MARIA GÂRBE, îți zicem „La mulți ani cu sănătate!”

Maria Gârbe

de Angela-Monica JUCAN

Și Să îți dea Domnul tot ce-ți dorești, / Zile senine și fericite / La mulți ani, să trăiești!

„Eram prin clasa a VI-VII-a – îmi scrie Marta Cordea –, când pândeam pe sub geamurile bibliotecii, să fie ea [Maria Gârbe] de serviciu şi să-mi mai recomande ceva de citit. Apoi, a fost prima mea «profesoară» de biblioteconomie, eu lucrând în primii mei ani de activitate la secţia pentru copii, imediat după terminarea liceului. Ţin minte şi acum prima mea zi de serviciu, când de dimineaţă era o altă colegă, dar eu o aşteptam cu sufletul la gură pe preferata mea. Frumoasă, cu părul lung şi negru”.

Pe Mariana, nu poți conta să-ți dea multe date despre ea.

De aceea încerc o prezentare făcută din păreri de-ale mele, din date reale, exacte (de pe unde le-am putut lua – inclusiv dintr-o fișă întocmită de ea însăși sau de prin articole de-ale ei) și din informații adunate de pe ici, de pe colo.

În puterea zilei. Sufletul pământului.

Mariana e venită în lume (15 august 1949) în mod minunat, în zi de luni, în deschiderea săptămânii, și de ziua Adormirii Maicii Domnului, ea având astfel în aceeași dată și zi onomastică, și zi aniversară. Și s-a născut și a copilărit într-un loc al minunilor,

Să ne reamintim…

Gheorghe POPESCU (25 iulie 1929 – 26 iunie 2001)

Gheorghe POPESCU
(25 iulie 1929 – 26 iunie 2001)

de Maria GÂRBE

Devotat profesiei, Gheorghe Popescu a fost o personalitate de referință a biblioteconomiei românești. Anul acesta ar fi împlinit 92 de ani. Sunt 20 de ani de când ne-a părăsit.

S-a născut la Preajna, în județul Mehedinți. Absolvent al Facultății de Filologie la Universitatea din București, în 1957, face parte din prima promoție specializată în biblioteconomie. A lucrat la Biblioteca Regională Dobrogea, fiind director până în anul 1962. În perioada 1962-1965 a îndeplinit funcția de director adjunct la Biblioteca Centrală de Stat, actuala Bibliotecă Națională. Apoi a fost inspector general la Direcția Biblioteci din Ministerul Culturii (până în anul 1972), iar între anii 1972 și 1998 a organizat pregătirea profesională a bibliotecarilor ca instructor-expert la Centrul de Perfecționare şi Formare a Personalului din Cultură. Doctorand în bibliologie al profesorului Dan Simonescu.

În sprijinul activității de perfecționare a bibliotecarilor, a elaborat o serie de materiale:

Un primar și o învățătoare au făcut casă bună împreună

de Maria GÂRBE

Emilia Vinț (n. 23 sept. 1937)
Vasile Vinț (n. 4 febr. 1934 – d. 16 sept. 2019)

În galeria primarilor din Cicârlău, Vasile Vinț ocupă un binemeritat loc. Poate că are și cea mai îndelungată stabilitate în această postură – 13 ani. A fost primar al comunei Cicârlău din 1973 până în 1986. Și atunci schimbarea s-a produs din cauza unei întâmplări colaterale. O rudenie apropiată lui a ales să rămână în străinătate, gest nepermis de politica acelor vremuri.

S-a născut la Cicârlău și a rămas aici pentru totdeauna. N-a ales varianta plecării la oraș, destul de la modă atunci. Așa cum ni s-a întâmplat altora.

Îmi amintesc acum de volumul-jurnal al artistului plastic Vasile Jurje apărut în 2019 – Monolog după o cortină. Vasile Jurje și-a început studiile primare în localitatea natală, iar după absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie, București, 1967, s-a stabilit cu familia în celălalt colț de țară, aproape de Marea Neagră. După vârsta de 70 de ani, s-a reîntors la Cicârlău. Iată ce notează în 2001, în jurnalul său: Constat că după atâția ani de absență mă simt ca un străin în comuna mea natală. A crescut o nouă generație pe care nu o cunosc și, la rândul lor, aceștia nu știu nimic despre mine. Prietenii copilăriei, puțini câți au mai rămas, stau la Baia Mare, au familiile lor și ne-am înstrăinat.

Vasile Vinț a fost președintele Consiliului Popular al comunei Cicârlău, primarul consătenilor săi, alături de care a crescut și s-a format pentru viață.

Amintiri cu bibliotecari dintr-un februarie…, dar nu numai

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe

Cu tot respectul pentru actuala eră a informațiilor virtuale, nu se cade să uităm că anul acesta, în data de 3 februarie, s-au împlinit 553 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg (n. circa 1400 – d. 3 februarie 1468), inventator şi tipograf. Invenția lui – tipografia cu litere mobile, hârtia și cerneala au adus omenirii, de-a lungul celor 5 secole, avantaje de dimensiuni incomensurabile. Înainte de apariția și răspândirea tiparului, cărțile erau Manuscrise. Biblia cu 42 de rânduri, tipărită la 1455, este considerată a fi prima mare lucrare a lui Gutenberg, primul incunabul. Astăzi se mai găsesc puține exemplare complete sau chiar și fragmente ale acestei biblii. Unele sunt tipărite pe pergament, altele pe hârtie. Astfel, se impune definitiv superioritatea textului imprimat asupra manuscrisului.

Primele tipărituri au fost numite incunabule. Mi-am amintit că, în data de 3 februarie 1998, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, a organizat manifestarea Minunile tiparului, dedicată împlinirii a 530 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg. Bibliotecarii sătmăreni, director Gheorghe Toduț (n. 22 martie 1963 – d. 31 martie 2019, profesor doctorand în istorie, deputat în legislatura 1992-1996) și profesor-bibliotecar Paula Vasil-Marinescu, au adus pentru expoziție și un incunabul din colecțiile proprii. În acest context amintim o selecție din activitatea lor editorială: Gh. Toduț (autor, editor): Aspecte ale raporturilor Țării Românești cu Imperiul Habsburgic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1995), Zece personalități istorice sătmărene (1997), Cultura sătmăreană în presa interbelică (2003); Paula Vasil-Marinescu (autor și coautor împreună cu Marta Cordea): Cartea veche străină în Biblioteca Județeană Satu Mare: sec. XV-XVI: catalog (1998), Cartea veche străină: sec. XVII: catalog: vol. I: A-C și vol. 2: D-K (2005). Despre importanța momentului, alături de alți participanți, a prezentat o comunicare bibliotecarul profesor Corneliu Oneț de la instituția gazdă. 

Poetul Mihai Epli debutează cu volumul „Lacunele luminii”

de Gelu DRAGOȘ

Pe Mihai Epli îl ştiu de ceva vreme, chiar am devenit prieteni şi asta s-a datorat, în mare parte, faptului că mereu îl întâlneam la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” sau cu o carte de poezii în mână. Apoi, a început să vină, prima dată timid, apoi nu mai lipsea de la întâlnirile cenaclurilor băimărene, conduse de scriitoarele Florica Bud şi Carmena Felicia Băinţan. A urmat, firesc, să citească în cadrul cenaclurilor, ba a apărut cu un grupaj de poezii în revista LSR, filiala Maramureş „Freamăt”, în antologiile „eCreator” coordonate de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu. A mai publicat în revista „Nord cultural”, „Izvoare codrene”, cotidianul „Graiul Maramureşului”, revista „Mărturii maramureşene”, a apărut în antologia „Mama” coordonată de scriitorul Puiu Răducan, a postat pe blogul „Moara lui Gelu” şi poate şi pe alte site-uri şi bloguri din ţară de care eu nu ştiu. Este membru al Cenaclului Scriitorilor „Ion Burnar” din Maramureş şi al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureş.

M-am bucurat când mi-a spus că i-a apărut prima lui carte „Lacunele luminii”,

Indicele bibliografic al revistei „Pro Unione”

de Maria GÂRBE

Cum am pornit alcătuirea acestui volum?

În primăvara anului 2016 am avut nevoie de bibliografia lucrărilor și articolelor pe care le-am publicat. Am dat startul căutărilor. În revista „Pro Unione” aveam semnalate paginile de care aveam nevoie, dar descrierile bibliografice trebuiau introduse în calculator. Am deschis fiecare număr al revistei și mi-am extras datele.

Domnul Gavrilă Groșan (n. 13.11.1923 – d. 2018), economist, veteran de război, colaborator și director economic al revistei „Pro Unione”, a avut nevoie de bibliografia articolelor publicate de el în revista mai sus pomenită. Pentru a-l ajuta, am deschis din nou fiecare număr și i-am alcătuit bibliografia care a apărut în 2018 în volumul de Memorii.

Preotul Viorel Thira (n. 1936 – d. 2018) mi-a adresat rugămintea să-i alcătuiesc bibliografia lucrărilor publicate în revista „Pro Unione”. Are 37 de articole apărute în tot atâtea numere. Am deschis pentru a treia oară fiecare număr al revistei.

Următoarea bibliografie alcătuită a fost pentru muzeografii Traian Ursu (n. 1940 – d. 2010) și Viorica Ursu (n. 1944 – d. 2016). Am deschis din nou, pentru a câta oară?, toate numerele revistei „Pro Unione” apărute în cei douăzeci de ani.

Ce-mi mai rămânea de făcut ?

Am pornit, în mai 2017, alcătuirea volumului Revista „Pro Unione”: Indici bibliografici (1998-2018).

Ovidiu Suciu (26 decembrie 1936 – 31 martie 2015)

de Maria GÂRBE

Ovidiu Suciu
(26 decembrie 1936 – 31 martie 2015)

Ovidiu Suciu a venit în județul Satu Mare după terminarea Facultății de filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca, 1964). Și a venit cu cei șapte ani de-acasă, cu patriotismul la el, cu drag de România mea cum zice o emisiune TV de actualitate. Cea mai mare parte a vieții a trăit și a muncit la oraș, dar era fascinat de universul rural, mai ales de cel al Țării Oașului.

Mai întâi a fost profesor la Școala generală din Apa și la Liceul Agricol din Livada (jud. Satu Mare). A lucrat și la Biblioteca Județeană (1974-1975) și la Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare Satu Mare. A fost redactor la cotidienele sătmărene „Drapelul Roșu”, „Cronica sătmăreană”, „Gazeta de Nord-Vest”, fiind responsabil al secției culturale; reporter la radio București și TV Samtel S.A. Satu Mare. A colaborat la revistele „Familia”, „Tribuna”, „Orizont”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Luceafărul”, „Flacăra”. A făcut parte din Colegiul de redacție al revistei „Familia română” editată de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare (începând cu numărul 52/2014). A fost membru al Organizației Internaționale a Ziariștilor.

Pe Ovidiu Suciu l-am cunoscut în 1975 la Biblioteca Județeană din Satu Mare.

O Fundație culturală și o Revistă cu nume identice – „Pro Unione” (III)

Augustin Cozmuța – 5 ani de la plecarea în eternitate.

de Maria GÂRBE

Augustin Cozmuţa
(14.11.1944-22.11.2015)

Scriitorul, jurnalistul, criticul literar Augustin Cozmuța a rămas în cărți, în presă, în documente și în amintirea noastră ca un cavaler al credinței în onoare (cum este titlul unui articol semnat de Ionel Andrașoni în revista clujeană „Orașul”). S-a născut toamna și a părăsit această lume tot toamna, și-a înscris existența între două paranteze rotunde, ambele decupate din sfârșitul toamnei, 14 noiembrie 1944 – 22 noiembrie 2015 (Anca Goja).

Pentru a marca 75 de ani de la nașterea sa soția și fiica, Ioana, cu sprijinul Editurii Ethnologica au editat în toamna anului 2019, volumul Călătorie spre constelația Scorpionului: Augustin Cozmuța – 75. În cele peste 320 de pagini au fost adunate texte, comentarii, cronici la volumele publicate, interviuri, poezii care conturează portretul omului de cultură, ziaristului, criticului Augustin Cozmuța,

Aurel Pop, prietenul Cuvântului scris

de Maria GÂRBE

Aurel Pop
(1949-2020)

L-am cunoscut pe Aurel Pop în anul 1972. Nicio urmă de orgoliu pe fața lui, privirea blândă, vocea caldă – este impresia ce mi-a lăsat-o la prima întâlnire. Dar n-am păstrat o legătură nici chiar telefonică, în afara întâlnirilor ocazionale de la Biblioteca Județeană din Satu Mare. După 1995 (anul mutării mele la Baia Mare), i-am urmărit activitatea de la distanța celor șaptezeci de kilometri dintre Baia Mare și Satu Mare sau cu ocazia întâlnirilor prilejuite de lansări de cărți ori alte evenimente cultural-literare. Pentru că, în acești ultimi ani, Aurel Pop a depus o „muncă fără hodină”, după cum scria muzeograful Viorica Ursu în revista „Mărturii Culturale” din 2016.

Mi-ar fi plăcut ca, prin rândurile de față, să realizez o „poză” mare a lui Aurel Pop și să nu mă pierd în detalii, cum scrie undeva Teodor Baconschi. Aurel este al treilea fiu al familiei Teodor și Valeria Pop, familie de origine nobilă atestată cu diplomă nobiliară și blazon.

Care au fost preocupările lui Aurel Pop în aceşti ani? Iată un răspuns dat de el însuși

O Fundație culturală și o Revistă cu nume identice – „Pro Unione” (II)

de Maria GÂRBE

Augustin Micu
(1937-2011)

Profesorul Augustin Micu (n. 18 martie 1937 – d. 2 octombrie 2011) a făcut parte din grupul celor care, în anul 1977, au pus bazele Cenaclului de literatură „Vasile Lucaciu” de la Cicârlău, iar în anul următor, 1978, au organizat prima ediție a Festivalului național de literatură cu același nume, ce se desfășoară bienal, iar în anul 2018 a avut loc cea de-a XXI ediție. A fost profesor de istorie-geografie, director de cămin cultural, om cu funcții, multe preocupări și inițiative. Iată ce scrie în 2012 Mirela Ghiur, fosta lui elevă, azi institutor la Școala Gimnazială din Cicârlău: „Domnul Augustin Micu mi-a fost profesor în clasele gimnaziale (V-VIII). Îmi aduc cu drag aminte de orele de istorie și geografie, când domnul profesor, cu măiestrie deosebită, aducea în sala de clasă eroi ai altor vremi, doar prin farmecul povestirilor, purtându-ne cu ochii minții pe tărâmuri îndepărtate… doar sunetul clopoțelului ne aducea înapoi cu mintea în sala de clasă. Avea farmecul lui și știa să ne țină aproape, prin activități extrașcolare. Îmi amintesc cum duminica dimineața (cursurile școlare erau de luni până sâmbătă), cu rucsacul în spate, mergeam în excursie la pădure” (din Augustin Micu: volum comemorativ, ediție îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Editura Gutinul, 2012).