De vorbă cu VIOREL COSMA

15/08/2020

de PAUL Antoniu

Motturi:

„Mă simt exponentul unei lumi în destrămare!”

„Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal.”

„ Am credința fermă că ceva se va schimba într-o zi, că vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare.”

(Viorel Cosma)

Viorel Cosma
(30.03.1923-15.08.2017)

VIOREL COSMA!

Acest nume ilustru ar merita să fie scris cu litere în aur poleite, într-o Enciclopedie a marilor muzicieni români. Deocamdată noi nu avem așa ceva. Cu siguranță ne-am fi putut lăuda cu o asemenea operă de referință, dacă ilustrul muzicolog, în primul rând, Viorel COSMA, (critic muzical, compozitor, dirijor etc.) ar fi reușit să-și ducă la bun sfârșit „Enciclopedia muzicii românești” ale cărei prime pagini le-a scris la puțină vreme după primii pași… octogenari. Mult prea târziu, deci. La toți se lăuda, însă, că această lucrare monumentală va avea, la final, un număr de 10 (zece) volume, cu câte opt sute de pagini fiecare; mai ceva, deci, ca „Enciclopedia Britanică”. Mult prea târziu însă, căci timpul… Timpul!

Și totuși, pe parcursul vieții, pentru meritele excepționale dovedite cu asupra de măsură, în cariera-i desfășurată pe mai multe planuri… muzicale, Domnia Sa a fost distins cu următoarele: Premiul Academiei Române; Premiul Internațional al Criticii Muzicale Artius din Budapesta și de zece ori premiat de către Uniunea Compozitorilor.

Este autorul a peste 90 (aproape 100) de cărți de Muzicologie, Lexicografie, și Critică Muzicală. A cunoscut nenumărați mari artiști muzicieni, cu care a colaborat pe toate palierele, precum se va vedea din interviul de mai jos, la împlinire vârstei de 88 de ani (Primăvara anului 2011),

Reporter: Iubite Maestre, aș porni dialogul nostru de la o curiozitate: cum vă explicați faptul că cea mai mare înflorire a Muzicii din istoria noastră a avut loc în epoca interbelică pe care ați parcurs-o la pas?

Cosma Viorel: Ca să ai cultură trebuie să ai, mai întâi, bunăstare. După unirea din 1918, românii o duceau bine și țara întreagă era cuprinsă de un mare avânt patriotic, de o dorință puternică de-a face ceva concret pentru această Românie Mare. Atunci au apărut instituții importante, care ne lipseau și care au creat, prin prezența lor de mai târziu, un cadru favorabil. În 1920 Filarmonica se modernizează sub conducerea marelui dirijor George Georgescu (12 sept. 1887 – 1 sept. 1964. P.A.), care s-a întors de la Berlin și a strâns în preajma lui crema absolvenților de la Conservatorul de Muzică. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 405 (1 – 15 Septembrie)

30/09/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Tristețea ca un mod de a fi. Într-o zi mă aflam în Serbia, la Cladova. Un orășel mic, liniștit, care îmbină armonios noul cu vechiul. Eram pe o stradă centrală.  Ceva mi s-a părut neobișnuit. Strada era interzisă circulației mașinilor. De-o parte și de alta a străzii erau localuri, restaurante, cofetării, cafenele. Fiecare din acestea își extindea spațiul pentru clienți și în stradă, sub forma meselor acoperite cu umbrele. Nu erau mulți consumatori, dar era liniște. Printre mese și în spațiile libere rămase se jucau copii, mulți copii. Oamenii care treceau pe trotuare se salutau între ei, salutau pe cei de la mese. Pe fețele tuturor se citea relaxarea, bucuria, bunăvoința. Vorbeau între ei, râdeau natural, fără prefăcătorie. Nu înțelegeam limba, urmăream doar mimica fețelor și constatam că oamenii aceia nu erau stresați, nu erau presați de lupte interioare. Și, culmea, oamenii aceia făceau parte dintr-un popor care de abia ieșise dintr-un război, care le spărsese țara, mândra Iugoslavie de altădată, în cinci țări, le ucisese părinți, copii, frați, rude, le distrusese case și alte bunuri. Oamenii aceia găseau, totuși, puterea de a trece mai departe, de a privi cu seninătate și încredere spre viitor. Erau robuști, bine hrăniți, veseli, siguri pe situație, solidari. Casele din oraș și din satele din apropiere erau bine îngrijite, parcă toate erau noi, abia terminate, cu grădini pline de verdeață în jur, cu garduri frumos construite, iar curățenia era un mod de a fi. Într-un cuvânt, eram într-o țară în care pofta de viață și bucuria de a trăi era la ea acasă. Cinste lor!

Am ajuns în Severin. Era cu totul altă atmosferă. Oamenii erau mult mai slabi, mai sfrijiți, mai supți la față, dezamăgiți și mai încrâncenați. Cei mai mulți mergeau cu capul aplecat, Citește restul acestei intrări »