Nora, în căutarea identității

20/11/2021

roman 

Autor: Mara POPESCU-VASILCA 

Revederea

(fragment)

„Doar că săracul de el, nu a avut noroc. S-a însurat la oraș, cu mine, fata unui contabil, cam urâțică, cam boccie, dar eu cred că nu mai e nimeni ca mine. Așa îmi spunea mama nu sunt persoane urâte.

Pe Valentin îl întâlnisem de câteva ori pe la biblioteca universității, stătea mereu deoparte. Așa făcea și când eram mici și ne jucam, el nu se prea băga printre noi, mai mult privea. Cine știe la ce se gândea. Mai ales după ce mă pupase după copacul din fața curții… Doamne, ce mici eram!

Până într-o zi, când îl văd pe o bancă în parc, singur. Mă așez așa, ca din întâmplare. Are o carte de poezii în mână. Îl recunosc, doar că acum crescuse și e al naibii de frumos.

– Ia te uită, mai sunt și studenți mediciniști romantici, zic, în timp ce mă uit pe coperta cărții. Mihai Eminescu, Poezii. Nu credeam că voi sunteți sensibili, sentimentali, că vă plac poeziile. Tonul e glumeț. Mă așez lângă el, mă prezint.

– Eleonora. Eleonora Pascu. Valentin se ridică, mă privește uimit, Citește restul acestei intrări »


Vanda, între Dorință și Rațiune – un roman de dragoste introspectiv

16/11/2021

de Veronica GAVRILĂ

Vanda, între Dorință și Rațiune de Mara Popescu-Vasilca este un roman de dragoste introspectiv, apărut în 2020, la Editura Izvorul Cuvântului.

Mara Popescu-Vasilca este autoarea de origine română (acum trăiește în Canada) a colecției Dragostea, arză-o-ar focul!, care include patru volume – Nora, în căutarea identității, Vanda, între Dorință și Rațiune, Catia, gustul amar al trădării și Paula, împlinire târzie.

Deși ulterior am observat că sunt mai multe recenzii ale colecției de dragoste semnată de Mara Popescu-Vasilca, eu am descoperit-o prin intermediul Editurii Izvorul Cuvântului. A fost o provocare pentru mine, căci am deja o listă întreagă de lecturi în așteptare, dar iată că am rămas plăcut impresionată de redarea atât de autentică a emoției umane.

Deși este o carte relativ mică, de 321 de pagini, Citește restul acestei intrări »


Măiestria de a stârni emoții

31/10/2021

de Lăcrimioara IVA
scriitoare, poetă, membru al Uniunii Scriitorilor din România,
redactor șef la Magazin critic și Cutezător, președinte Euro Education Sardinia

Nora” m-a captivat datorită măiestriei autoarei de a stârni emoții. Uneori cuvintele nu sunt suficiente pentru a le stârni. Și atunci avem nevoie de sunete, culori, forme, miros: stropi de ploaie, un tango, o vioară, o tartă cu pere și șerbet de vin fiert, clinchet de pahare, fermoarul unei rochii tras încet, excitant de încet, foșnet de lenjerie de mătase…

Mara Popescu-Vasilca analizează cu măiestrie sentimente, emoții și surprize într-o succesiune de transformări și prezintă caracterul Norei printr-un limbaj fluent și clar.

Valorile care aparțin sufletului uman sunt descrise și dezvoltate cu mare sensibilitate până la punctul în care de la paginile scrise trec încet-încet la inima cititorului.

Toți suntem unici, avem acel ceva aparte în modul în care gândim, ne mișcăm, suferim, iubim, spunem, muncim, ascultăm, zâmbim, comunicăm, visăm… Suntem unici și imperfecți. „Nora” Marei Popescu-Vasilca este atât de imperfect de umană, încât devine reală. Iubirea acesteia are mai multe forme! Citește restul acestei intrări »


O MAMĂ ȘI DUMNEZEU 

31/10/2021
Aurelia Rinjea

prof. Aurelia Rînjea

de prof Aurelia RÎNJEA
membru al World Poets Association România

Romanul URSULA, O MAMĂ JUDECATĂ DE COPII, Ed. Izvorul Cuvântului, București, 2020, al scriitoarei de origine română din Canada, MARA POPESCU–VASILCA, face parte din colecția „Dragostea, arză-o-ar focul”. O surpriză plăcută pentru mine, motiv pentru care vă invit la lectură, astfel ca împreună să pășim în fascinantul universul existențial al femeii, într-o societate ignorantă și agresivă.

Încă de la început, prin titlu și prin Cuvântul înainte al autoarei, cartea constituie o provocare, o șansă de a cunoaște universul interior, atât de tainic și de magic al femeii, plin de surprize, dar de cele mai multe ori neînțeles.

Cuvântul din partea Editurii prin domnul Căprar Florin, interviul luat autoarei de către Veronica Gavrilă, ne ajută s-o cunoaștem mai bine, să-i înțelegem modul de a gândi, Citește restul acestei intrări »


Gustul binelui pe buze

16/10/2021

(recenzie)

de Mihaela CD
membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC
Președinte World Poets Association Canada
membru LSR – Liga Scriitorilor Români

 Cartea „Ursula, o mamă judecată de copii” este cel de-al șaselea roman publicat în 2020, la Editura Izvorul Cuvântului din București, care face parte din colecția „Dragostea arză-o-ar focul”, și care reprezintă o colecție extraordinară de romane despre femei și pentru femei cu subiecte diferite, cu personaje diverse, dar care la un moment dat au toate un punct comun, fierbinte, care arde: Dragostea!

Aflată la o vârstă matură, a celei de-a doua tinereți, doamna Mara Popescu Vasilca brodează în romanele sale personaje și povești trăite sau povestite de cei din jur cu firul de aur al priceperii, imaginației și creativității sale debordante într-o țesătură de o excepțională calitate ce îmbină experiența sa de viață cu înțelepciunea dobândită oferind cititorului adevărate lecții de viață. Astfel cititorul colecției „Dragostea arză-o-ar focul”, pe lângă plăcerea absolută a lecturii, se va simți câștigat, îmbogățindu-se cu o experiență de viață parcă trăită chiar de el, substituindu-se în pielea personajelor și primind subtil o înțeleaptă lecție pe care o va adăuga în bagajul său valoric.

Cartea „Ursula, o mamă judecată de copii” reprezintă Citește restul acestei intrări »


Dansând pe un drum alunecos şi plin de capcane

13/10/2021

(recenzie)

de Cezarina ADAMESCU

Pe acest drum se aventurează eroina romanului de faţă, fără a se gândi prea mult la consecinţele care aveau să apară mai târziu. Povestea ei? Povestea miilor de tinere care aleg un trai mai uşor, fără prea multă muncă şi, cred ele, fără probleme majore. Dar problemele se ivesc, oricum. Şi unora dintre ele, cu greu le vor putea face faţă. A dansa pe gheaţă nu e atât de lesne, mai ales dacă gheaţa este foarte, foarte subţire.

Cum să te afli pe linia mediană, când balanţa înclină, când într-o parte, când în cealaltă? A-ţi menţine echilibrul pe sârma vieţii este o adevărată artă.

O carte care, încă din titlu este incitantă şi atrage la lectură mulţi tineri, în special femei, care încă nu şi-au găsit drumul potrivit în viaţă.

Şi personajul Ursula, devine un arhetip, „o bucată de suflet de femeie”, de la care multe persoane au de învăţat, fie să nu facă precum a făcut ea, fie să lupte şi să-şi îndrepte greşelile, dacă Citește restul acestei intrări »


POEZII PENTRU SUFLETUL MEU – Revistă de literatură, artă și cultură. Nr. 6/2021

12/10/2021

(fondată în 30 octombrie 2018 la Montreal, Canada)

Cu noi o purtăm, țara ni-i-n suflet,
Plecat-am și-am luat țara cu noi,
Ni-i încrustat pe-al inimii pamphlet,
Acolo-i țara, unde suntem noi!

 

Ne curge-n vine sângele român,
Oriunde-n lume pașii ne poartă,
Aer respirăm cu român plămân
Ca nația, ni-i sculptată-n soartă.

 

Pâine mai dulce ori mai amară,
Am înghițit trăind în depărtări
Și-n suflete ne-mpurpura o țară
Și-un tricolor pudrat de sărutări.

 

Și n-am uitat dulcele nostru grai,
Care răsună și-n soare și-n ploi,
În noi trăiește, român colț de rai,
Acolo-i țara, unde suntem noi!

(Acolo-i țara, unde suntem noi, autor Mihaela CD)

(recenzie)
de Vasile BELE

Mulțumesc dragi prieteni de peste ocean! Cu respectul cuvenit și cu prețuire profundă, vă anunț, mulțumindu-vă și în acest moment, că am primit coletul cu revistele. O mare bucurie! O altă realizare literară pentru care meritați, din adânc de suflet, felicitări!

Cu un Editorial – Viața, un miracol, semnat de către senior editor Johnny Ciatloș Deak, foarte frumos elaborat, cu profesionalism, din care am să redau o frântură, de maxim interes obiectiv: „Datorită vremurilor pe care le trăim tindem să programăm totul înainte, practic trăim mai mult pentru viitor decât pentru prezent. Nimeni nu ne poate asigura viitorul, așadar fii fericit pentru acest moment. Momentul de față este viața ta, clipa următoare este incertă. Nimeni nu ne poate asigura viitorul așadar fii fericit pentru acest moment. Momentul de față este viața ta, clipa următoare este incertă. Nu irosi nicio secundă Citește restul acestei intrări »