CUM SE FĂCU CĂ NARCIS SE ÎNDRĂGOSTI DE UMBRA SA

27/01/2020

Traducere din italiană de prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livia MarcanNarcis era un tânăr foarte frumos. Într-o zi se întâmplă să fie lângă o fântână minunată pe lângă care mai trecuse și altădată. Oglindindu-se în apă îşi văzu în ea umbra care era foarte frumoasă. Începu să se desfete privind în oglinda apei, iar umbra făcea acelaşi lucru. Credea că în fântână se află o persoană vie, nu înţelese că acolo este chiar umbra lui. Începu să o iubească şi îndrăgostindu-se foarte tare, vru să o ia cu el. Oricât o privea nu-şi dădu seama că era umbra lui.

Îndrăgostit până peste cap, vru să o ia cu el și îşi puse mâinile în apă, dar umbra dispăru. Începu să plângă foarte tare lângă fântână. Citește restul acestei intrări »


Natale – Crăciun

16/12/2019

Traducere din italiană de Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livia Marcan

Non no voglia              Nu vreau
di tuffarmi                   să mă cufund
in un gomitolo             într-o încrucișare
di strade                       de străzi
Ho tanta                       Îmi sunt atât
stanchezza                    obosite
sulle spalle                   spatele
Lasciatemi cosi             Lăsați-mă așa
Come una                     Ca și pe un
cosa                               lucru
in un                              într-un
angolo                           colț
dimenticata                  uitat
Qui                                 Aici
non si sente                   nu se simte
altro                               altceva
che il caldo buono        decât căldura plăcută
Sto                                 Stau
con le quattro               între patru
capriole                         fuioare
di fumo                          de fum
del facolare                   ale sobei

Citește restul acestei intrări »


Poem în proză. Pasăre de-o clipă

31/10/2019

de prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livia MarcanVrând să-mi omor pe nesimţite timpul, am luat oglinda şi am privit-o bine. Am rămas uimită văzând că timpul, el mă omora pe mine. Era o crimă surdă, înfăptuită cu premeditare. Am azvârlit oglinda la o parte, să nu-l văd cum înaintează. Dar ea s-a spart şi-n cioburile sale l-am văzut cum râde şi înaintează. Se pare că lucrurile lumii acesteia sunt bătute de vânturi ca trestia, doar iubirile stau drepte în bătaia vântului şi aşteaptă. Desfăcute de toate ispitele îşi închid cu grijă aripile; de acolo, din vârful catargului, sunt stăpânele urgiei şi ale largului. Niciun val nu le abate privirile, niciun sunet le curmă rotirile. O frunză pluteşte în derivă, iar tu încerci să dai un înţeles iubirii absolute. Printre pâclele moi ce le scutură, numai părul de aur în vânt le flutură. Împrejurul lor toate furtunile răscolesc cu sete genunile. În zadar sunt cu toatele, până la urmă scad şi apele. Citește restul acestei intrări »


Maria Bonea – poezia iubirii şi-a înţelepciunii

23/10/2019

Livia Marcande prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Fiecare dintre noi purtăm în suflet mări de poezie. Poezia este modul nostru de a fi, este chiar existenţa noastră. Cei mai mulţi o închidem în suflet şi ne mulţumim să ştim doar că suntem mângâiaţi de aripa ei. Alţii, printre care se numără şi doamna Maria Bonea, au darul exprimării în versuri şi talentul de a descifra existenţa prin legile poeziei. Volumul Ecouri peste arc de timp, apărut în ediţie bilingvă, română şi engleză, în Editura Maria Montessori, Baia Mare, 2006, urmează, cronologic, volumului de versuri Răsunet de baladă, apărut în 1997 şi este dedicat nepoatei sale Carina Iulia; el exprimă deopotrivă omul-dascăl, cu o bogată cultură umanistă, dar şi sensibilitatea poetei cu trăiri gingaşe, delicate faţă de oameni, obiceiuri şi locurile natale. Motto-ul care prefaţează volumul citează cuvintele lui L. Rebreanu: „Nu vreau nimic… Iubirea îmi ajunge căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe om şi pe Dumnezeu, viaţă şi moarte… Iubirea e în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cu iubirea în suflet poţi trece pragul morţii…”, conturează ideea şi sentimentul fundamental al volumului. Motto-urile din opera unor poeţi, filosofi, moralişti care însoţesc poeziile volumului, expresie a cugetării lui: Goethe, Cervante, Seneca, Haine, Aristotel, Hugo, Schiller, Cantemir, Eminescu, Citește restul acestei intrări »


Vise deșarte

10/07/2019

de prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livia MarcanMuntele stâncos a adormit din nou. Pe crestele lui se plimbă arbori. Cerbul de piatră este undeva, dincolo de orizont şi-ţi priponeşte privirea ; ar vrea şi el, asemenea mie, să fie iubit. E însetat de iubire, obosit de singurătate, se luptă-n zadar cu nemărginirea. Muntele stâncos se trezeşte visând. Puţin îi pasă de apa care i se închină la poale; nu vrea să audă nimic despre zgomotul curgerii ei obosit de – atâta aşteptare. Munte şi apă se cufundă uneori în dragostea născută din singurătate, îşi croiesc singuri veşminte sclipitoare, ţesute din raze de soare. Adesea munte la munte se-nchină; văzduh la văzduh lovit în creştetul muntelui. Păsări frânte de zbor se războiesc obosite de-atâta cer. Hotare de singurătate semeaţă s-au înfăşurat în zalele plânsului. Sunetele vieţii de la poale ţi se veşnicesc tot mai mult în auz. Clopote de somn nedormit se anină în fiinţa ta. Toate îşi cer dreptul firesc la rostire, toate, asemenea mie, îşi cer dreptul firesc la iubire. Îmi pare că veşnicia nu sălăşluieşte nici măcar în el, gândul obosit de aşteptare îşi bea singur uitarea. Un vânt răzleţ îl priveşte din înalturi, cântă şoapte de iubire. În preajma mea s-adună pe tăcute, pe frunte visătoare, gânduri obosite ce-şi beau singure uitarea. Muntele murmură-ncet, apoi tace şi-ascultă obosit o lume plină de nebunie, dar care se vrea semeaţă; târziu se pierde în flămândele vise de noapte.

Tu, Munte-al-Veacului-Dintâi, Citește restul acestei intrări »


Marta Cordea, „Priviri retrospective”, Satu Mare, Ed. Citadela, 2017

18/01/2018
Marta Cordea

Marta Cordea

de Livia MĂRCAN,
Satu Mare

„Priviri retrospective” este, cum însăşi autoarea mărturiseşte „Oglindă a preocupărilor mele împărţite în trei arii de preocupare pe care se axează cercetările mele: carte veche şi bibliofilie, personalităţi ale nord-vestului, deputaţi români în Dieta de la Pesta…”

Marta Cordea este bibliotecară la B. J. Satu Mare, doctorand la Institutul de Istorie „Gheorghe Bariţiu” din Cluj-Napoca, autoare a câtorva volume, pe linia preocupărilor sale, redactor al revistei „Mărturii culturale”, are colaborare ştiinţifică consecventă şi la alte reviste, adesea alături de colegul său, Viorel Câmpean; a selectat, din aceste contribuţii, câteva materiale pe care le-a reunit tematic. Citește restul acestei intrări »


Armonii autumnale

31/10/2016

Livia Marcande prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Frânturi de propoziţii despre vreme. Frânturi de propoziţii despre bani. Paşii calcă iarba udă de ultimă oră. Miros de gutui, miros de nuci, miros de prune, miros de benzină arsă.

Undeva, în depărtare, un lac albastru; luciu al apei; linişte, iar deasupra tot luciul apei. Linişte. Fum străveziu, fum diafan.

Univers nemărginit, uniformitate acaparatoare în arămiu; unduire spre o uşă fixată spre altundeva, neant: nişă de păstrat amintiri neutre; nedesluşite numere, numere de la zero la minus infinit.

Acum totul este acum, nu există nici ieri, nici mâine; aşteptare, aşteptarea apariţiei unei cărţi despre miracolul toamnei; arbore cu infinite ramificaţii, armonie a naturii, armonie inimitabilă. Citește restul acestei intrări »


Renaştere

21/02/2016

BJ Petre Dulfu_foto_Alexandru Ioan Roman

de Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livada cuvintelor dintr-un cer de carte dezvăluie frumuseţea răpitoare a lumii şi a inimii. Din dorinţa ploilor care înrămează stele, cărţile ne cresc nădejdea pe drumul vieţii. Sufletul nostru, ca nufăr pe ape, gândul de-acum val moleşit, nu îngroapă viaţa zadarnic, nu-i totul sfârşit. Îngenunchez supusă la capătul întrebărilor care gravează nemărginirea din filele cărţilor – scântei neaprinse din inimile minţii. Dragostea mea pentru ele – apă înceată în floare, sufletul meu între foile scrise se pierde. Soarele, rănit şi el de neputinţă, trimite nopţii un somn veştejit. Stele care-mi luminează zilele par vechi luminiţe de ceară, dorul trecut înnoiesc. Moarte, destine, vise îşi cer din ele jocul firesc. Sufletul înfrânt de inefabil intră ca nufărul în ape, în ele adâncit; departe, totu-i aproape… tot, în sfârşit; aşa ţi se întâmplă când intri în Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare. Citește restul acestei intrări »


Oglinda timpului

11/01/2016

de Livia MĂRCAN

Livia Marcan

Livia Mărcan

Vrând să-mi omor pe nesimţite timpul, am luat oglinda şi am privit-o bine. Am rămas uimită văzând că timpul, el mă omora pe mine. Era o crimă surdă, înfăptuită cu premeditare. Am azvârlit oglinda la o parte, să nu-l văd cum înaintează. Dar ea s-a spart, şi-n cioburile sale l-am văzut cum râde şi înaintează.

Se pare că lucrurile lumii acesteia sunt bătute de vânturi ca trestia, doar iubirile stau drepte în bătaia vântului şi aşteaptă. Desfăcute de toate ispitele, îşi închid cu grijă aripile; de acolo, din vârful catargului, sunt stăpânele urgiei şi ale largului. Niciun val nu le abate privirile, niciun sunet nu le curmă rotirile. O frunză pluteşte în derivă, iar tu încerci să dai un înţeles iubirii absolute. Printre pâclele moi ce le scutură, numai părul de aur în vânt le flutură. Împrejurul lor, toate furtunile răscolesc cu sete genunile. În zadar sunt cu toatele, până la urmă scad şi apele. Citește restul acestei intrări »


Ioan Bran, după alţi 23 de ani

09/07/2014

de Maria GÂRBE

Când am auzit de Ioan Bran, eram deja bibliotecară. Dacă stă toată ziua în pat, voi merge în vizită la el, mi-am zis. La un om în suferinţă te duci cu sfioşenie. Mi s-a spus că se bucură de orice vizitator, că tânjeşte după tovarăşi de conversaţie. „Suferinţa impresionează şi trezeşte compasiune. Dar Dumnezeu nu o dă degeaba. Ioan Bran avea pregătit ceva mult mai bun decât o viaţă «normală». Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gândirii, timp pentru scris, i-a umplut călimara cu o tinctură amară, bună de tămăduit rănile sufletului şi i-a împărţir viaţa în două părţi aproape egale (din a doua jumătate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani,

crop_2

„Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze” (Ioan Bran)

obişnuiţi, ultimii 23 – sigilaţi în imobilitate (născut la 1 iulie 1942, în zodia excesiv simţitoare a Racului; un accident care s-a produs în 3 iulie 1965, la 23 de ani şi două zile; decesul – în 27 mai 1988)” (Angela Monica Jucan – Poetul sătmărean-maramureşean cu „depunere de chiciură pe vise”, 11 iulie 2011, în „Confluenţe româneşti”: http://confluente.ro/Literatura–Recenzii/Poetul_satmarean_maramuresean_cu_depunere_de_ chi-

ciura_pe_vise_ioan_bran.html).

La următoarea vizită, i-am dus cărţi să citească. Apoi îmi dădea poeme să i le dactilografiez. Într-o zi mi-a dat mai multe – 60 de poeme, culese la maşina de scris, ordonate, paginate, având şi cuprinsul alcătuit de el. Erau pregătite pentru editură. Manuscrisul a stat în bibliotecă la mine până am intrat în „concediul numit pensionare”. Volumul a apărut în anul 2009: Ioan Bran – „Revelaţie şi calvar”, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Eurotip. Titlul volumului a fost stabilit de autor. Citește restul acestei intrări »