DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: CONDIȚIA SOȚIEI REFLECTATĂ ÎN PROVERBE

 

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Considerată o „limbă moartă”, latina nu mai este privită ca matricea creatoare de civilizaţie, limba înțelepților antici, fiind studiată puțin în școala românească. Datorită acestor prejudecăţi, intenţia noastră este de a oferi o modalitate de abordare a limbii și a culturii latine, atât în școală, cât și în afara ei, astfel încât elevii să facă o serie de conexiuni între trecut și prezent, între mentalitatea populară, cultură și aspectele lingvistice.

Condiţia femeii a fost reflectată în proverbele și cugetările latinești, ele fiind o oglindă a mentalității colective. De la agricultoare la economistă şi până la implicarea ei în politică, femeia a fost nevoită să se supună patului procustian al comunităţii din care a facut parte. Aflatǎ pânǎ la cǎsǎtorie sub tutela tatǎlui, odatǎ cu pǎrǎsirea casei pǎrinteşti, în Roma antică, femeia intrǎ sub autoritatea soţului, care are, prin religie, drept de viață și de moarte asupra membrilor familiei. Atât averea, titlul, cât şi credinţa religioasă se transmit pe linie paternǎ. Dat fiind faptul cǎ în Roma vorbim, în perioada arhaică, de o religie casnicǎ, soţul e cel ce impune religia în casa sa, astfel cultul o face pe femeie subordonatǎ. Bǎrbatul oficiazǎ ceremoniile religioase asistat de soţia sa, care, deşi nu deţine vatra sacrǎ, are datoria de a vechea ca focul sacru, simbolul credinţei şi protectorul familiei, sǎ nu se stingǎ. Menţionǎm cǎ femeia nu poate fi liberǎ şi stǎpânǎ pe ea nici dupǎ decesul soţului. De regulǎ, înainte de moarte, el îi cǎută un tutore sau îi alege un al doilea soţ. Abia în timpul împǎratului Hadrian, femeile nu mai au nevoie de tutore şi pot deveni chiar ele tutorele copiilor lor, în cazul în care cel de drept manifestǎ un comportament neadecvat.

Și pleu, și prea plin – PLEONASMUL

de Angela-Monica JUCAN

Una din profesoarele mele de română ne explica, la aprecierea ei și naiv convinsă, că termenul pleonasm vine de la… pleu (literar: tablă, tinichea), fiindcă un pleonasm sună ca pleú’ 🙂 Categoric! Sub aspect estetic. Lingvistic însă etimologia este cu totul alta. Cuvântul vine la noi din franceză (s.m. pléonasme), iar în franceză din greaca veche (pleonasmos), fiind acolo un derivat de la pleon, care înseamnă „mai mult”. Adică mai mult decât trebuie, astfel că pleonasmul este o expresie care dă pe dinafară. Aceasta este o chestiune care ține fie de gândire, fie de informare, fie de capacitatea de control mai ales în cursul vorbirii, în cazul din urmă nefiind o problemă cronică de logică, nici de cultură, ci doar una de atenție – o scăpare din vedere de moment a inventarului lexical folosit deja într-o anumită frază.

Joyce Lexicography. Volume 124: The Devil in Corsica. Work in Progress de C. George Sandulescu și Lidia Vianu

COMUNICAT DE PRESĂ

Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei,

anunță publicarea volumului 124 din Joyce Lexicography

George Sandulescu și Lidia Vianu
Joyce Lexicography
Volume 124
The Devil in Corsica
Work in Progress
ISBN 978-606-760-080-3

Pe lângă Dubliners, Ulysses, sau Finnegans Wake, James Joyce a scris și două mici povestiri, pe care le-a trimis sub formă de scrisori aceluia care era fiul fiului său: Stephen James Joyce. Una dintre ele se intitulează „The Cat and the Devil”.
S-ar putea că „The Cat and the Devil” ar fi avut loc în țara lui Cristofor Columb: acesta s-a născut în Corsica, care era pe vremea aceea parte din Republica Genovei.

I. Aurel Candrea: „I Learn English”, editat de George Săndulescu şi Lidia Vianu

COMUNICAT DE PRESĂ

Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român şi Ambasada Irlandei

anunţă publicarea volumului

I. Aurel Candrea
I Learn English
1937
în patru volume, cu cheie.
ISBN 978-606-760-023-0, 978-606-760-024-7, 978-606-760-025-4, 978-606-760-026-1
editat de George Săndulescu şi Lidia Vianu

Contemporary Literature Press s-a specializat în publicarea de volume ce privesc istoricul anglisticii în România. Cartea I Learn English de I. Aurel Candrea reprezintă momentul 1937. La 7 noiembrie anul acesta s-au împlinit 143 de ani de la naşterea autorului, cunoscut mai ales pentru dicţionarul lui enciclopedic ilustrat al limbii române, apărut în anul 1931.

Publicând manualul de engleză al lui Candrea, mă gândesc la T. S. Eliot – mare apărător al „tradiţiei” în cultură. În eseul „Tradiţie şi talent individual”, scris în anul 1921, Eliot povestea că i s-a spus la un moment dat: „Nu ne mai recunoaştem în scriitorii vechi, pentru că noi ştim mult mai mult decât ei”. Replica lui Eliot a fost: „Fireşte! Şi tot ce ştim noi azi în plus este exact ceea ce am învăţat între timp de la ei.” Din acest manual al lui Candrea se trag, prin urmare, aplecarea către anecdote din metoda de predare a limbii engleze a lui Dan Duţescu, dar şi ideea „englezei fără profesor” a lui Leon Leviţchi…

Malformaţie a raţiunii: ordonarea alfabetică „literă cu literă”

de Angela Monica JUCAN

De unde, cum şi cui i-o fi venit ideea aranjării alfabetice „literă cu literă”, când exista deja sistemul „cuvânt cu cuvânt”?

Aceste tipuri de organizare alfabetică a informaţiei coexistă de multă vreme, dar bibliotecarii au preferat întotdeauna cuvântul ca unitate de măsură a comunicării. Pe plan mondial, cei care elaborează dicţionare sau indexuri judecă, de multe ori, viceversa, deşi neajunsurile acestei practici ajunse astăzi la modă sunt foarte mari pentru cine consultă respectivele lucrări.

Numele proprii româneşti compuse pot avea ca prim element un substantiv articulat enclitic sau, mai rar, nearticulat. În vorbirea populară, articolul masculinului şi neutrului de număr singular -l nu se pronunţă, dar rămâne un fals articol: -u. De cele mai multe ori, la stabilirea formei literare a unui toponim, a avut câştig de cauză pronunţia localnicilor. Uneori însă a fost preferată forma literară. Astfel, sunt, în ultimul dicţionar enciclopedic, Izvoru Crişului şi Izvorul Tăuşoarelor. Ordonând alfabetic după sistemul literă cu literă, avem, la „izvor”: Izvoru, Izvoru Bârzii [izvorubâ], Izvoru Berheciului [izvorube], Izvoru Crişului [izvoruc], apoi articulatele normal: Izvorul Miron [izvorulm], Izvorul Tăuşoarelor [izvorult], după care articolul ilicit –u revine: Izvoru Muntelui [izvorumun], Izvoru Mureşului [izvorumur], fiindcă, bineînţeles, [izvorum] trebuie să fie după [izvorul]. Poate că, dispuse vertical, anomalia se evidenţiază cu mai mare claritate[1]:

„Fără doar şi poate”, sau „fără dar şi poate”?

de Cornel MĂRGINEAN

De când am auzit pentru prima oară această expresie mi-a rămas în minte, mai mult intuitiv, contra-sensul dintre înţelesul cuvântului „doar” şi cel al înţelesului cuvântului „poate”.

Când se apelează la această expresie?… „Fără doar şi poate”. Atunci când se fac asigurări asupra ideii că nu există o altă cale de mers sau nu se găseşte uşor o altă cale, la fel de sigură. Mai mult spus, pe calea pe care se va merge, lucrurile sunt, evident, în ordine.

Pe lângă faptul că am auzit expresia în limbajul curent, am găsit-o folosită şi în literatură sau în lucrări tehnice scrise. „

Cuvântul „doar” are una dintre explicaţii în DEX dată prin expresia „fără doar şi poate” adică „fără nici o urmă de îndoială” sau „neapărat”. Pe de altă parte, explicaţia sensului cuvântului în DEX este bazată pe „cumva, oare, oarecum, poate”, cu sensuri îndepărtate de precizia dată expresiei.

Cuvântul „poate” este sinonim cu „posibil, probabil, pesemne, păsămite”.

Lingvistică

„Tataia” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

„Prune văratice” (Ion Georgescu-Muscel)

Ce scump se plămădeşte româna de la ţară!
Mi-e dor s-aud ţăranii dintr-un târg de vite:
ogoare de cuvinte şi păşuni de vorbe,
cărări de atribute şi lunecuş de verbe
fac peisaj cu soare, privelişte de vară…
Ce snobul „intuieşte”, săteanului „îi dă prin cap”;
Unul priveşte „circumspect” iar altul „cu luare-aminte”;
Cum bine a zis Coşbuc: „din când în când”
în a lui duioasă privelişte de seară,
În Maramu’ e „mai amu şi mai mintenaş iară”.
Te-ai pomeni cum naşte poezie
slova picată-n dungă, dintr-o mie…
Să se ştie pe tot cuprinsul cătunului:
Furtuna nu este soţia furtunului…
Că de iei vid-ul din David,
rămâne DA
Sau de iei seama din ce parte şi-ncotro,