Ion Creangă (10 iun. 1839 – 31 dec. 1889)

Ion Creangă
(10 iun. 1839 – 31 dec. 1889)

de Maria GÂRBE

Să nu-l uităm pe autorul „Amintirilor din copilărie” și al poveștilor prunciei multora dintre noi. Au trecut 133 de ani de la moartea lui. Ion Creangă a dat nemurire poveștilor, iar poveștile l-au făcut pe humuleștean nemuritor.

„În Creangă trăiesc credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, moartea, filosofia poporului român, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic”. (Ilie Dan, „Studii despre Ion Creangă”)

Jean Boutiere a studiat pe larg poveștile lui Creangă, mai ales în context european. Studiul autorului francez definește izvoarele, dar și contribuția originală a lui Ion Creangă la prelucrarea basmelor transmise oral din generație în generație, dându-le o nouă identitate, ca „opere ale lui Ion Creangă”. Scriitorul român a împrumutat teme din

O învățătoare și un preot au făcut casă bună împreună

de Maria GÂRBE

Familia preotului Vasile Marinca s-a stabilit la Cicârlău în anul 1952 și a locuit acolo peste 20 de ani. O familie de intelectuali, oameni cu carte, harnici și gospodari. Repede au devenit de-ai locului, cicârlăuani sadea. Familia era formată din 6 membri: părinții – preotul Vasile Marinca și preoteasa, învățătoarea Rozalia Marinca – și cei patru copii. O familie frumoasă. Amintindu-mi de învățătoarea mea, am pornit rândurile de față. Apoi am constatat o coincidență care m-a surprins. Cei doi soți s-au născut în septembrie și au părăsit această lume iarna, doar că în ani diferiți. O fi fost una dintre tainele ascunse ale naturii, unul dintre secretele fericitei căsnicii?

17 ani a slujit preotul Marinca în localitatea maramureșeană Stremț, de unde frământările acelor vremuri l-au obligat să plece, spre regretul locuitorilor. „De ce pleci, părinte?”, l-au întrebat sătenii, „nu vrei să fii cu noi în același Rai?” Dar familia a plecat și s-a stabilit la Cicârlău.

În primii ani au locuit în casa parohială. Apoi și-au făcut gospodăria lor: o casă, curte, păsări pentru carne și ouă, familii de albine pentru miere. Preotul era bun prieten cu albinele, pe care le iubea și le îngrijea cu sfințenie. Creșterea albinelor a fost dusă mai departe de fiul Traian, iar acesta, cadru didactic fiind, a transmis-o elevilor. Aflu peste ani de la fiica mai mică a preotului că albina a fost declarată patrimoniu național.

Slujbele religioase oficiate de părinte erau emoționante, predicile pline de înțelesuri

Comemorarea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Povestea cercetătoarei de origine sătmăreană Livia Bacâru este de-acum cunoscută (n. 10 noiembrie 1921 – m. 11 august 1999). A fost bibliolog, traducătoare, poetă. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală.

A început să lucreze la Biblioteca Academiei Române din București, întâi ca bibliograf, apoi paleograf până în anul 1970. A cercetat cartea sub toate aspectele ei: ca obiect, conţinut, ilustraţie, legătură, fără să neglijeze nici posesorii şi însemnele de proprietate a cărților. 1970 este și anul în care îi apar două volume: „Catalogul incunabulelor din Biblioteca Academiei Române” şi biografia literară „Constantin Cantacuzino Stolnicul – Un umanist român”, volum alcătuit în colaborare cu istoricul literar și bibliologul Corneliu Dima-Drăgan.

În perioada 1970-1974, Livia Bacâru a fost redactor principal la „Revista bibliotecilor”, pentru rubrica „Istoria cărţii şi a bibliotecilor”. În această perioadă își intensifică activitatea publicistică. Astfel, a publicat

Reviste editate de Biblioteca băimăreană

de Maria GÂRBE

După 1989, în Maramureș au apărut peste 250 de titluri noi de publicații periodice (ziare, reviste…). Jurnalistul Gheorghe Peter de la „Graiul Maramureșului” a fost primul care a surprins aspectul publicistic și a făcut public acest lucru în revista „Pro Unione” nr. 2 (3) din 1999. El prezintă titlurile cronologic, pe ani și chiar pe luni. Într-un an și jumătate (decembrie 1989 – mai 1991) au apărut 42 de publicații noi și două posturi locale de televiziune. Juristul și ziaristul Vasile Gaftone continuă ideea și extinde perioada până în 1993. Rezultatul cercetării îl publică în revista „Bibliotheca septentrionalis” nr. 1 (3) din 1994. El a clasificat publicațiile după ritmul de apariție: cotidiene, săptămânale și periodice. Folosește ordinea alfabetică, iar periodicele sunt grupate și tematic. În decursul celor aproape patru ani s-a ajuns la peste 50 de titluri, trei posturi de televiziune și unul de radio.

Următoarea contabilizare s-a făcut în volumul Publicații seriale maramureșene postdecembriste, catalog alcătuit de Maria Gârbe și editat de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în anul 2005. Aici întâlnim indice alfabetic, cronologic, de localități și de nume de persoane. Volumul se bucură de o prefață semnată de scriitorul și ziaristul Vasile Radu Ghenceanu. În 2004, profesorul Vasile Leschian a publicat studiul monografic al revistei „Afirmarea” (care a apărut între anii 1936 și 1940). Despre publicațiile maramureșene apărute înainte de 1989, cel mai complex a scris istoricul literar, scriitorul și bibliograful Săluc Horvat. Pentru enciclopedia cronologică Istoria jurnalismului din România în date, volum coordonat de Marian Petcu (1.415 pagini), apărută în 2012,

Livia Bacâru, centenarul nașterii

de dr. Marta CORDEA și dr. Viorel CÂMPEAN

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Părțile sătmărene au dat țării câțiva bibliotecari – și oameni de carte – ce frumoasă îngemănare, deosebiți. Eugen Pavel Barbul, Aloisie Tăutu, Gabriel Ștrempel, Valentin Băințan și lista ar putea continua. Așa se formulează uneori când, ar fi prea multe nume de amintit. Astăzi însă nu este de prisos să mai amintim un nume. Chiar dacă sau tocmai pentru că cea despre care vrem să vă reamintim azi, deși mult mai cunoscută pe plan național, a văzut lumina zilei în frumosul sat sătmărean, Valea Vinului, exact acum o sută de ani, la 10 noiembrie 1921.

Despre specialista în paleografie și bibliologie de nivel național Livia Bacâru, născută în familia Anderco, am vorbit cu mai multe prilejuri, evidențiind faptul că a reușit să se remarce în capitala țării noastre, trudind cărturărește la cele mai de prestigiu instituții deținătoare de carte, Biblioteca Academiei și Biblioteca Națională. Lucru deloc întâmplător,

Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie dr. Marta Cordea despre ei pe coperta IV a volumului Livia Bacâru, o viață dedicată cărții, autor: Maria Gârbe, apărut cu prilejul acestui centenar. Volumul cuprinde: repere biografice, un interviu cu Irina Hebe, sora Liviei, realizat în anul 2011, prefața/argument a Mariei Gârbe, indice cronologic, bibliografia operei (volume de autor, volume în colaborare, volume traduse, studii, articole, semnalări editoriale, recenzii, interviuri), referințe critice, corespondență, file de album.

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Livia Bacâru s-a născut la Valea Vinului, județul Satu Mare, în familia Andercău. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală, încheindu-și viața pământeană la 78 de ani, în Cimitirul Bellu.

A fost bibliolog, traducătoare, poetă.

A trăit o viață printre cărți.

Omagiu Liviei Bacâru

de Ioana DRAGOTĂ 
bibliotecar
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Avea orgoliul lucrului bine făcut şi asta i-a dat dreptul la dăinuire. Avea un extraordinar simţ analitic, fiind capabilă să „citească” un univers într-un detaliu, să reconstituie o epocă, să învie o personalitate. Ioana Lupu

În percepţia socială, munca bibliotecarului este asociată, de cele mai multe ori, cu anonimatul, deşi mari personalităţi ale culturii româneşti şi-au adus din plin contribuţia la dezvoltarea domeniului biblioteconomic, iar din rândul bibliotecarilor s-au ridicat, de-a lungul timpului, cercetători remarcabili.

Livia Bacâru
(10.11.1921 – 11.08.1999)

Un exemplu elocvent, în acest sens, este şi cel al Liviei Bacâru (10 nov. 1921, Valea Vinului, jud. Satu Mare – 11 aug. 1999, Bucureşti). În calitate de bibliograf, apoi paleograf principal la Biblioteca Academiei R.S.R. (1955-1970), redactor principal la Revista bibliotecilor (1970-1974) şi cercetător la Biblioteca Centrală de Stat (1974-1976, anul pensionării), dar şi după pensionare, până în anul 1994, a desfăşurat o bogată şi complexă activitate de cercetare, materializată în peste o sută de studii şi articole consacrate patrimoniului bibliofil naţional, bibliotecilor româneşti, tehnicii biblioteconomice, recenzării lucrărilor de specialitate etc.

Biobibliografia Livia Bacâru (1921-1999)

de conf. univ. dr. Constantin MĂLINAȘ 

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Am avut ocazia, fericită pentru mine, să o cunosc pe doamna Livia BACÂRU prin 1980, la Sibiu și de mai multe ori după aceea, am fost împreună la sesiuni de comunicări, fiind mereu impresionat de eleganța prestației sale bibliologice, de cea mai ridicată calitate profesională, cu rol de modelare pentru patrimoniștii mai tineri. Acum pot spune că a fost un formator, că a făcut parte din generația, care a construit școala românească de bibliologie aplicată, având ca suport vertebral Legea P.C.N. din anul 1974.

De aceea am primit cu interes biobibliografia Livia Bacâru, redactată de către Doamna Maria GÂRBE, bibliotecar de la Baia Mare, care a adunat cu osteneală pilduitoare referințele bibliografice și biografice și le-a organizat în pagină, cu specială pricepere, dar deopotrivă cu devotament și cu dragoste, cu respectul tot mai rar pentru moștenirea bibliografică, lăsată de doamna Livia BACÂRU, doamna elegantă și erudită, care a fost bibliotecară la B.A.R. (1955-1970), la Biblioteca Centrală de Stat și la Revista bibliotecilor (1970-1776). 

MARIA GÂRBE, îți zicem „La mulți ani cu sănătate!”

Maria Gârbe

de Angela-Monica JUCAN

Și Să îți dea Domnul tot ce-ți dorești, / Zile senine și fericite / La mulți ani, să trăiești!

„Eram prin clasa a VI-VII-a – îmi scrie Marta Cordea –, când pândeam pe sub geamurile bibliotecii, să fie ea [Maria Gârbe] de serviciu şi să-mi mai recomande ceva de citit. Apoi, a fost prima mea «profesoară» de biblioteconomie, eu lucrând în primii mei ani de activitate la secţia pentru copii, imediat după terminarea liceului. Ţin minte şi acum prima mea zi de serviciu, când de dimineaţă era o altă colegă, dar eu o aşteptam cu sufletul la gură pe preferata mea. Frumoasă, cu părul lung şi negru”.

Pe Mariana, nu poți conta să-ți dea multe date despre ea.

De aceea încerc o prezentare făcută din păreri de-ale mele, din date reale, exacte (de pe unde le-am putut lua – inclusiv dintr-o fișă întocmită de ea însăși sau de prin articole de-ale ei) și din informații adunate de pe ici, de pe colo.

În puterea zilei. Sufletul pământului.

Mariana e venită în lume (15 august 1949) în mod minunat, în zi de luni, în deschiderea săptămânii, și de ziua Adormirii Maicii Domnului, ea având astfel în aceeași dată și zi onomastică, și zi aniversară. Și s-a născut și a copilărit într-un loc al minunilor,

Să ne reamintim…

Gheorghe POPESCU (25 iulie 1929 – 26 iunie 2001)

Gheorghe POPESCU
(25 iulie 1929 – 26 iunie 2001)

de Maria GÂRBE

Devotat profesiei, Gheorghe Popescu a fost o personalitate de referință a biblioteconomiei românești. Anul acesta ar fi împlinit 92 de ani. Sunt 20 de ani de când ne-a părăsit.

S-a născut la Preajna, în județul Mehedinți. Absolvent al Facultății de Filologie la Universitatea din București, în 1957, face parte din prima promoție specializată în biblioteconomie. A lucrat la Biblioteca Regională Dobrogea, fiind director până în anul 1962. În perioada 1962-1965 a îndeplinit funcția de director adjunct la Biblioteca Centrală de Stat, actuala Bibliotecă Națională. Apoi a fost inspector general la Direcția Biblioteci din Ministerul Culturii (până în anul 1972), iar între anii 1972 și 1998 a organizat pregătirea profesională a bibliotecarilor ca instructor-expert la Centrul de Perfecționare şi Formare a Personalului din Cultură. Doctorand în bibliologie al profesorului Dan Simonescu.

În sprijinul activității de perfecționare a bibliotecarilor, a elaborat o serie de materiale: