„Scrisoarea celor 66” – dezvelirea plăcii memoriale

18/09/2021

Vineri, 17 septembrie, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la inițiativa Președinției Republicii Moldova, a organizat evenimentul de dezvelire a plăcii memoriale în onoarea intelectualilor care și-au pus semnătura pe Scrisoarea celor 66, la 33 de ani de la publicarea Scrisorii deschise, în ziarul „Învățământul public” (17 septembrie 1988).

Demersul celor 66 de personalități către „Comisia interdepartamentală a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti”, prin care se cerea tranșant revenirea la alfabetul latin, stoparea experimentului „limba moldoveneasca” şi acordarea limbii române statutului de limbă oficială, Citește restul acestei intrări »


C-un (sau… cu-n?) și altele

31/08/2021

AMJ_foto_Delia_Floreade Angela-Monica JUCAN

Sacrificarea lui cu prin eliziune sau sacrificarea lui un prin afereză? – „aceasta-i întrebarea” nehamletiană.

Unii „știu” și greșesc, alții nu știu și întreabă sau se întreabă dacă se va fi scriind c-un sau cu-n. Mulți au gusturi ortografice și și le satisfac. Destui își dau cu părerea. Unii nimeresc răspunsul corect, deși concluzia lor este nepolenizată de cunoștințe fonetice și morfologice. Așa este simpatica idee că se scrie c-un, prin comparație cu neproblematicul c-o, deci u cade de la cu, pentru că în c-o prepoziția e cea care a rămas fără u. Bine, dar de la o ce-ar putea să cadă?! Iar deducția că nu poate fi corect cu-n din cauză că linioara care-l precedă pe n ar înlocui neapărat (?!) un î este și mai naivă. Am întâlnit și aiureala după care doar părțile secundare de vorbire (între care, desigur, prepoziția) pot fi supuse ciuntirii.

În materie de ortografie, când ne aflăm în dubiu, substituția poate fi de multe ori salvatoare, dar nu făcută după ureche. În ce-l privește pe c-un, ca metodă de lămurire, Citește restul acestei intrări »


Jertfele românilor de-a lungul veacurilor, pentru păstrarea limbii române și apărarea pământului strămoșesc

09/10/2020

de Angela FAINA

„O limbă este un document autentic ce nu poate fi falsificat dacă este corect descifrat. Am putea spune că este codul genetic al unei culturi” /ioncoja.ro -2/ Lupul Dacic – 2019

Limba Română este patria mea” – Nichita Stănescu

Începând cu anul 2013, se sărbătorește la 31 august al fiecărui an, Ziua Limbii Române. Limba română este predestinată neamului nostru; este limba prin care ne bucurăm, o chemăm pe mama, îl implorăm pe tatăl nostru pământesc și cel Ceresc, limba în care ne creștem copiii, încurajându-i și dându-le speranțe… Ea este cea care posedă cuvinte unicat ca „dor” și „doină” și care au intrat în patrimoniul UNESCO. Tot ea, este mângâiată și pusă în lumină de marii noștri poeți, Eminescu, Coșbuc, Blaga, Arghezi și mulți alții, care prin creațiile lor unice ne-au făcut cunoscută frumusețea limbii pe toate meridianele Pământului.

Limba noastră, cu parfum de nu-mă-uita, sau cu miros de livezi înflorite, cu iz de miere și duioșie de lăcrămioare este spiritul românilor, este chintesența noastră națională.

De-a lungul veacurilor, limba noastră nu ne-a părăsit; a fost mereu alături de noi, Citește restul acestei intrări »


Valoarea limbii strămoşeşti în păstrarea identităţii personale şi naţionale

27/02/2017

_brau_tricolor

Motto:
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge
În aceeaşi limbă
Râde un pământ
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta
Cu-al tău pământ
Cu cerul tău în faţă
Tu taci atunci
Tot pe limba ta.
(Grigore Vieru, În limba ta)
Dimensiunea sacră a limbii
Limba nu e vorba ce o faci;
singura limbă, limba ta deplină
stăpână peste taine şi lumină
e-aceea-n care ştii să taci.
(Lucian Blaga, din ciclul Corăbii cu cenuşă)

de pr. prof. dr. Theodor DAMIAN

pr-theodor-damianSe înţelege din frumosul poem blagian că dincolo de caracterul uman, construit, al unei limbi, aceasta, ca şi limbajul, are şi o dimensiune sacră, metafizică. Metalimbajul arată că limba nu e o simplă făcătură omenească.
Atitudinea adecvată în faţa dimensiunii sacre a limbii este tăcerea, care după Sf. Isac Sirul este limbajul veacurilor viitoare, şi care este, între altele, starea de mirare în faţa tainei. Tăcerea este şi o expresie a covârşirii, şi gratitudinii pentru limba ce ni s-a dat şi astfel ea are un caracter doxologic.
Legătura tainică dintre limbaj şi tăcere este superb formulată de Meister Eckhart atunci când zice că Dumnezeu este un Cuvânt la capătul tăcerii. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 335 (1-15 octombrie)

30/10/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Sărmană Limbă, sărmană!

Tatal nostru_

Comoară de mare preț, lăsată de străbuni în sipetul sufletului românesc, Limba ne definește ca popor, alături de muzica populară, de portul popular, de dansul popular, de credința, datinile și obiceiurile noastre, de istoria noastră, de felul nostru de-a înțelege viața cu toate ale ei. Patria o formează în primul rând aceste valori spirituale și apoi valorile materiale, precum teritoriul, relieful, bogățiile solului și subsolului, monumentele și celelalte. Limba este cea dintâi pecete a apartenenței unui om la un popor, pe care mama o pune în sufletul fiului său, când îl învață primele cuvinte din acea limbă. Citește restul acestei intrări »


Genul gramatical… „trac”

28/04/2015

de Angela Monica JUCAN

Mircea Vulcanescu

Mircea Vulcănescu

Faptul că pentru desemnarea modalităţii românul a folosit ideea de chip este […] o dovadă a predominării unei structuri metafizice persona-
liste asupra unei structuri obiectiviste.
1

Pentru gramatică, în aspectul ei teoretic, problema genului, deşi cercetată, face parte încă din „tainele” nu se ştie cât de „profane” sau, poate, în întregime sacre ale gramaticii reale, ale gramaticii ca fenomen manifest, vădit, ca fenomen care rulează indiferent cât de bine (ori dacă) poate fi explicat sau înţeles. Genul este o caracteristică fixă a substantivului, este un dat în sensul de „ursită” a substantivului. Neologismele îşi fac intrarea în limbă cu genul deja hotărât, mult înainte de a se fi acomodat (cât de cât) flexionar şi ortografic. De predestinarea genului cuvântului împrumutat nu e străină, dar nici răspunzătoare desinenţa din limba de origine. Spunem, fără să fi deliberat: un soft, două softuri şi atâtea altele. Fără chibzuială prealabilă, majoritatea neologismelor (pentru siguranţă, probabil) sunt neutre2: apropo, kitsch, look, randevu, trenci, pentru a da câteva exemple mai noi şi mai vechi, „mai” asimilate, sau încă în forma grafică iniţială. Acest gen, neutrul, este, deci, prosper. Citește restul acestei intrări »


CONTRA-FĂCĂTORII DE LIMBĂ ŞI DIS-PREŢUITORII CULTURII

18/02/2015

Vivre_foto_Delia Florea

de Mihai LITINSCHI

„A fost odată” (se poate spune şi aşa, de vreme ce au trecut peste patru decenii), când, la ore matinale, profesorul Alexandru Graur sancţiona într-o emisiune zilnică pe stricătorii de limbă română, arătându-ne calea cea dreaptă şi lămurind cu perseverenţă, chiar repetându-se uneori, celor interesaţi, probleme mai dificile din uzanţele vocabularului şi exprimării corecte. Până când, agramaţii de la putere i-au interzis apariţia atât de aşteptată şi pilduitoare de la postul de radio naţional. L-au urmat, cu aceleaşi bune intenţii, mai aproape de zilele noastre, profesorii Ştefan Cazimir şi George Pruteanu, care au extins demersul, prin avantajul de a fi parlamentari, din sfera audio-vizualului şi spre fotoliile „aleşilor poporului”. Citește restul acestei intrări »


OK-ul şi dresajul

27/04/2013

de Maria Diana POPESCU

Maria Diana PopescuE totul bine? Întreb. E OK, mi se răspunde. Aud de zeci de ori pe zi: ok, ok, ok… De la grădiniţă pînă la mediul universitar, de la politician la căruţaş, în toate sectoarele vieţii, toată lumea se exprimă cu suflul occidental al inversării valorilor, problematizînd relaţionarea ipseităţii cu alteritatea. Strident în atotprezenţă, acest ok de care mi s-au strepezit urechile este expresia transmutaţiei, a unui program de „igienizare” a limbii române cu antidot străin. Puţini îşi pun problema etimologiei acestui acronim, sinonim cu „în regulă” sau „bine”. Să ne amintim de Caragiale care a ironizat întotdeauna exprimarea coruptă. De unde a năvălit acest OK? O poveste spune că ok-ul vine din vremea sclavilor de pe plantaţiile americane. La sfîrşitul unei zile de muncă, vechilul nota pe o tăbliţă numărul morţilor: 0k (killed), 2k, 3k, 4k, şi aşa mai departe. O alta, spune că în războiul de secesiune din S.U.A., după o zi de bătălie se afişau răniţii şi morţii. Cînd nu erau pierderi, la rubrica respectivă era trecut 0k (killed). Preluînd încărcătura unei zile bune în care n-a murit nimeni, ok-ul a fost perpetuat ca simbol al unor stări normale de lucru. Psihologul Jackues Sojcher afirma că procesul comunicării este de două tipuri: banal sau violent, destinat prin dresaj celor mulţi (cazul OK-ului), şi altul, destinat excepţiei, care conservă „distanţa”. Moda limbajului anglicist tulbură şi la noi vorbirea corectă. E o greşeală imensă să marşăm în continuare pe sacrificarea limbii şi culturii române de dragul multiculturalismului. Acest plan utopic şi nociv pus în aplicare cu intenţia de a anihila valorile tradiţionale ale popoarelor a generat deja un fel de Turn Babel, distribuitor de marfă culturală de consum, asemenea „furculisionului” Coanei Chiriţa, fie ea din provincie sau din Capitală. Globalizarea a proiectat, în cadrul său generos de instabilitate, pe lîngă alte orori, şi credinţa în iluzia unui comun general valabil, cu limbajul de plastic aferent. Lipsa de orizont a românului, promovarea moralei de turmă, tonul politic occidental, tonul financiar şi cultural agresiv, ne-au făcut vînt spre capcane istorice de proporţii. Citește restul acestei intrări »


Romgleză? – Niciodată

10/10/2011

de Angela Monica JUCAN

Romania - Tricolorul

Obedienţa românului în faţa Vestului este numai aparentă. Românul este, în general, un mare xenofil – îi admiră şi pe „răsăriteni”, şi pe „vestici”, dar aceasta este mai mult din cauză că, având înnăscută smerenia creştină, nu se ştie considera „elită” şi nu-i vine să creadă că în rândurile lui pot exista vârfuri (de aceea valorile noastre umane nu sunt băgate în seamă tocmai de noi) şi se simte inferior unora mult mai puţin merituoşi, dar „străini” (străini de smerenie, însă). De acolo şi cantitatea considerabilă a împrumuturilor lingvistice – în special lexicale: ale lor ni se par mai grozave decât ale noastre. Citește restul acestei intrări »