Petru Bran – un militant pentru dăinuirea neamului românesc în nord-vestul Transilvaniei

de prof. Liviu TĂTARU

prof. Liviu Tătaru

Limba și civilizația create prin asimilare sudează într-o singură etnie două sau mai multe comunități anterioare, generând o unitate de interese în privința unității teritorial-statale. Rațiunea de stat a asimilării constă în omogenizarea etnică a populației, în crearea unei singure comunități etnice în interiorul frontierelor statului. Dintre imperiile Antichității doar cel roman a avut o politică consecventă, de lungă durată, folosind persuasiunea și nu forța pentru a asimila marele evantai de popoare cucerite.

Luciditatea și cumpănirea cezarilor în a atrage prin avantaje și nu de a respinge prin nedreptăți și umilințe au lipsit guvernanților unguri, deveniți stăpâni deplini asupra Transilvaniei prin federalizarea Imperiului habsburgic în 1867. Anularea autonomiei Transilvaniei a permis desfășurarea nestingherită a politicii de asimilare forțată a nemaghiarilor. Premierul baron Bánnfy a exprimat-o fără reținere: „Ungaria nu va dobândi o importanță politică decât dacă devine național-maghiară. În consecință, slavii și românii trebuie maghiarizați cu forța” (Din istoria Transilvaniei, vol. III, p. 289).

Fiecărui secol, biblioteca sa

de Maria GÂRBE

Cărțile Antichității au fost scrise pe diverse materiale: tăblițe de lut, lemn, piatră, țesături, piei, frunze, bronz sau plumb, iar egiptenii au adăugat, începând cu anul 3.000 î.Hr., papirusul ca suport al scrierii. Pentru fabricarea pergamentului, inventat în Asia Mică, se foloseau piei de oaie, vițel, capră, măgar sau antilopă. Prelucrarea pergamentelor necesita costuri ridicate. De aceea, se folosea și pergamentul rescris – palimpsestul. Tehnicile moderne permit astăzi citirea ambelor texte (deci și pe cel care a fost răzuit). Cartea pe suport de hârtie dăinuie de sute de ani. Cărțile au fost supuse degradării, de foc, de apă, dar au fost și protejate uneori cu lanțuri, cu lacăte, cu blesteme, cu legi, cu angajamente. Cei care doresc să beneficieze de serviciile Bibliotecii Bodleiene din Oxford trebuie să citească cu voce tare sau să semneze o declarație: „Îmi iau angajamentul de a nu sustrage niciun volum din bibliotecă, de a nu scrie pe cărți, de a nu le rupe paginile, de a nu le deteriora în niciun fel; de a nu aduce în bibliotecă nicio sursă de foc, de a nu fuma în bibliotecă; și promit să mă supun tuturor regulilor impuse de bibliotecă”. Sunt disponibile traduceri ale acestui legământ în peste 100 de limbi.

Tristețea unei duminici la plecarea Mariei Mariș Dărăban

Maria Mariș Dărăban (19 decembrie 1956 – 16 iulie 2017)

de Maria GÂRBE

Am făcut cunoștință cu lucrările Mariei Mariș Dărăban în anul 1995, prin expoziția organizată la Secția de Artă a Muzeului Județean din Satu Mare. La vernisaj a fost lume câtă frunză și iarbă. Abia a doua zi am găsit spațiu și timp pentru a privi în liniște exponatele.

Maria Mariș Dărăban s-a născut în localitatea Apa, județul Satu Mare.

Întru amintirea lui Augustin Buzura

22 sept. 1938, Berinţa – 10 iulie 2017, Bucureşti

de Maria GÂRBE

19 august 2017 – 40 de zile de la moarte

Am început să citesc „Recviem pentru nebuni și bestii” cu gândul că acesta este Macondoul nostru care ne va duce spre recunoașterea universală. Așteptările mele, așteptările autorului într-un altfel de mers al societății, mai ales după 1989, au rămas neîmplinite.

Scriitorul Augustin Buzura a continuat să fie omul de cultură, jurnalistul incomod. El avea: „Obstinația de a căuta răspunsuri fără răspuns.

Bibliotecari din Cicârlău

de Gheorghe GHEORGHIADE

Am fost o rotiță dintr-un sistem, o picătură într-un ocean. Poate că n-am mutat munții din loc, dar am încercat… Este mottoul unui volum, este crezul după care s-a călăuzit viața de peste 39 de ani de bibliotecar a Mariei Gârbe.

În eticheta de bibliotecar s-au identificat peste 40 de meserii. Sarcinile unui bibliotecar sunt complexe și multiple. Ioana Dragotă[1] în Pledoarie pentru meseria de bibliotecar încearcă să definească profesia de care s-a atașat cu atâta drag: „[…] a fi bibliotecar înseamnă mai mult decât a da sau a nu putea da o carte atunci când îţi este cerută.

La peste 96 de ani, Mihai Eisikovits și-a lansat o nouă carte

de Maria GÂRBE

Mihai Eisikovits este autorul a două volume publicate la editura băimăreană Gutinul: Ce a fost… nu mai este, carte-album, apărută în anul 2007, și Vieți frânte. 1940-1948, apărută în anul 2016.

Mihai Eisikovits s-a născut la Gherla, în ianuarie 1920. „Vorbește curent cinci limbi (româna, maghiara, germana, rusa, idiș), în fiecare păstrându-și simțul umorului atât de specific lui” – scrie fiica autorului, Rodica Eisikovits în Vieți frânte (p. 156). Rodica a venit la lansarea volumului din Israel, unde locuiește cu cei doi fii. Cealaltă fiică a autorului locuiește în Statele Unite.

În paralel cu școala primară, după cum era obiceiul comunității, Mihai Eisikovits a urmat cursurile școlii iudaice. La Iași a urmat cursurile facultății economice. Iar Rodica scrie mai departe:

Ioan Bran, după alţi 23 de ani

de Maria GÂRBE

Când am auzit de Ioan Bran, eram deja bibliotecară. Dacă stă toată ziua în pat, voi merge în vizită la el, mi-am zis. La un om în suferinţă te duci cu sfioşenie. Mi s-a spus că se bucură de orice vizitator, că tânjeşte după tovarăşi de conversaţie. „Suferinţa impresionează şi trezeşte compasiune. Dar Dumnezeu nu o dă degeaba. Ioan Bran avea pregătit ceva mult mai bun decât o viaţă «normală». Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gândirii, timp pentru scris, i-a umplut călimara cu o tinctură amară, bună de tămăduit rănile sufletului şi i-a împărţir viaţa în două părţi aproape egale (din a doua jumătate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani,

„Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze” (Ioan Bran)

obişnuiţi, ultimii 23 – sigilaţi în imobilitate (născut la 1 iulie 1942, în zodia excesiv simţitoare a Racului; un accident care s-a produs în 3 iulie 1965, la 23 de ani şi două zile; decesul – în 27 mai 1988)” (Angela Monica Jucan – Poetul sătmărean-maramureşean cu „depunere de chiciură pe vise”, 11 iulie 2011, în „Confluenţe româneşti”: http://confluente.ro/Literatura–Recenzii/Poetul_satmarean_maramuresean_cu_depunere_de_ chi-

ciura_pe_vise_ioan_bran.html).

La următoarea vizită, i-am dus cărţi să citească. Apoi îmi dădea poeme să i le dactilografiez. Într-o zi mi-a dat mai multe – 60 de poeme, culese la maşina de scris, ordonate, paginate, având şi cuprinsul alcătuit de el. Erau pregătite pentru editură. Manuscrisul a stat în bibliotecă la mine până am intrat în „concediul numit pensionare”. Volumul a apărut în anul 2009: Ioan Bran – „Revelaţie şi calvar”, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Eurotip. Titlul volumului a fost stabilit de autor.