Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 449 (1 – 15 Iulie)

20/07/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

pr. Stanciulescu-BardaDragii mei enoriași!

Pași spre implozia imperiului. Europa a fost miraj și speranță pentru popoarele din sud-estul continentului. Am luat-o de exemplu la 1848, de câte ori am vrut să facem ceva trainic și sănătos; i-am cerut sprijinul când a fost vorba de Mica și de Marea Unire, ne-am alăturat armatelor ei, când a fost vorba să ne recuperăm teritorii răpite de mai-mari zilei. Am luat-o de exemplu, când a fost vorba să ne alcătuim Constituția, codurile juridice, sistemul de învățământ, administrativ, juridic, militar etc. Întotdeauna ne-am socotit parte a Europei, dar vremurile și oamenii au făcut ca să fim tot rupți de continent, de viața lui și de aspirațiile lui. Noi am fost mereu portarii Europei și ne-am făcut cu cinste și cu tragere de inimă datoria. Ne-am luptat cu toate liftele păgâne venite din pustele asiatice, ori din adâncurile orientale, ne-am dat viața, ne-am vărsat sângele, ne-am dat aurul, mierea, lemnul, sarea, vitele, ba chiar și copiii uneori, dar nu pământul. Frații de peste Dunăre au ajuns pașalâc turcesc și sute de ani n-au mai existat ca state pe harta Europei. Noi n-am permis nimănui să-și construiască moschei pe pământul nostru, să ne transforme țara în provincie a nu știu cărui imperiu. Am avut mândria noastră și am plătit-o foarte scump, dar s-a meritat. După 1989, vecina Iugoslavia, mândră și bogată, a explodat în șase țări, dintre care unele majoritar musulmane, deși pe teritoriile respective erau relicvele cele mai scumpe ale istoriei sârbești. La noi au fost interese mari, externe, ca să ne spargă țara, dar nu s-a reușit. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 427 (1 – 15 August)

25/08/2020

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Suflet călător (I). În numărul precedent al „Scrisorii pastorale”, vorbeam despre semnele prevestitoare ale morții, conform credințelor populare românești.

Astăzi vom merge mai departe și vom încerca să urmărim traseul pe care-l are de parcurs sufletul celui decedat, conform acelorași tradiții. Precizăm că pentru aceasta folosim materialele adunate personal din vreo 15 sate din nordul Mehedințiului prin anii 1980-1982, materiale pe care le-am publicat de-a lungul timpului, dar mai ales pe o carte-monument dedicată acestei teme, apărută cu câțiva ani în urmă în peisajul cultural românesc. Este vorba de cartea domnului prof. Cornel Boteanu, Cântecul Zorilor din Plaiul Cloșani (Craiova, Editura MJM, 2008, 410 pag.). Domnul prof. Boteanu parcurge toate localitățile din jumătatea de nord a județului Mehedinți, inclusiv pe cele cercetate de subsemnatul și culege un adevărat tezaur de gândire, simțire, grai și faptă românească. Avem aici un studiu introductiv foarte cuprinzător, zeci de variante al cântecului funerar, foarte răspândit în această zonă, transcris în grai local, cu notații muzicale, cu glosar de regionalisme, cu numeroase fotografii exemplificatoare. Este o lucrare de referință de acum încolo, mai ales că asemenea creații folclorice vor fi din ce în ce mai puține în anii ce vor veni, având în vedere situația dramatică a satului românesc contemporan. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 401 (1 –15 Iulie)

22/07/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

iconostas Biserica BardaNu suntem singuri! Într-o lume tot mai bulversată de conflicte, tot mai laicizată, mai tensionată și stresată, fiecare om se simte în nesiguranță, fiecare țară privește cu îngrijorare spre viitor.

Te simți singur, într-un război uriaș dintre Bine și Rău, care se desfășoară în tine și în afara ta. Tot felul de influențe care vin pe cele mai diverse canale îți subminează valorile morale și religioase-tradiționale pe care le-ai moștenit din moși-strămoși. Începi să te întrebi de unde vii, încotro te îndrepți, cauți fericirea spre zări necunoscute de generațiile precedente. Ți se inoculează impresia că regulile de viață, credința și morala părinților tăi și ale tale sunt depășite, învechite, că nu ești modern dacă nu accepți tot felul de ciudățenii, de aberații și de drăcovenii ca model de viață, de comportament, de credință. Dacă reușești să-ți păstrezi cât de cât luciditatea și cântărești cu înțelepciune lucrurile, îți dai seama că s-a produs o răsturnare în gândirea societății din vremea noastră, a scării de valori morale și religioase. Astfel, binele devine rău, răul-bine, urâtul-frumos, frumosul-urât, moralul-imoral, imoralul-moral și așa mai departe. Dacă reușești în vremea de azi să-ți păstrezi sufletul curat, gândirea neinfectată, fecioria trupului, dacă nu te amesteci în anturajele care promovează dezmățul, degradarea morală și religioasă, dacă nu devii adeptul concepțiilor care-L alungă pe Dumnezeu din viață, din societate, din lume, ești un sfânt. Citește restul acestei intrări »