Avraam. În planul divin, din acest popor avea să se nască Mesia, adică Mântuitorul, Cel ce avea să împace pe Dumnezeu cu oamenii. Naţiunile, uniunile, federaţiile, imperiile sunt invenţii târzii, şi ele înseamnă o sumă de popoare unite între ele de interese comune, de forţă. La judecata universală de la sfârşitul lumii, vor fi judecaţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, dar şi popoarele.

Din istoria şi experienţa altora, putem învăţa noi înşine ca popor. Evreii au fost ocrotiţi de Dumnezeu atâta vreme cât L-au ascultat, cât I-au împlinit poruncile. A adus nenorociri asupra egiptenilor, până când aceştia i-au slobozit pe evrei; a despicat apele Mării Roşii, ca să-i scape de armata egipteană; le-a dat mâncare şi apă în pustie patruzeci de ani, fiindcă L-au recunoscut ca singur Dumnezeu, creator al cerului şi pământului; le-a supus popoarele din ţinutul Canaanului, ţara „laptelui şi a mierii” şi le-a dat un teritoriu, în care să se dezvolte ca popor între popoare; le-a dat conducători înţelepţi, care să-i cârmuiască printre alte popoare mult mai puternice; i-a scos în repetate rânduri din robii grele, atunci când nimeni nu mai credea că neamul evreiesc va mai putea să supravieţuiască în istorie; a ajutat şi a înălţat pe fiecare individ în parte şi neamul în totalitatea lui, atunci când I-au respectat poruncile, sărbătorile, când I-au dat ascultare.

Scrisoare pastorală, foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 285 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană, bună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu.