Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 348 (16-30 aprilie)

14/05/2017

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Invierea DomnuluiDragii mei enoriași!
Hristos a înviat!

Cu prilejul Sfintelor Paști, vă urez tuturor să aveți parte de sănătate, pace, bucurie și speranță de mai bine. Să petreceți Sfintele Paști în mijlocul celor dragi ai Dumneavoastră cu bucurie. Să dispară distanțele și dihoniile dintre părinți și copii, dintre frați, dintre vecini, dintre creștini și dintre toți oamenii. Să fie bucurie și dragoste între oameni și harul lui Dumnezeu să binecuvânteze iarăși neamul omenesc. Hristos a înviat!

*

Sărbătoarea bucuriei și speranței. A lăsat Dumnezeu și sărbători ca oamenii să mai aibă prilejul să se mai oprească din truda zilnică, să se întâlnească cu El la Sfintele Slujbe, să-și primenească sufletul, inima și mintea, să-și mai ridice ochii și către cer. Între toate Sărbătorile creștine, Sfintele Paști sunt regina, care leagă Cerul cu Pământul, pe Dumnezeu cu Omul. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 311 (1-15 octombrie)

19/10/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

pr. Stanciulescu-BardaIslamizarea Europei. Citesc prin ziare, ascult diverse interviuri luate unor oameni cu viziune politică şi intuiesc un mare pericol în viitorul nu prea îndepărtat pentru bătrânul nostru continent. Europa este cel mai înaintat continent al lumii, leagănul culturii şi civilizaţiei umane. A fost de-a lungul mileniilor un adevărat diriguitor al politicii lumii întregi, farul călăuzitor al popoarelor şi ţărilor de pe întreg globul pământesc. În Europa au fost imperii imense, care au schimbat faţa lumii, când în bine, când în rău. Aş aminti aici de Imperiul Roman, Imperiul Ţarist, Imperiul Habsburgic, imperiile coloniale britanic, spaniol, italian, german, francez etc. Continentul nostru a avut o istorie foarte zbuciumată, marcată de nenumărate războaie interne şi externe. A fost râvnită de multe puteri externe şi nenumăraţi au fost cei care au încercat s-o cucerească. Europa a reuşit să supravieţuiască, şi astăzi asistăm la o etapă a istoriei sale pe care nici nu au visat-o înaintaşii: unitatea europeană. Aceasta a făcut din Europa cea mai mare putere militară şi politică. Citește restul acestei intrări »