Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 426 (16 – 31 Iulie)

10/08/2020

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Malovat

Dragii mei enoriași!

Semnele morții. M-am născut și am trăit în sat, cunoscând viața și mentalitatea țăranului român într-o mare măsură. Am scris despre aceasta și am venit cu nenumărate povestiri, menite tocmai să reflecte aceste realități spirituale. Unele dintre ele vin din lumea vechilor religii și culturi precreștine și au  supraviețuit sute, chiar mii de ani. Unele sunt socotite superstiții, adică credințe deșarte, false, neadevărate. Din punct de vedere creștin sunt, într-adevăr, superstiții, dar pentru studiile etnologice, folclorice, de istoria religiilor și a mentalităților, ele sunt foarte importante. Așa cum sunt descoperirile pe care le fac arheologii în sânurile pământului pentru elucida problemele istorice străvechi, așa sunt și aceste reminiscențe păstrate în folclor, în tradiții și credințe populare. Descoperindu-le și analizându-le facem o adevărată arheologie spirituală. Concluziile la care se poate ajunge din cercetarea lor sunt multe și diverse, dar două mi se par esențiale:

1. Dovedesc vechimea poporului român, care a adus din neguri de vreme în memoria sa aceste relicve;

2. Dovedesc continuitatea poporului român pe aceste meleaguri.

Cu ani în urmă, culegând folclor în părțile de nord ale județului Mehedinți, am găsit un bocet, în care se spunea că Domnul Hristos trece pe drum călare pe un cal roșu-mohorât și adună de la porți sufletele  celor decedați spre a le duce în lumea de dincolo. Nicăieri în Sfânta Scriptură sau în Sfânta Tradiție nu se vorbește de o asemenea postură a Mântuitorului: călare pe cal, transportând sufletele morților dintr-o lume în altă lume. Citește restul acestei intrări »


„JOIȚA: Ba simt eu mai multe, dar mi-e frică să le spun. Îmi mai pun lacăt la gură.”

02/07/2020

1850-2020 – 170 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Craiova

Marin Sorescu – 19 februarie 1936, Bulzeşti, județul Dolj – 8 decembrie 1996, București

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„JOIŢA: … Gândiţi-vă şi dumneavoastră: ăla bolnav şi beteag în pat, bir pe aia, bir pe ailaltă – aia nu, aia nu… Ce să facem şi noi, femeile? Plus toată ziua cu spaima în cap: vin turcii, nu vin turcii…

DOMNICA: Iart-o, măria-ta.

ŢEPEŞ: Domnico, tu du-te, nene…

DOMNICA (Îngenunche): Iart-o. (Iese)

ŢEPEŞ (Se ridică): Tu ce zici: vin sau nu vin?

JOIŢA: Turcii?

ŢEPEŞ: E? Citește restul acestei intrări »


Pădurea română

05/03/2020

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Marin Sorescu
(n. 29 februarie 1936, Bulzeşti, Dolj – d. 8 decembrie 1996, Bucureşti)

Prizonierii păcii, vai, buştenii,
Legaţi cu lanţuri, lunecă încet,
De parcă-a întreţine focul Gheenii
Noi fost-am desemnaţi prin vot secret.

Şi ceas de ceas vârâm un codru, biet,
Şi fălcile le umplem cu milenii
E vremea curmăturii şi-a poienii,
Miroase-a rumeguş şi-ai bea oţet.

Cucu-a fugit şi schitul bate-o toacă:
Dă lemn pe lemn şi plânge şi-i e milă
Că muntele de fală se dezbracă.  

Citește restul acestei intrări »


„Lui Marin Sorescu”

08/03/2019

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

grigore-vieru

Grigore Vieru

(n. 14 februarie 1935, Pererîta, judeţul interbelic Hotin, Regatul României – d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

 

MICĂ BALADĂ
Lui Marin Sorescu

Pe mine
mă iubeau toate femeile.
Mă simţeam puternic şi sigur.
Ca Meşterul Manole
am cutezat
să ridic o construcţie
care să dăinuie veşnic.
Am început lucrul
şi le-am chemat la mine
pe toate:
pe Maria, pe Ana,
pe Alexandra, pe Ioana…
Care va ajunge întâi,
pe-aceea-n perete o voi zidi.
Dar din toate femeile
a venit una singură:
Mama.
– Tu nu m-ai strigat,
fiule?!

Din volumul RĂDĂCINA DE FOC

Autor GRIGORE VIERU; Editura UNIVERS, Bucureşti, 1988

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Literatura&optiune2=1935.02.14+-+2009.01.18+-+Grigore+Vieru

Cu respect,

Valentin-Nicolae Bercă

„România Magnifică” – http://www.romaniamagnifica.ro – un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

„Am învățat mereu, Să fim veșnici.”

01/03/2019

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzeşti, Dolj, România – d. 8 decembrie 1996, Bucureşti, România). A fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.

De la arcul Carpaţilor
Am înţeles că putem visa
Până la luceafăr şi chiar mai sus,
Cu capul pe bogăţiile noastre
De uraniu şi aur.

Citește restul acestei intrări »


„Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume”

21/03/2018

21 Martie – Ziua Olteniei

stema Olteniei

de Marin SORESCU

selecţia textului: Valentin-Nicolae BERCĂ

Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume,
Rămân şi acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă.
Era şi primul oraş care îmi ieşea în cale,
Poate şi asta contează, aveam retina proaspătă, fără gunoaie
Şi i-am descoperit dintr-o dată întreaga strălucire,
De acolo din pisc, de la ulm, deasupra Şimnicului.
Citește restul acestei intrări »


CU SAU FĂRĂ RELIGIE?

13/03/2015

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI,
Carolina de Nord

Am citit cu surprindere articole recent publicate cu privire la religie, precum şi comentariile. Din multe articole reiese, dureros de tare, dorinţa de a îngropa credinţa celor mulţi. Cum de a reuşit comunismul să infiltreze atât de adânc ideologia sa ateistă? Un preot ne-a amintit că sovieticii chiar aveau manuale precum Călăuza ateistului, o carte apărută în România în 1961. Cât de inconştienţi putem fi, de a nu vedea repercusiunile acestei ideologii asupra generaţiilor următoare, comportamentul care se manifestă cu ură şi fără de iubire în relaţiile cu semenii? Cum de nu ne-am putut trezi încă de sub influenţa materialismului? Şi când va fi aceasta? Cum se pot uita însuşirile sufleteşti ale poporului român, credinţa sa de veacuri? Cum de nu se înţelege că viaţa unui popor este preţuită după acele însuşiri, după nivelul spiritualităţii sale? Cum de nu suntem conştienţi că puterea sufletească este mobilul mişcării în viaţa noastră, că este, în principal, ceea ce are mai bun naţia? Ne dorim, în prezent, o schimbare a mentalităţii, dar ea ar trebui să rămână cu rădăcinile ei, să crească ca un pom, să se dezvolte şi să dea roade, în modernitate. Dacă nu privim în sus şi nu vrem să creştem, şi ne aplecăm ramurile în jos, atingând noroiul existent, unde vom ajunge? Aşa cum fiecare om are o menire pe acest pământ, aşa şi fiecare popor are menirea sa. Nu vrem să mergem pe calea arătată de divinitate, ne vom nărui! Nu putem închide ochii şi nu putem rămâne pasivi în faţa gândirii multor rătăciţi. Cineva a profeţit că vom ajunge să nu ne mai înţelegem între noi, şi, vai!, cred că suntem în acest punct. La ce mai putem spera? Şi pe când? Citește restul acestei intrări »