Ceapa

de Wisława SZYMBORSKA
în româneşte de
Passionaria STOICESCU şi
Constantin GEAMBAŞU

Cu totul alta-i ceapa.
Ea măruntaie n-are.
În pielea ei e ceapa
până-n cepeşti hotare.
Ca ceapa în afară,
în miez cepuitoare,
ea s-ar privi pe sine
chiar fără consternare.

În noi – străini, sălbatici
acoperiţi de piele,
suntem un iad lăuntric,
o dură-anatomie;
în ceapă-i numai ceapa,
nu maţe-n lungi inele.
Ea se despoaie-n multe,
adânc de foi, o mie.

Arhiva Margareta Sterian: „Antologia poeziei contemporane poloneze, 1934”, editată de Bianca Zbarcea și Lidia Vianu

COMUNICAT DE PRESĂ

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România,

anunță publicarea volumului

Arhiva Margareta Sterian
Antologia poeziei contemporane poloneze,
1934
Editată de Bianca Zbarcea și Lidia Vianu
ISBN 978-606-760-131-2

Un comunicat de presă neobișnuit
„ÎNGERUL” MARGARETEI STERIAN

Volumul pe care îl publicăm acum, Antologia poeziei contemporane poloneze, 1934, face parte din Arhiva Margaretei Sterian, încredințată nouă de legatarul acesteia, Mircea Barzuca. El a fost tipărit prima oară de Editura Albatros în anul 1974.

Romanul „Străveacul şi alte vremi” de OLGA TOKARCZUK

de Antoaneta TURDA

Dacă Paweł Huelle cutreieră cu graţie pe tărâmul timpului, făcând slalom printre buclele timpului care aparţin atât trecutului, cât şi prezentului, mai tânăra sa compatrioată, Olga Tokarczuk, apare în peisajul literar polonez actual în anul 1993, cu volumul Călătoria oamenilor cărţii (care a primit premiul Asociaţiei Editorilor Polonezi) tradus în româneşte în 2001, când apare la Editura Polirom. Acestei cărţi i-au urmat: în 1995, romanul E. E., Străveacul şi alte vremi (care, în 1996, anul apariţiei, primeşte premiul Fundaţiei Kóscielski), în 1997 i se publică volumul de proză scurtă Dulapul şi în 1998 romanul Casa de zi, casa de noapte, nominalizat pentru premiul Nike.

Olga Tokarczuk

Născută în 1962 la Sulechów în Polonia, Olga Tokarczuk, considerată cea mai bună scriitoare din generaţia ei, a absolvit Psihologia la Universitatea din Varşovia, şi a urmat o carieră literară care poartă pecetea unor cunoştiinţe aprofundate în acest domeniu, precum şi în cel al ştiinţelor oculte, de care este pasionată. Retrasă în localitatea Wałbrzych din Silezia Inferioară (ţinut cunoscut pentru faptul că a fost divizat între Polonia, Cehia şi Germania, ceea ce a dus la multe probleme minoritare, dintre care cea mai importantă a fost legată de cea germană), scriitoarea poloneză se remarcă prin fineţea observaţiei şi printr-o analiză profundă a tipologiei umane, trăsături care definesc mai ales romanul Străveacul şi alte vremi, considerat cel mai bun volum al scriitoarei.

Scris după 1989, când descătuşarea artistică a cunoscut şi în Polonia tot felul de teme şi abordări literare, romanul nu surprinde prin subiectul ales, pentru că tema identitară, atât de dragă polonezilor, a fost şi este mereu actuală, nici printr-un stil modern, ci poate doar prin abordarea metafizică a unor destine umane surprinse pe o perioadă destul de lungă, cuprinsă între Primul Război Mondial şi epoca comunistă.

Romanul „Mercedes-Benz” de PAWEŁ HUELLE

de Antoaneta TURDA

Misterul ţinutului european polonez fascinant şi deseori greu de înţeles se vrea descifrat şi de Paweł Huelle, care este aproape coleg de generaţie cu Musiał. Pornind dinspre presă spre lumea literară, Paweł Huelle, după zece ani de la debut, vine în peisajul literar polonez cu romanul satiric, Mercedes-Benz, publicat în anul 2001. Elaborat prin procedeul sylva rerum, menit a realiza compoziţia prozei prin folosirea arbitrarului, demonstrând astfel una dintre caracterisiticele prozei sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI, că o totalitate este imposibilă şi că viziunea asupra lumii este una cosmică, globală şi compusă din fragmente, adică din acele pastişe existenţiale care să conţină câte puţin din toate: filosofie, metafizică, eseu, simboluri luate din folclor şi mitologie etc., tot acest amestec făcând obligatoriu un anumit tip, stratificat, de lectură, autorul îşi propune să reconstituie, ca apoi să o pună în opoziţie cu prezentul comunist, perioada interbelică a Poloniei, după alte două volume: Opowiadania na czas przeprowadzki (1991) şi Pierwsza miłość i inne opowiadania (1996), urmându-i patru volume în următoarea ordine cronologică: Hans Castorp w Sopocie. Zaginiony rozdział z ’Czarodziejskiej Góry’ (2002), Byłem samotny i szczęśliwy (2002), Ostatnia Wieczerza (2007), The Gift of Freedom, un volum de proză scurtă publicat în anul 2009, în limba engleză.

Născut la 10 septembrie 1957 la Gdańsk, unde îşi va desăvârşi studiile odată cu absolvirea Facultăţii de Filosofie, Paweł Huelle, aduce cu el în noul val al literaturii poloneze, un suflu nu doar tineresc prin oralitatea stilului, ci unul foarte original, printr-o proză care înmănunchează hilarul şi tristeţea vieţii, luată aşa cum e ea, cu lumini şi umbre. Poet, prozator şi eseist, cunoscutul gazetar polonez se dedică scrisului debutând, în 1987, cu romanul Weiser Dawidek, care va fi ecranizat în anul 2000, de Wojciech Marczewski şi care prefigurează, oarecum, viitoarele volume care dezbat, mai mult sau mai puţin voalat, problemele Poloniei raportate la destine individuale.

Romanul „În porumbar” de Grzegorz Musiał

de Antoaneta TURDA

Grzegorz Musiał (n. 1952) oferă, în romanul În porumbar, o meditaţie asupra ecourilor celui de-al Doilea Război Mondial care dezvăluie viaţa într-o Polonie aflată sub dominaţie nazistă, precum şi relaţiile dintre polonezi, nemţi şi evrei în anii ’50, perioadă în care se vedeau primele semne ale comunismului. Volumul romancierului-medic care practică ambele meserii, dând astfel scrisului valenţe psihologice speciale, care pornesc dintr-o mai bună cunoaştere umană, are ca pilon în construcţia romanescă simbolul porumbarului, într-o naraţiune sofisticată, care aminteşte de Gombrowicz (scriitor de care este profund influenţat de la 18 ani) pentru a marca sentimentul singurătăţii şi al existenţei forţei răului care pare să îi îngrămădească pe indivizi în porumbarele care nu sunt altceva decât expresia absurdului comunist, aşa cum la predecesorul său fusese ipocrizia care părea să ascundă într-o formă perfectă o lume nu doar stupidă prin ipocrizia sa, ci şi pe cale de dispariţie, în ciuda tuturor eforturilor de a o menţine vie.

Apărut în Polonia anului 1989, volumul are în centrul său personajul-narator aflat în floarea vârstei, la 40 de ani, care receptează lumea cu acea imaginaţie care, atingând receptarea expresionistă, surprinde toate faţetele unei lumi în descompunere, o dezagregare în care sunt îmbinate perfect cadavre, bijuterii şi o gamă variată de mirosuri, amintind oarecum, desigur în alt registru narativ, cronologic şi senzorial, de Kusniewicz, la ambii autori remarcându-se puterea magică a rememorării şi reconstituirii istorice cu toate aspectele sale. Propunând o viziune mai degrabă apocaliptică a ţării natale, în care locuri precum Cracovia, care cunoaşte toate metamorfozele prin care o obligă să treacă istoria cu capriciile sale, sau renumita localitate din sudul Poloniei, Częstchowa, unde se află unul dintre cele mai cunoscute sanctuare al Fecioarei Maria, Musiał, navighează prin apele memoriei cu bucuria redescoperii continue a valorilor ţării în care s-a născut, savurând cu voluptate toate numele legate de universul natal.

Stefan Chwin

de Antoaneta TURDA

Stefan Chwin, născut în 1949 la Gdańsk unde este cadru universitar la Facultatea de Filologie, este un prozator care nu şi-a irosit talentul

Stefan Chwin

în sterile căutări formale, imitative, ale predecesorilor săi, şi nici în cele şocant originale care, după strălucirea explozivă a unei clipe în care este în vogă, se poate prăbuşi fără întoarcere în derizoriul desuetudinii. Echilibrat şi constructiv, Stefan Chwin a ştiut, încă de la debut, să manevreze cu dibăcie termenii ecuaţiei tradiţie-inovaţie, adică, evitând exagerarea păgubitoare într-o direcţie sau alta, şi-a dezvoltat mereu mărcile distinctive ale personalităţii în zonele generoase ale relativităţii poeticilor contemporane. A contribuit astfel eficient, laolaltă cu ceilalţi colegi de breaslă, la scoaterea literaturii polone dintr-un provincialism tematic şi metodologic şi la deschiderea unor perspective promiţătoare pentru realizarea unei mai vechi sincronii cu literatura universală (sincronie existentă în intervalul dintre cele două Războaie Mondiale). Folosind procedeele narative ale prozei moderne, menite să păstreze relatarea în doneniul ilimitabil ale relativităţii, Stefan Chwin exprimă ceea ce are de transmis prin metoda contrapunctului, prin intermediul personajelor implicate în întâmplările menţionate şi excluzând aproape cu totul intervenţiile „obiectivate” ale autorului. „Combinând în proporţii inegale procedee mai noi – povestirea sincopată prin tehnica fragmentului (de multe ori neintegrat într-o cursivitate logică şi spaţiotemporală într-un context epic), naraţia polifonic-convergentă a mai multor personaje implicate direct sau nu în descrierea unui moment anume, fluxul memoriei presupunând diversitatea de-a dreptul derutantă, introspecţii psihologice, limbajul obiectelor neînsufleţite şi înfăţişări auster-enumerative etc. –, cu altele mai vechi, precum excursurile în trecutul unor personaje, St. Chwin pare că invită cititorul să-şi formuleze propria imagine pe baza cunoştinţelor asimilate, întrucât, se sugerează în subtext că soluţiile comunicate nu sunt decât variante provizorii, adică incertitudini doar posibile, nu şi obligatoriu valabile.”[1]

A vorbi despre universul prozei lui Stefan Chwin înseamnă a ne opri în primul rând la romanul Doctor Haneman, cea mai reprezentativă şi mai bine cunoscută dintre toate cărţile sale şi care a obţinut numeroase distincţii, fiind tradusă în limbi de mare circulaţie: engleză – două ediţii,

Aspecte identitare în literatura poloneză contemporană

de Antoaneta TURDA

Abordarea tematicii identitare în perioada destrămării imperiilor şi în cea imediat următoare, până la instalarea comunismului după al Doilea Război Mondial, s-a făcut, în perioada comunistă, cu toate rezervele inerente unui stat totalitar, care a privit istoria doar dintr-un anumit unghi, ignorând ideea amalgamului identitar. Acest aspect după prăbuşirea comunismului a luat o altă turnură, ceea ce explică faptul că, după o criză a romanului polonez din anii ’80, provocată, în mod sigur, şi de cenzurarea nu doar a operelor propriu-zise, ci şi a temelor, unele devenind subiecte tabu pentru creaţia literară, s-a produs o adevărată revigorare a literaturii şi în special a romanului identitar, temă obsedantă a Centrului Europei. A vorbi despre despre acest tip de roman în acest context ideatic şi formal, care a caracterizat ultimele două decenii ale secolului XX şi primii ani ai secolului XXI, înseamnă a conştientiza faptul că, în ciuda aparentei crize romaneşti din anii ’80, se poate spune că proza nu a stat amorţită în somnolenţă, cunoscând o dezvoltare remarcabilă reportajul, jurnalul şi documentarul,

Andrzej Szczypiorski sau recursul la memorie

de Antoaneta TURDA

Dacă despre Kuśniewicz se poate afirma că a fost unul dintre martorii cei mai atenţi ai istoriei, care a urmărit perioada de sfârşit

Andrzej Szczypiorski

de secol XIX şi început de secol XX, despre conaţionalul său Andrzej Szczypiorski (3 iulie1924-16 mai 2000) se pot spune în general aceleaşi lucruri, cu remarca că el merge, cronologic vorbind, în continuarea firului istoric, oprindu-se la perioada celui de-al Doilea Război Mondial (eveniment trăit cu propria experienţă, întrucât a participat în 1944 la insurecţia antifascistă de la Varşovia, în urma căreia va ajunge într-un lagăr de concentrare) şi cea care i-a urmat în perioada comunistă (a participat la manifestările anticomuniste din 1968 şi cele organizate de „Solidaritatea” din anii ’80). Prelungindu-şi în creaţie idealurile care l-au călăuzit în viaţă, scriitorul a considerat literatura ca pe o misiune care trebuie îndeplinită pentru societate, principiu respectat cu stricteţe, de la prima, la ultima carte: Mesă pentru oraşul Arras din 1970 şi Jocul cu focul, apărut în 1999, cu un an înaintea morţii autorului, acesta din urmă fiind un adevărat testament literar.

Andrej Kuśniewicz şi agonia Imperiului

de Antoaneta TURDA

Andrzej Kuśniewicz, s-a născut în 30 noiembrie 1904 la Lvov, în Galiţia occidentală, într-o familie cu descendenţă nobiliară. Debutează în literatură în 1956 cu volumul de versuri Cuvinte despre ură, autorul devine însă cunoscut mai ales după 1960, graţie volumelor sale de proză, care se remarcă prin prezentarea farmecului şi cosmopolitismului ţinutului natal, amalgam în care vocile austriecilor, maghiarilor, evreilor, polonezilor şi ucrainenilor par să se omogenizeze bine, chiar dacă în perioada stăpânirii austro-ungare s-au făcut simţite şi reacţii de repulsie faţă de indivizii care reprezentau puterea imperiului.

Personalitate bizară prin latura contradictorie a personalităţii sale, prozatorul care, chiar de la începutul carierei sale şi-a propus să se rupă de realismul socialist lăsând posterităţii frumoasele poveşti adevărate ale prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar din 1918 şi amintiri din război, a avut o copilărie şi o adolescenţă marcate de suişuri şi coborâşuri, toate concretizate prin interesante experienţe ale vieţii, care îi vor da mai târziu puterea să sondeze în profunzime sufletul omenesc. Într-o foarte succintă trecere în revistă a vieţii sale, putem remarca faptul că la 20 de ani îşi întrerupe studiile în comerţ pentru a practica alpinismul şi automobilismul, făcând multe călătorii în câteva ţări din Africa şi Europa, dar şi că în 1929, la îndemnul lui Stanisław Ignacy Witkiewicz, se înscrie la Academia de Arte Frumoase, pe care însă o abandonează după un an, mutându-se la Facultatea de Drept, pe care o va absolvi în 1935. Intervalul 1935-1939, anul mobilizării în Armata Polonă, este unul liniştit, întrucât este o perioadă în care prestează tihnita muncă de funcţionar în cadrul Ministerului de Externe.

Jarosłav Iwaszkiewicz despre enigmele sufletului omenesc

de Antoaneta TURDA

Comparabil cu Gombrowicz şi Witkiewicz prin dimensiunea psihologică a universului uman prezentat, Bruno Schulz poate fi asemănat prin puterea de sugestie a stilului, chiar dacă sunt diferite, cu Jarosław Ivaszkiewicz, scriitorul născut la Kalnik, Ucraina, în 1894, deci la doar doi ani după Schulz. Apropierea de vârstă are parcă multe de spus în afinităţile lor literare, chiar dacă lumea lui Schulz este, aidoma primelor sale tablouri, una masochistă, ce scoate în evidenţă puterea magică a femeilor în viaţa bărbaţilor, iar lumea lui Ivaszkiewicz este totuşi mai luminoasă, în ciuda temei singurătăţii şi a războiului provocator de puternice conflicte ce se extind pe plan individual, sau, aşa cum bine se ştie, ducând la persecuţia evreilor, temă predilectă la ambii scriitori.

Născut la 20 februarie 1894 într-o familie cu rădăcini de nobili scăpătaţi, scriitorul polonez al cărui tată participase, în 1863, la răscoalele studenţilor polonezi care studiau la Universitatea din Kiev, îşi petrece copilăria într-o ambianţă familială cu preocupări intelectuale până în 1902,