Maladia voinței umane: greșeala, viciul și păcatul

11/07/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

În nemărginita iubire a lui Dumnezeu față de om se regăsește taina întregii lumi, dialogul indisolubil dintre creație și Creator. Acest dialog se fundamentează pe dorința Sfintei Treimi de a-l aduce pe om în starea primordială a conștiinței sale, a lipsei de păcat. Desigur, în acest context, trebuie să se regăsească și efortul pe care omul îl depune în vederea dobândirii veșniciei sale. Deși, inițial, acest efort s-a concretizat printr-o ascultare de poruncă: „iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facere 2, 17), odată cu căderea în păcat, acesta s-a înmulțit într-o măsură covârșitoare, transformându-se într-o permanentă luptă dusă cu voința firii umane.

Lupta duhovnicească a omului împotriva voinței firii sale păcătoase se poartă în vederea dobândirii vieţii viitoare, a stării paradisiace. Scrierile duhovniceşti vorbesc la modul cel mai adânc şi cuprinzător despre idealul vieţii spirituale care este desăvârşirea, sfinţenia, îndumnezeirea prin har şi lucrare. Pentru a dobândi toate acestea, omul trebuie să se supună unui exercițiu permanent de tăiere a voii sale. Acesta poate începe prin conștientizarea greșelilor pe care le săvârșește, prin eliminarea viciilor care pun stăpânire pe ființa lui și prin fuga neîncetată de păcatul care-i tulbură energia vieții sale spirituale. Citește restul acestei intrări »