Cenzura

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

În fiecare an, când vine 15 Septembrie, gândul mă poartă peste ani, la prima mea zi de școală. Parcă mă văd pe drumul satului, dus de mână de tăticu. Ghiozdanul de carton, nou, maroniu, îmi atârna greu în spinare. Era ticsit cu tot felul de caiete. Se dusese mămica la o librărie și ceruse caiete pentru un copil de clasa întâia. Îi dăduseră din tot ce aveau acolo, ca să-și facă vânzare! Tata era mândru nevoie mare. Eu mergeam spre școală cu bucurie, dar și cu teamă. Vorbeam ba despre una, ba despre alta.

Am ajuns la școală. Curtea era plină de copii. Veniseră și câțiva părinți, mai ales ai celor de clasa întâia. În așteptarea sunetului de clopoțel, Doamna Învățătoare umbla printre noi, schimba câte o vorbă cu elevii mai mari, cu părinții lor. A ajuns și la noi.

„- Ia să văd ce are așa greu în ghiozdan?”

Tăticu mi-a luat ghiozdanul din spate, l-a desfăcut și doamna a început să scoată tot felul de caiete.

„- Acesta nu-i trebuie, acesta nu, acesta nu!”

Din toate câte aveam, au rămas bune doar trei, unul de caligrafie, unul de aritmetică și unul de desen. Pe celelalte i le-a pus

Calea spre Muntele de Aur

de Dumitru MIRCEA
redactor-şef al revistei „Roua Stelară” din Chişinău,
Republica Moldova

Roman modern, de idei și acțiuni reliefate, conturat în contextul unei narațiuni suple, brodate pe imagini, scene și tablouri memorabile. M-a fascinat! Sunt convins, este unul dintre cele mai valoroase romane ale literaturii române din ultima vreme.

George VLAICU,
scriitor, avocat, om de teatru,
București

(fragment)

La Bucureşti venisem într-un schimb de redactori de pe ambele maluri ale Prutului de la instituţiile publice TVM şi TVR. Urma să realizez timp de-o lună reportaje, corespondenţe și comentarii cu privire la evenimentele politice, economice și sociale ce vizau ţările noastre. Nu vorbesc despre felul în care mi-a fost dat să muncesc sau ce-am simţit acolo. Atât doar pot să spun că de la Chişinău venisem doar c-un stilou… Lipsa camerei de luat vederi îmi dăduse bătăi de cap, pe când eu trebuia să transmit reportaje peste-o zi. Lipsa echipei, a casetei la locul ei la Chişinău, lipsa inginerului ce trebuia să asigure imprimarea îmi făcură mult sânge rău. Trecând peste-acestea, am făcut însă tot ce-a trebuit. Cu releele comandate la intervalul de o zi am transmis în timp de-o lună 21 de reportaje! Însă, și-n această istorie esențiale tot femeile rămâneau!

Colegele românce din redacţia în care am fost repartizat se dovediră a fi faine. Dar nu stabilisem vreo relaţie. Mai pe urmă se ivi, din altă redacţie, o duduie-practicantă cu care am devenit amici. Mi se oferiseră două bilete la teatru şi luasei vorbă cu ea – bucuroasă să mă însoțească! Dar când să mergem,

Tradiții din lada de zestre a Maramureșului – fârtăția și nunta

 prezentate participanților în Tabăra de Creație Literară
„Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”

de Nelu DANCI

Oameni talentați, scriitori prestigioși au venit cu mare drag în Maramureș, iar noi, organizatorii, scriitorul Vasile Bele, prof. Gelu Dragoș și subsemnatul, poet popular Nelu Danci, ne-am străduit să fim la înălțime, așa cum sunt moroșenii – ospitalieri și primitori.

Voi mulțumi tuturor poeților și scriitorilor care ne-au răspuns la invitație. Mulți. Deși, la început, fârtatul Vasile Bele, zicea că nu dorește mai mult de 20-25 de persoane. Am depășit acest număr. Am fost peste 40 de participanți, dar mulțumim lui Dumnezeu că totul a fost bine.

Am ales ca locație pentru desfășurarea taberei, Pensiunea Rustic din Baia Sprie, unde doamna Cristina (patroana), o distinsă și foarte bună prietenă, ne-a susținut și ne-a încurajat. Ne-a oferit cele mai bune servicii, cele mai bune mâncăruri tradiționale, tocmai pentru a le oferi participanților motiv de bucurie și fiecare să-și dorească revenirea în Maramureș.

La un pahar de vorbă

 (Poveste pentru oameni mari)

de Leon-Iosif GRAPINI

Mă uit la voi și nu pricep, tineri sunteți, faini sunteți, voi altceva nu știți să faceți decât să stați cât îi ziua de lungă cu ochii băgați în telefon, vă pierdeți vremea și tinerețea cătând bazaconii în jucăria asta, tare nu v-aș sfădi, că lumea a bolunzit amu, vezi câte-o babă că mere la boldă ori la biserică având mobilul în trăistuță ori în buzunarul șurțului, îi piuie taman când popa spune predica din amvon, că-l stânjenește pe părinte e una, dar sar din moțăială celelalte babe, speriate de le stă inima-n loc, că se trezesc din somn nu-i bai, doară au venit s-asculte slujba, bai ar fi ca din sperietură să dea ortul popii, hâd lucru, cică să dea telefon acasă de pățește ceva, dacă, bunăoară, moare, că pățanie mai mare nu-i, cum dă de știre, apoi, dragii moșului, dacă tot m-ați chemat la masa voastră, bag seama că nu m-ați chemat să mă uit la toți trei cum stați cu nasul în drăcovenia asta, ci să stăm la taclale, ia ascultați voi la mine, la făgădău vii să bei un gais și să schimbi o vorbă, nu să taci chitic, pe tine te știu, ești nepotul lui Țaigăr, cum îl poreclește satul, priceput om, am fost și eu la el, să tot fie vreo cinci, șase ani de-atunci, am fost nu ca să mă aflu în treabă, nici ca să văd ce mai face, că nu suntem prieteni, m-am dus cu ceasul din perete, avea o hibă, ori el, ori cucu, de cântat cânta, însă nu se arăta la vedere, mi-i drag să-l ascult, dar și să-l văd, mi l-a dres la fix, bun meseriaș, bată-l cucu, că și pe-al meu l-a bătut

Fără fițe

de Gabriela Gențiana GROZA

Ecaterina Vieru și Gabriela Gențiana Groza (surori)

Păstrez într-un sipet al sufletului meu comorile personale, așa cum probabil o fac mulți trăitori într-un areal, o mare parte a vieții. Mă gândesc cât de dureros este să fii nevoit să trăiești departe de locurile natale și să te adaptezi, de voie, de nevoie, altor tradiții, altor comportamente, străine de cele în care te-ai născut și ai viețuit cândva. Am fost permanent în comuniune cu familia mea extinsă din Ploiești. Am ajuns între rudele mele atunci când a fost câte un eveniment și am respirat împreună aerul nobil al unor relații frumoase.