Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (VI)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Foarte importante pentru viaţa noastră de fiecare zi sunt secvenţele de trăiri sufleteşti pe dimensiunea istorică. Chiar şi un copil revine mereu la clipele fericite ale „istoriei” lui „minuscule” ca timp, dar uriaşe ca bucurii trăite nu demult. Dar apoi oamenii maturi, cu largă experienţă de viaţă personală pe ani, pe decenii, pe jumătate de secol şi cei ce se apropie de un secol! Dar nu trăim trecutul doar din experienţa noastră istorică personală ci şi din istoria noastră ca neam, dorind să ne cunoaştem strămoşii. Şi cu câte aspecte frumoase ne întâlnim şi ne rezemăm sufletul în trecut, cu atât suntem mai bogaţi sufleteşte.

Să urmărim, în continuare, fenomenul existenţei de secole a unei românimi libere în Ţara Lăpuşului.

Gostila

1598: Satul aparţine de voievodul român Ioan Maxin. Deşi a fost sat românesc, nu au fost nobili români în Gostila.

Groşii Ţibleşului

1594; Cneaz al satului este Todor şi jurat este Bota.

1663: Este amintită familia de nobili Cioară zisă şi Bud de Groşii Ţibleşului.

1670: Principele Mihail Apaffy reînnobilează pe nobilii Ignat şi Ioan Bud de Groşii Ţibleşului, pe sesia/moşia lor situată între cele ale lui Simion Raţ şi Bozga. 

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti (II)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

„Ţesătura”, mai bine zis “broderia” de secole a teritoriului locuit de români cu toponime (nume de locuri din fiecare sat, târg, oraş), în toate provinciile româneşti, îşi aşteaptă încă cercetătorii. Visez la o astfel de lucrare, în zeci de volume, cu toponimia satelor din Transilvania (cu Maramureşul, Sătmarul, Bihorul, Aradul, Banatul, Caraşul), Moldova, Basarabia, Muntenia (cu Oltenia), Dobrogea, pe bază de documente istorice, atestate pe trepte de timp, lucrare de realizat, în colaborare, de lingvişti şi istorici. Când se va realiza acest deziderat, abia atunci putem spune că suntem o ţară aşezată. Şi mai ales astăzi este nevoie de aşa ceva, când şi la ţară, pe mulţi nu-i mai interesează cum s-au numit sau se numesc anumite locuri din satul respectiv, la şcoli nu se mai ocupă de acest tezaur minunat al colţului de patrie al fiecăruia, tezaur lăsat ca zestre de strămoşi. De precizat că toponimele culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kádár József, au unele neclarităţi, apar cuvinte deformate, schimonosite – cum se zice în popor, culese greşit, din cauză că autorul nu stăpânea la perfecţia limba română şi paleografia. Am pus în paranteze drepte cuvântul corect, reieşit din altă treaptă istorică, dar şi cuvântul posibil, cu semnul întrebării. E necesară, aşadar, şi cercetarea surselor documentare originile folosite de Kádár József. Să urmărim, în continuare, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice.

Libotin, com. Cupşeni

1766: Grui lui Poieni, Zăvoiu lui Timbuş, Răstoci, Rătunda, Valea Trestie, La Tier, Gura Văii Resulor, Vale Frasinilor, Gialu Corbului, Poienile Iosipeşti, Vale lui Magdo, Pădure între Libotine, Voie [Valea] lui Balc, Gialu Maluntui, Prisac, Râu Libotinului – pârâu.

1864: Valea Bârnelor, Faţa Lazurilor, Valea lui Balcu, Lazu lungu, Zăvoiu lui Blaznicu, Dealu Corbului, Rotunda, Valea Resitzelor, Valea Merilor, Fundătura, Roşicie, Valea Zimbrelor, Dosu lui Malden Budaie, Valea Rusului, Dealu lui German.

Măgoaja, com Chiuieşti   

„Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” de la Cupşeni. Dialog cu prof. NICOLAE BUDE, dirijorul Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

realizat de Angela-Monica JUCAN

Pe când primăvara se pregăteşte să se preschimbe-n vară, a devenit o tradiţie ca în hotarul satului Libotin să se organizeze „Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” a comunei Cupşeni (de care aparţine administrativ Libotinul). În 2013, serbarea a avut loc în 18-19 mai. Prin bunăvoinţa domnului profesor Nicolae Bude, consilier pe probleme sociale la Primăria Cupşeni şi dirijor al Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin, am aflat mai multe despre acest festival popular. (Precizăm că interviul datează din anul 2013.)

Cine, când a iniţiat Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular din Cupşeni?

Nicolae Bude

Sărbătoarea comunei Cupşeni a luat naştere în anul 2005, la iniţiativa consilierului local Ioan Buda, director, în acea vreme, al Şcolii din Ungureni, şi cu susţinerea primarului de atunci şi de azi – libotineanul Mircea Ioan Boga.

Unde se petrece?

Locul în care se desfăşoară sărbătoarea nu a fost ales întâmplător. Este o intersecţie acolo a drumurilor care duc spre satele comunei şi este chiar un epicentru rutier al comunei Cupşeni (localnicii îi spun foarte frumos: Crucile Drumului). Totuşi, pământul de acolo este al Libotinului. Locul unde e scena e al lui Andronic Ferenţ, căruia îi chiar place şi e fericit că poate fi util în acest fel. Pe partea cealaltă a drumului, vizavi de scenă, unde se instalează bazarul cu obiecte de artizanat, jucării, podoabe etc., e terenul lui Mircea Bota. În dreapta scenei – zona bufetelor de campanie – este proprietatea doamnei consilier local Silvia Sima. Toţi sînt libotineni, nici unul nu primeşte bani, nu se supără de stricăciuni (minore, de altfel), toţi trei găzduiesc cu bucurie serbarea.

Când are loc? Este vreun motiv special pentru care s-a optat pentru această dată?

Vocea Cosânzenei (partea a doua)

Ioan Perhaiţă

de Ioan PERHAIŢĂ

Adriana Bodea. Este născută la 11 decembrie 1979 în satul Libotin, fiică a lui Dumitru şi a Victoriei Buda. A absolvit şcoala generală din satul natal. Este o fire liniştită dar harnică, aceasta dovedind-o atât la locul de muncă din cadrul firmei S.C. Taparo S.R.L., cât şi în gospodărie, alături de soţ, părinţi şi frate. Activează în grup din Postul Crăciunului anului 2008, când se face remarcată prin versuri ce precedă colindele, acea formulă cu care colindătorii îşi cer permisiunea gazdelor de-a colinda. Dă dovadă de multă seriozitate, participând consecvent la activităţile grupului.

Aurelia Boga. S-a născut la 29 septembrie 1982 în satul Libotin, în familia Pavel şi Maria Lucian. Este absolventă a zece clase. S-a căsătorit cu unul din membrii Corului de bărbaţi „Dacii liberi”, pe nume Augustin Boga. Au doi copii (Ioan şi Nicolae), elevi ai şcolii din Libotin. Aurelia şi Augustin deţin o gospodărie frumoasă, fiind destoinici agricultori şi crescători de animale. Aurelia îndrăgeşte cântecul tradiţional, colindele şi pricesnele. Activează în grupul vocal feminin încă de la începuturile lui. Este o femeie energică, mobilizatoare, gata oricând să intervină cu un deosebit spirit critic.

Olimpia Cârtiţă. Un mărţişor născut în 1979 (1 martie) în satul Libotin, fiică a lui Ioan şi Călina Filip. Este căsătorită cu Mircea Cârtiţă, fost membru al Corului de bărbaţi „Dacii liberi”. Au doi copii (Marius şi Livia), elevi. Au o gospodărie frumoasă, pe care şi-o întreţin în ciuda faptului că au şi câte un loc de muncă. Olimpia este o muncitoare harnică, fruntaşă la firma S.C. Taparo S.R.L. din Târgu Lăpuş. Este o fire veselă, optimistă. Are calităţi vocale şi o receptivitate de invidiat. Iubeşte pricesnele, pe care le interpretează impecabil, în special ca solistă a grupului. Activează în actualul grup, de la înfiinţarea lui.

La Crucile Drumului

Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular, ediţia a IX-a, Cupşeni – 19 mai 2013

Bagă de seamă asupră-ţi şi păzeşte-ţi cu putere sufletul; să nu uiţi nimic din lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; şi să-i înveţi pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi (Deuteronomul 4, 9).

de Angela Monica JUCAN

Duminica Mironosiţelor 2013, în capătul „celălalt” al Libotinului.

Un larg plai încercuit de coline încununate de păduri deasupra cărora Dumnezeu trăsese în ziua aceea o prelată senină, prin urzeala căreia soarele strecura bogăţie de căldură şi lumină. Ca răspuns pământesc-pământean, urcau în slăvi splendori de glas şi imponderabilele armoniilor instrumentale. Fuioarele umane se-nfăşurau în leagăn de joc şi vârtejuri de poale stăvilite de zadii. Totul era cântec şi-ncântec, descântec de rele, zise în formula bunătăţii naturale a stăpânilor din moşi-strămoşi ai acestui meleag (drept-de-drept, care sute de ani le-a fost uzurpat).