Ce doriţi României-Mari de Anul Nou [1925]

02/01/2021

Trepte ale vieţii mele sufleteşti şi spirituale (XVII)

de Vasile LECHINȚAN

Personalităţi culturale şi politice româneşti şi maghiare din Cluj răspund la ancheta „Ce doriţi României-Mari de Anul Nou [1925]”?

În anul 2017, publicam în revista clujeană „Oraşul” o parte din răspunsurile la această anchetă a cotidianului „Înfrăţirea” care apărea la Cluj. Tema este foarte interesantă şi surprinde acest sondaj în lumea idealurilor fiecăruia de a vedea o Românie viitoare consolidată şi puternică.

Primul răspunde episcopul ortodox Nicolae Ivan, al Vadului, Feleacului şi Clujului. Aminteşte de marile greutăţi suferite de români, mai ales în timpul războiului, apoi conchide: „Şi s-a prăbuşit împărăţia minciunii şi tirăniei. Au venit zile mari şi frumoase. Ne dădeam mâna toţi, ca fraţii, şi lăudam pe D-zeu că şi-a întors faţa spre noi. Dar în loc de frăţie perpetuă, în loc de înţelegere creştinească, ne-am prins acum între noi de hărţuieli care se ţin lanţ. […] Am uitat de stăpânirea zbirilor cei fără milă, ne lovim reciproc. Citește restul acestei intrări »


Rog Mărita Adunare Naţională…

02/12/2020

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Marea Unire_2

Rog Mărita Adunare Naţională să primească următoarea HOTĂRÂRE

  1. Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională proclamă în deosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

Trăiască România Mare!

Vasile Goldiş

Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 373 (1-15 mai)

16/06/2018

Casiel_foto_Delia Florea

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!

Biserica și Marea Unire (II). Prilejul cel mai favorabil pentru realizarea Unirii celei Mari de la 1918 s-a ivit la începutul veacului al XX-lea. Situaţia din Europa şi din Balcani, mai ales, era explozivă. Vechile structuri sociopolitice nu mai corespundeau noilor realităţi. Statele subjugate de-a lungul veacurilor nu mai puteau fi ţinute sub opresiune. Imperiile europene deveniseră adevărate cimitire ale popoarelor, care îşi manifestau tot mai des şi mai vizibil dorinţa de libertate, de independenţă. Criza economică accelera şi adâncea criza politică. Izbucnirea Primului Război Mondial era iminentă. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 372 (16-30 aprilie)

15/06/2018

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Biserica și Marea Unire (I).
Marea Adunare_Alba Iulia_1 Dec. 1918Biserica Ortodoxă Română este cea mai veche instituţie organizată, cu continuitate neîntreruptă, a poporului român. Doar instituţia familiei o depăşeşte ca longevitate. De aproape două mii de ani pe pământul românesc s-a adus slavă lui Dumnezeu prin nenumăratele slujbe ce s-au oficiat; de aproape două mii de ani speranţele românilor s-au îndreptat către Dumnezeu; de aproape două mii de ani românii s-au adunat la vremuri de restrişte în jurul Bisericii, precum puii în jurul cloştii. De aproape două mii de ani în altare şi la strane a răsunat aceeaşi limbă românească pe tot teritoriul pe care au locuit români, unde s-a vorbit limbă românească. Citește restul acestei intrări »


„Granițele României lui Ferdinand I nu sunt creațiunea unei clipe”

04/02/2018

carte postala_Marea Unire_1918

de Gheorghe I. BRĂTIANU
selecția textului: Valentin-Nicolae BERCĂ

Graniţele României lui Ferdinand I nu sunt creaţiunea unei clipe, nici rezultatul unor hotărâri nesocotite. Temeiul lor se adânceşte în raţiunile înseşi de existenţă ale naţiunii noastre, ca şi în trecutul nostru cel mai îndepărtat.
Deşi împărţit între mai multe stăpâniri, poporul român a avut din zilele începuturilor sale instinctul, dacă nu chiar conştiinţa deplină a obârşiei sale comune şi a unităţii sale fireşti, ce numai în cuprinsul acestor hotare se putea desăvârşi. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi – Anul XI (2013) nr. 267 (1-15 Decembrie)

29/12/2013

foto_Attila Hajos_a

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Cununa veacurilor. Ziua de 1 Decembrie nu a fost o întâmplare, un accident în istoria poporului român. Ea a fost împlinirea unei aspiraţii de veacuri, răsplata unui lung şir de lupte, de jertfe, de lacrimi şi de speranţe. Voievozi şi domni, ostaşi, plăieşi, ţărani şi voinici ai neamului au însemnat cu jertfa vieţii lor această speranţă pe răbojul istoriei, rămânându-le oasele pe câmpurile de luptă, în morminte fără cruce şi amintirea în sufletele celor dragi. Basarabi şi Muşatini, Mircea, Ştefan, Mihai şi Brâncoveanu, Horea, Tudor, paşoptişti şi unionişti, ştiuţi şi neştiuţi arhitecţi ai Independenţei şi ai Primului Război Mondial şi-au pus amprenta pe cronica idealului unităţii româneşti. Alături de aceştia cităm pe ostenitorii cărţii şi altarului românesc, fie că s-au numit Coresi, Macarie, Varlaam, Ivireanul, Dosoftei, Movilă, Neculce sau Costin, Cantemir, Cantacuzinii, Bălcescu, Kogălniceanu, Xenopol, Iorga şi mulţi, mulţi alţii.

Pe poteci de munte numai de ei ştiute, românii treceau noaptea munţii cu sacii în spinare plini cu manuscrise, iar mai târziu cu cărţi în limba românească şi le răspândeau în toată Transilvania, până în Ţara de Sus a Bucovinei, ori treceau Prutul şi le duceau în satele şi cetăţile basarabene. Aproape două mii de ani, Biserica Ortodoxă Română a lucrat pe-ncetul la temelia marelui act istoric de la 1918.

Însăşi Marea Adunare populară de la Blaj din 1848 nu era altceva decât expresia conştiinţei unităţii de neam, de limbă şi de religie a românilor din toate provinciile româneşti. Unirea de la 1859 a fost o nouă etapă în înfăptuirea marelui act al Unirii de la 1918. Ea a arătat însă, atât neamului românesc, cât şi lumii întregi, că unirea românilor nu este un calcul diplomatic, un artificiu strategic al unor politicieni, ci este o realitate şi o necesitate, care trebuie recunoscută. Naţiunea română se impunea în concertul popoarelor europene cu o identitate inconfundabilă, cu nişte realităţi politico-sociale specifice, cu o voinţă de neînfrânt, cu nişte idealuri mature şi juste. Unirea de la 1859 dovedea fraţilor din Transilvania, din Basarabia şi din Bucovina, că unitatea este voită de toţi, că este posibilă, în ciuda tuturor vicistitudinilor. Unirea de la 1859 le întărea tuturor speranţele în realizarea apropiată a României Mari. Mai era un pas, un pas mic în politica europeană; un pas uriaş în politica românească. Pentru înfăptuirea lui au militat toate forţele politice, sociale, culturale şi bisericeşti. Toţi ca unul, fiecare cu specificul său, au adus o parte de contribuţie la realizarea speratului act de la 1918. Citește restul acestei intrări »