„Mărturii maramureşene” o revistă de cultură care s-a impus după primele apariţii!

10/06/2021

de prof. Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

Cu bucurie doresc să vă mărturisesc că am fost unul dintre primii susţinători ai proiectului părintelui şi omului de cultură Radu Botiş din Ulmeni când mi-a vorbit despre demersul său temerar. Pentru acest lucru îi trebuia doar puţin timp, sprijin şi susţinere financiară, că pe celelalte, slavă Domnului, le avea: experienţă de la cealaltă revistă de care s-a ocupat o vreme „Izvoare codrene şi chiorene” şi confraţi în ale scrisului din variate domenii care să-i fie alături, atât din ţară cât şi din străinătate.

M-a surprins încă de la primul număr, atât prin calitatea oamenilor care semnau cât şi prin subiectele şi tematica abordată, valoarea intrinsecă a textelor publicate. S-a dovedit a fi şi este o revistă adresată românilor cât şi o pledoarie pentru credinţa noastră strămoşească, cea care ne-a ajutat în momentele de răscruce ale neamului.

Cu o precizie de metronom lucrează pr. Radu Botiş, şi am fost sigur că la început de vară calendaristică trebuie să apară  numărul 6-7 al prestigioasei reviste de cultură, tradiții și atitudine civică, „Mărturii maramureşene”. Citește restul acestei intrări »