Centenarul nașterii Arhiepiscopului Justinian Chira, „arhiereul care ne-a arătat pasul lui Dumnezeu în Nordul României” – 28 mai –

28/05/2021

expoziție de carte realizată la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

Justinian Chira „născut din părinţii Ilie şi Maria, ţărani evlavioşi, pe data de 28 mai 1921, în satul Plopiş, de Duminica Mare sau Duminica Tuturor Sfinţilor, pe când băteau clopotele de intrat preoţii în slujbă, pruncul familiei Chira, avea să primească la botez numele de Ioan, prevestind de atunci prin gura binecuvântată a moaşei Veronica că „va ajunge om mare!”.

La 22 septembrie 1990, Adunarea Națională Bisericească îl alege episcop în fruntea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului, căreia i s-a adăugat și Sătmarul. Amintim câteva realizări importante din activitatea sa:

– a pus piatra de temelie la 80 de noi locașuri de închinare și s-au ridicat peste 130 de biserici noi;

 – a crescut numărul preoților de la 325 la 580;

 – a hirotonit peste 400 de preoți și diaconi;

 – s-au înființat încă 3 protopopiate: Vișeu, Chioar, Oaș;

– s-au înființat 2 școli teologice liceale, în Satu Mare și Baia Mare, Secția de Teologie Ortodoxă și Asistență Socială în cadrul Universității de Nord din Baia Mare;

– a sporit numărul de mănăstiri de la 4, în anul 1990, la 30 în prezent.

S-a remarcat Citește restul acestei intrări »


Lucrări semnate de Acad. Nicolae Noica în colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

18/05/2021

Acad. Nicolae Noica
director al Bibliotecii Academiei Române

Acad. Nicolae Noica s-a născut pe 7 iulie 1943, la Roșiorii de Vede, județul Teleorman; este inginer constructor, profesor universitar, iar din ianuarie 2020 este director al Bibliotecii Academiei Române.

Urmează gimnaziul și liceul din localitate, după care continuă cu Școala Tehnică Sanitară, specialitatea Aparatură Röntgen. Începând din 1964 urmează cursurile Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole a Institutului de Construcții din București.

Activitate profesională:

1969-1978: inginer proiectant la Institutul de Proiectări pentru Construcții de Mașini;

1978-1988: inginer la Trustul de Antrepriză Construcții – Montaj și Reparații în Industria Chimică;

1988-1990: inginer inspector de specialitate la Institutul Central de Cercetare și Proiectare Construcții;  Citește restul acestei intrări »


In memoriam ILEANA VULPESCU

13/05/2021

Ileana Vulpescu
(n. 21 mai 1932 – d. 12 mai 2021)

Scriitoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, în județul Dolj, comuna Bratovoești, a absolvit Facultatea de Filologie în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor „Dicționarul limbii române” și „Dicționarul Explicativ al Limbii române”. A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.

Debutul Ilenei Vulpescu a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea „Scrisoare către un cunoscut”. În 1976, romanul său „Rămas-bun” (Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare) a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu, Ileana Vulpescu a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul „Arta conversației” (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru „Sărută pământul acesta” (50.000 de exemplare). Din anul 1972, Ileana Vulpescu a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România. Romanele sale au fost Citește restul acestei intrări »