22/09/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi!
Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană,
bună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Biserică | Etichetat: 2014, Alexandru Ioan Roman (foto), Alexandru Macedon, Amza Jucan (foto), avere, îngeri, ban, bogăţie, competiţie, crestinism, Delia Florea (foto), desfrânare, deşertăciune, diavol, Dumnezeu, educatie, Emilia Stănciulescu, Episcop Nicodim, etica, false valori, folclor poetic din Mehedinţi, Gala Galaction, Glavan Lucreţia din Malovăţ, idol, Ioan Alexandru, Ion Borcilă zis Căneală, Ionel Sitaru, Ionita Zoican, Iuliu Scriban, liberul arbitru, lume, Manastirea Lainici, materialism, mercantilism, Mihai-Sorin Dragomir, mitologie, morala, Niccolo Machiavelli, nr. 285 (1-15 septembrie 2014), omul - zidire dumnezeiască, paradis, Petre Dumitriu, plăcere, politica, pr. Alexandru Stanciulescu-Barda, pr. Arsenie Boca, pr. Caliopie Georgescu, pragmatism, prof. univ. dr. Ion Popescu, putere, păcatul protopărinţilor, păcatul trufiei, rai, rugăciune de mulţumire, Scrisoare pastorală – foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi anul XIII, Stelică Zoican, univers, vulpe |
Legătură permanentă
Publicat de angelajucan
29/09/2011
de Octavian LUPU

Timpul trece cu repeziciune şi tot mai mulţi ani ne separă de perioada în care ni se cerea să ne oferim „voluntari” pentru proiecte ce ţineau de ambiţiile „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Epopeea şantierelor de muncă ale tineretului în genul celor de la Bumbeşti-Livezeni sau Salva-Vişeu este de mult timp apusă, dezvăluind cruda realitate a voluntariatului impus unor tineri aflaţi la final de adolescenţă, care în loc să descopere valorile adevărului şi dreptăţii erau trimişi în lagăre de muncă forţată.
Aberaţia comunistă a costat mult societatea românească, iar generaţii întregi au plătit tributul lor adus cultului minciunii şi depersonalizării individului în numele unor idealuri utopice şi ale unor ambiţii ce nu aveau legătură cu dezvoltarea fiinţei umane. Din nefericire, şi în perioada de după decembrie 1989 conceptul extraordinar al dăruirii de sine a fost deformat şi demonetizat, fiecare dintre noi căutând să se izoleze în raport cu ceilalţi în numele competiţiei specifice economiei de piaţă.
Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură | Etichetat: daruirea de sine, lume, Octavian Lupu, România |
Legătură permanentă
Publicat de Lucas