Vasile Jurje – triplă lansare de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

„Monolog după o cortină”, „Călător în alte lumi” și „Moara pisicii albe” – trei volume și un singur autor: artistul plastic Vasile Jurje – oferă cititorului ocazia de a lectura proză scurtă de bună calitate.

În Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, cele trei volume au fost prezentate publicului de criticul Ion Papuc, bibliotecara Maria Gârbe, prof. Vasile Leschian și poetul Gheorghe Pârja. O atmosferă caldă și calmă, în consonanță cu felul în care a fost prezentat autorul de către toți cei care-l cunosc; ca un suflet tânăr – în ciuda vârstei care sare de 80 de ani -, nobil, creativ, altruist, bonom și politicos.

Vasile Jurje se înscrie printre oamenii cu un dialog neagresiv, plăcut și încărcat de sens.

Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 18 – 22 aprilie 2023 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Marți, 18 aprilie

ora 17.00, Salonul Artelor

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Clubul „Varadinum” din Oradea organizează vernisajul expoziției de fotografie ,,LIFE IS COLOR” a absolvenților Cursului de Fotografie – Nivel Debutanți, Seria AR29P2 Baia Mare. Profesor/Coordonator Adela Rusu.

Vor fi expuse 36 de fotografii, cele mai reușite din selecția de la temele realizate pe parcursul cursului și de la sesiunile de practică.

Expun: Cosmin Dunca, Helga Fortuber, Amalia Hohman, Tunde Iosip, Claudia Koblicika, Emilia Konyicska, Dumitru Mariș, Mara Păcurar, Lucian Petrehuș, Silviu Soporan, Ivett Tar, Iulia Vraciu.

Joi, 20 aprilie

ora 13.00, Sala de conferințe

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează manifestarea „Vasile Jurje – După 80”,

Un gând la aniversarea lui Ion Creangă din 2023

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe. La Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești.
În imagine bustul scriitorului din curtea muzeului. 20 iulie 2022.

1 martie 1837 este data de naștere a scriitorului Ion Creangă, marele nostru povestitor. Acesta ne-a lăsat „Amintirile din copilărie”, de care s-au bucurat atâtea generații. Jocurile copilăriei sunt diferite de la o epocă la alta, de la o zonă geografică la alta. Dar aici „Creangă povestește copilăria copilului universal”, afirmă George Călinescu în „Istoria literaturii române” (ediția din 1982, p. 481). Opera lui Creangă nu este de mare întindere. Dar „nu volumul, ci calitatea artei îi asigură monumentalitatea”, zice criticul și istoricul literar Constantin Ciopraga.

Actualele rețele de socializare dovedesc că toți (sau aproape toți) avem nostalgia anilor copilăriei, doar că nu o știm reda cum a făcut-o Creangă. Dar păstrăm amintirea „Amintirilor…”. S-a întâmplat ca humuleșteanul să se nască în Moldova, iar limba lui „prezintă un aspect autentic popular, evident pentru oricine, dar mai ales pentru cercetătorii străini, dispuși să o interpreteze ca o copie fidelă a vorbirii țăranilor moldoveni din a doua jumătate a veacului trecut” (G.I. Tohăneanu). Expresiile acelor locuri pentru nemoldoveni uneori sunt mai ușor și mai plăcut de „auzit” decât de „citit”. O spune și G. Călinescu în „Istoria…” lui, că în opera povestitorului întâlnim „o anume moliciune a sonurilor (sunetelor, n.n.) care mângâie urechea”;

Amintiri cu biblioteci şi bibliotecari

Maria Gârbe

de Maria GÂRBE

Biblioteca este o memorie comună. Iar definiţiile ei sunt multiple, pe măsura serviciilor oferite, a fondurilor componente… Ea înmagazinează informaţie pe care omul a creat-o şi de care tot el, prin generaţiile vremurilor, are nevoie.

Materialele/suporturile pentru scriere, precum şi formele de stocare a acestora au evoluat. De la inscripţia pe piatră şi tăbliţe de lut, la manuscrise, pergamente, suluri de papirus…, cărţi tipărite pe hârtie, iată-ne ajunşi la forme electronice digitale, e-book-uri sau alte căi de stocare şi transmitere a informaţiei. În orice bibliotecă se află şi bibliotecarul. „Numele lui nu se acoperă niciodată de glorie – scria Ioana Dragotă în 1993 –, dar să ştii că pe traseul oricărui act de cultură circumscris cuvântului vei găsi undeva, cu siguranţă, şi un bibliotecar”.

În evoluţia societăţii „scrisul şi cititul, textul şi opera, autorul şi cititorul sunt imaginile metonimice, în oglindă, ale unei ecuaţii a cunoaşterii umane din ale cărei promisiuni, trădări şi reverii s-a născut, în fond, «progresul» culturii omeneşti” – astfel scria Augustin Ioan în revista Vatra nr. 1-2 din anul 2017 (p. 109). Deoarece cartea, „fie ea instituţionalizată sau nu, făcând parte dintr-o colecţie, devine parte şi dă viaţă unui loc numit Bibliotecă” (dr. Marta Cordea).

Scrisul pe piatră a fost folosit hăt departe în istorie, cu milenii în urmă. Întors acasă la Cicârlău, după vizitele cu concerte de muzică populară pe continentele lumii, prin anii o mie nouă sute şaptezeci şi ceva, cântăreţul Nicolae Sabău şi-a alcătuit în curtea casei „Cartea de piatră”, o alee unde sunt inscripţionate, în piatră, cele mai frumoase versuri populare. Este un exemplu care mă face să sper că şi cartea tipărită pe hârtie va mai apărea şi peste ani, va fi utilă.

Despre actuala bibliotecă băimăreană, Casa Cărţii numită Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, ştim multe lucruri. A crescut şi s-a dezvoltat sub ochii noştri, ne bucurăm de beneficiile ei. N-a fost întotdeauna aşa. Într-o vreme avea, de exemplu, spre coordonare biblioteci săteşti, volante sau biblioteci de casă. Iată ce aflăm din cotidianul

Ion Creangă (10 iun. 1839 – 31 dec. 1889)

Ion Creangă
(10 iun. 1839 – 31 dec. 1889)

de Maria GÂRBE

Să nu-l uităm pe autorul „Amintirilor din copilărie” și al poveștilor prunciei multora dintre noi. Au trecut 133 de ani de la moartea lui. Ion Creangă a dat nemurire poveștilor, iar poveștile l-au făcut pe humuleștean nemuritor.

„În Creangă trăiesc credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, moartea, filosofia poporului român, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic”. (Ilie Dan, „Studii despre Ion Creangă”)

Jean Boutiere a studiat pe larg poveștile lui Creangă, mai ales în context european. Studiul autorului francez definește izvoarele, dar și contribuția originală a lui Ion Creangă la prelucrarea basmelor transmise oral din generație în generație, dându-le o nouă identitate, ca „opere ale lui Ion Creangă”. Scriitorul român a împrumutat teme din

O învățătoare și un preot au făcut casă bună împreună

de Maria GÂRBE

Familia preotului Vasile Marinca s-a stabilit la Cicârlău în anul 1952 și a locuit acolo peste 20 de ani. O familie de intelectuali, oameni cu carte, harnici și gospodari. Repede au devenit de-ai locului, cicârlăuani sadea. Familia era formată din 6 membri: părinții – preotul Vasile Marinca și preoteasa, învățătoarea Rozalia Marinca – și cei patru copii. O familie frumoasă. Amintindu-mi de învățătoarea mea, am pornit rândurile de față. Apoi am constatat o coincidență care m-a surprins. Cei doi soți s-au născut în septembrie și au părăsit această lume iarna, doar că în ani diferiți. O fi fost una dintre tainele ascunse ale naturii, unul dintre secretele fericitei căsnicii?

17 ani a slujit preotul Marinca în localitatea maramureșeană Stremț, de unde frământările acelor vremuri l-au obligat să plece, spre regretul locuitorilor. „De ce pleci, părinte?”, l-au întrebat sătenii, „nu vrei să fii cu noi în același Rai?” Dar familia a plecat și s-a stabilit la Cicârlău.

În primii ani au locuit în casa parohială. Apoi și-au făcut gospodăria lor: o casă, curte, păsări pentru carne și ouă, familii de albine pentru miere. Preotul era bun prieten cu albinele, pe care le iubea și le îngrijea cu sfințenie. Creșterea albinelor a fost dusă mai departe de fiul Traian, iar acesta, cadru didactic fiind, a transmis-o elevilor. Aflu peste ani de la fiica mai mică a preotului că albina a fost declarată patrimoniu național.

Slujbele religioase oficiate de părinte erau emoționante, predicile pline de înțelesuri

Comemorarea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Povestea cercetătoarei de origine sătmăreană Livia Bacâru este de-acum cunoscută (n. 10 noiembrie 1921 – m. 11 august 1999). A fost bibliolog, traducătoare, poetă. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală.

A început să lucreze la Biblioteca Academiei Române din București, întâi ca bibliograf, apoi paleograf până în anul 1970. A cercetat cartea sub toate aspectele ei: ca obiect, conţinut, ilustraţie, legătură, fără să neglijeze nici posesorii şi însemnele de proprietate a cărților. 1970 este și anul în care îi apar două volume: „Catalogul incunabulelor din Biblioteca Academiei Române” şi biografia literară „Constantin Cantacuzino Stolnicul – Un umanist român”, volum alcătuit în colaborare cu istoricul literar și bibliologul Corneliu Dima-Drăgan.

În perioada 1970-1974, Livia Bacâru a fost redactor principal la „Revista bibliotecilor”, pentru rubrica „Istoria cărţii şi a bibliotecilor”. În această perioadă își intensifică activitatea publicistică. Astfel, a publicat

Reviste editate de Biblioteca băimăreană

de Maria GÂRBE

După 1989, în Maramureș au apărut peste 250 de titluri noi de publicații periodice (ziare, reviste…). Jurnalistul Gheorghe Peter de la „Graiul Maramureșului” a fost primul care a surprins aspectul publicistic și a făcut public acest lucru în revista „Pro Unione” nr. 2 (3) din 1999. El prezintă titlurile cronologic, pe ani și chiar pe luni. Într-un an și jumătate (decembrie 1989 – mai 1991) au apărut 42 de publicații noi și două posturi locale de televiziune. Juristul și ziaristul Vasile Gaftone continuă ideea și extinde perioada până în 1993. Rezultatul cercetării îl publică în revista „Bibliotheca septentrionalis” nr. 1 (3) din 1994. El a clasificat publicațiile după ritmul de apariție: cotidiene, săptămânale și periodice. Folosește ordinea alfabetică, iar periodicele sunt grupate și tematic. În decursul celor aproape patru ani s-a ajuns la peste 50 de titluri, trei posturi de televiziune și unul de radio.

Următoarea contabilizare s-a făcut în volumul Publicații seriale maramureșene postdecembriste, catalog alcătuit de Maria Gârbe și editat de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în anul 2005. Aici întâlnim indice alfabetic, cronologic, de localități și de nume de persoane. Volumul se bucură de o prefață semnată de scriitorul și ziaristul Vasile Radu Ghenceanu. În 2004, profesorul Vasile Leschian a publicat studiul monografic al revistei „Afirmarea” (care a apărut între anii 1936 și 1940). Despre publicațiile maramureșene apărute înainte de 1989, cel mai complex a scris istoricul literar, scriitorul și bibliograful Săluc Horvat. Pentru enciclopedia cronologică Istoria jurnalismului din România în date, volum coordonat de Marian Petcu (1.415 pagini), apărută în 2012,

Livia Bacâru, centenarul nașterii

de dr. Marta CORDEA și dr. Viorel CÂMPEAN

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Părțile sătmărene au dat țării câțiva bibliotecari – și oameni de carte – ce frumoasă îngemănare, deosebiți. Eugen Pavel Barbul, Aloisie Tăutu, Gabriel Ștrempel, Valentin Băințan și lista ar putea continua. Așa se formulează uneori când, ar fi prea multe nume de amintit. Astăzi însă nu este de prisos să mai amintim un nume. Chiar dacă sau tocmai pentru că cea despre care vrem să vă reamintim azi, deși mult mai cunoscută pe plan național, a văzut lumina zilei în frumosul sat sătmărean, Valea Vinului, exact acum o sută de ani, la 10 noiembrie 1921.

Despre specialista în paleografie și bibliologie de nivel național Livia Bacâru, născută în familia Anderco, am vorbit cu mai multe prilejuri, evidențiind faptul că a reușit să se remarce în capitala țării noastre, trudind cărturărește la cele mai de prestigiu instituții deținătoare de carte, Biblioteca Academiei și Biblioteca Națională. Lucru deloc întâmplător,

Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie dr. Marta Cordea despre ei pe coperta IV a volumului Livia Bacâru, o viață dedicată cărții, autor: Maria Gârbe, apărut cu prilejul acestui centenar. Volumul cuprinde: repere biografice, un interviu cu Irina Hebe, sora Liviei, realizat în anul 2011, prefața/argument a Mariei Gârbe, indice cronologic, bibliografia operei (volume de autor, volume în colaborare, volume traduse, studii, articole, semnalări editoriale, recenzii, interviuri), referințe critice, corespondență, file de album.

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Livia Bacâru s-a născut la Valea Vinului, județul Satu Mare, în familia Andercău. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală, încheindu-și viața pământeană la 78 de ani, în Cimitirul Bellu.

A fost bibliolog, traducătoare, poetă.

A trăit o viață printre cărți.