Massimo

22/01/2022

(fragment din romanul „Paula, împlinire târzie” de Mara Popescu Vasilca)

În faţa ei, la masă, era Massimo. Un tip înalt, suplu, care se gândise că Paula e o persoană specială şi s-a prezentat la costum. Avea părul şaten închis, sprâncene drepte, ochi gri, de o frumuseţe rară, luminoşi şi radioşi, aşa că zâmbetul lui, care nu dispărea în nicio situaţie, îi făcea să strălucească. Auzise de la Giovanni că lucrase la facultate. Când s-au făcut prezentările în curte, el venise ultimul spre ea, îi sărută mâna privind-o direct în ochi, de parcă voia să ştie dacă îi face plăcere că s-au cunoscut, atunci, pe loc, părea că aşteaptă şi răspunsul. Ea simţi ceva plăcut şi ciudat în acelaşi timp. O fi doar pentru faptul că arăta foarte bine, era aşa cum visase să fie bărbatul cu care ar fi vrut să fie toată viaţa. Acum, avea în faţă clar chipul celui pe care-l căuta de mulţi ani, Citește restul acestei intrări »