Vocea Cosânzenei (partea întâi)

de Angela-Monica JUCAN

Şoseaua, prietenoasă, cât o linie de mocăniţă. Jur-împrejurul aproape peste tot departe, învăluit de fodre de dealuri. Câte-un stol de copaci, din când în când, zboară pe lângă maşină. Lumina – chihlimbarie, coaptă încet de un soare binevoitor, care nu-ţi coace şi creierul, ca cel de mai toată vara asta. O oră de drum, şi se face Libotin.

Eram (joi, 15 august 2013, de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului) în deplasare de documentare pentru acest material, cu Sandu pe post de proprietar de autoturism, şofer amator şi fotograf de ocazie şi aveam să aflu mai târziu că tot el a fost în urmă cu ani buni inginer-şef în acelaşi loc de muncă cu instructorul Ioan Perhaiţă al Grupului vocal-folcloric feminin „Cânt şi dor” din Libotin, despre care urma să adunăm date în cuvinte şi imagini.

Surpriza a fost că fetele pe care le-am cunoscut (n-am avut ocazia să întâlnesc întregul grup) sînt mai tinere decât credeam – majoritatea eleve, două studente, aflate încă sub autoritatea părinţilor, şi abia două din cele prezente atunci au întemeiate familii. Nu-mi fixasem dinainte întrebări, dar ce să-ntreb! Satul face – parafrazând vorba Poetului – ce face de mult. Ziua de ieri, ziua de-alaltăieri, ziua de mâine înseamnă în acest sezon lucru la fân. Ce să-ntreb!

Din informaţii minimale şi impresii personale, am încercat totuşi să schiţez nişte portrete, inevitabil, subiective.