Am o inimă albastră!

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Am o inimă albastră, sora norului din cer,
Care iată-i, ambii plouă…
Și suflarea mi-e sihastră, rătăcindă în mister,
Se transformă-n chip de rouă.
Am o inimă albastră, strânsă ghem, stă ca un pui
Nu răsuflă, nici nu bate
În grădina părăsită, plânge mama dorului
Glasu-i muntele străbate!

Doar în inima albastră, mii tăceri se tot ascund
Fără să mai dea o veste.

Rondelul ploii

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Ca-ntr-o poveste afară plouă
Mărunte clipe adună gândul!
Adorm privirile în rouă,
Se scaldă-n vise-ntreg pământul.

În taină norii aduc vântul
La braț cu ceru-i Luna nouă.
Ca-ntr-o poveste afară plouă
Mărunte clipe adună gândul!

La Mulți Ani, dragi Condeieri!

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Mult iubite scriitor,
Din cuvinte faci decor,
Un decor de veșnicie
Cu numele poezie
Și în proză pui mereu
Darul de la Dumnezeu.
Să-ți dea Domnul sănătate,
Să scoți carte după carte!
În ea-ți pui cuvântul bun
Ce deschide noul drum,
Sfaturi pui în mii pocale 

Sunt clipă…

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Sunt clipă din imensitate,
Ram pe tulpina de vânt,
Sunt firul de grâu, libertate,
Lumina – dulce cuvânt!

Sunt cuget flămând, fără vamă,
Dorul cu numele – Eu.
Sunt norocul, copil și mamă,
Treptele din apogeu.

Eu și tu, căutând un infinit

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Luna suspendată-n cer
Nu se mișcă,
Nici la stânga, nici la dreapta.
Nu pot spune că-i mister.
Gândul meu de cum ajunse
Colo sus, la ea-n odaie
Iată, se așeză-n fotoliu
Și privi lung spre fereastra
Care tocmai prin perdele
Se vedea horind un astru
De mână cu multe stele…
Și Luceafărul de seară
Aștepta să mă ridic
Din cearșafurile-mi calde
Să mă iau la braț cu dânsul
Și în glasul de vioară
Să ne pierdem pașii zvelți
Strânși la piept

Broderii din flori albastre

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Îmbrăcată-n voal de vară, sprintenă trec prin răzoare
Florile mi se închină, Tu, mă treci cu nepăsare.
Îmbrăcată-n pleata ploii, mă duc pașii pe cărare
Vin iubirea mea spre tine, Tu, mă vezi cu nepăsare.
Broderii din flori albastre cerul mi le-a pus pe umeri
Te provoc la întâlnire, vino, florile să-mi numeri!
Ochi-n geana dimineții, pentru Tine au sclipire
Eu sunt Boaba cea de rouă, pentru tine sunt iubire!
Îmbrăcată-n raze multe, darul soarelui, privește! 

Verde-mă în palma Terrei…

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Verde-mă în fantezia desenată-n curcubeu,
Verde-mă în poezia-nmugurită cu un eu,
Verde-mă în ramul dulce unde inima-mi tresare
Pasul uite-l cum mă duce către Tine suflet mare!

Verde-mă în palma terrei unde fâlfâie alunul
Vântul când rotește-n sfere și aleargă ca nebunul
Verde-mă în câmp cu fân unde se trezesc viori
Și la Pieptul Tău m-aduni, când ai brațul plin cu flori.

Mi-e dor s-alerg spre un izvor…

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Mi-e dor s-alerg spre un izvor, să adun șoaptele cu dor, tălmăcite-n limba lor,
Voi găsi semn de iubire-nmugurit spre înflorire, ochii tăi sunt în venire…
Doamne câtă fericire să trăiesc într-o iubire veșniciei dat menire.
Când știu să te aștept cu dor, acolo, seara în pridvor și stelele din cer cobor,
Ca să ne vadă pe-amândoi, iubindu-ne cu foc în toi, ce se mai bucură de noi!
Vai ce dor îmi este dor de lumina ochilor ce-mi trimiți în dar cu dor…
Și-acel semn plin de iubire, dulce merge spre-nflorire braț la braț cu o-mplinire.
Nu mă simt în amăgire, tu exiști sfântă iubire ce-mi devii o pătimire,

De-aș fi o rază de lumină…

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

De-aș fi o rază de lumină, aș coborî pe geana ta,
Să îți ating privirea lină și să mă desenez în ea.
De-aș fi petală călătoare, aș tot zbura spre tine zău
La tine aș ajunge-o floare să mă așez la pieptul tău.

De-aș fi o strună de vioară, te-aș invita să mă atingi
Atât cât poți seară de seară, visurile să mi le strângi.
De-aș fi o simplă ciocârlie, ți-aș tot cânta fermecător
Și te-aș chema într-o câmpie să alergăm legați cu dor.

În cămăși nenumărate m-aș schimba de dragul Tău…

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

În cămăși de lăcrămioare, m-aș schimba când ies din ierni,
Să mă-nveți a te cuprinde prin iubirea care-mi cerni!
În cămăși de stea de munte m-aș schimba în primăveri,
Să mă-nveți să știu mai multe, de-a te ține-n sărutări.
În cămăși de sânziene m-aș schimba-n fiece zi,
Să devin floare de vară, să mă-nveți a te iubi!
În cămăși de mere coapte m-aș schimba după amiezi
Să mă-nveți prin mii de șoapte cum să fac să mă visezi!
În cămașă ruginie, galbenă zău m-aș schimba