Un copil de nouă luni va auzi pentru prima dată graţie unei campanii derulate exclusiv online

23/11/2015

COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication

Matei TeodorÎn urma unei campanii umanitare desfăşurate exclusiv online, în perioada 1 septembrie – 5 noiembrie a.c., Asociaţia „Salvează o inimă” a reuşit să strângă fondurile necesare, în valoare de 21.000 de euro, pentru operarea lui Matei Teodor. Băieţelul, în vârstă de nouă luni, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă şi, graţie celor peste 4.600 de persoane care au aderat la campania online, acesta va fi operat la începutul anului următor.

Doctorii îi vor introduce un dispozitiv electronic, denumit implant cohlear, care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase şi-l va ajuta pe Matei să audă pentru prima data în viaţă. Potrivit audiologului Anca Modan, operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu, care poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile. Citește restul acestei intrări »


Primul artist în 3D din România îşi vinde cel mai valoros tablou pentru a ajuta un copil fără auz

16/09/2015

COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication

Daniel RelenschiPictorul român Daniel Relenschi, recunoscut la nivel internaţional pentru tablourile sale 3D şi primul artist de acest gen din România, anunţă că donează o parte din încasările ce-i revin din vânzarea unui valoros tablou tridimensional, care o înfăţişează pe celebra cântăreaţă de muzică populară Sofia Vicoveanca. Jumătate din suma pe care o va încasa va fi direcţionată pentru operaţia lui Matei, în vârstă de numai 6 luni.

Matei Teodor_2Copilul familiei Teodor nu aude, fiind diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, iar pentru a auzi, acesta are nevoie de un implant cohlear care costă 24.000 de euro. Campania pentru strângerea de fonduri a fost iniţiată deja de Asociaţia „Salvează o inimă”, începând cu data de 1 septembrie 2015, pe platforma de donaţii online https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/ şi prin SMS, la numărul 8832, cu textul „Matei”. Până în prezent s-au strâns peste 7.000 de euro, iar campania este activă până la sfârşitul lunii.

Izvor de dor_Daniel Relenschi„Mă simt onorat de faptul că pot să-l ajut pe Matei, iar la invitaţia prietenilor de la Asociaţia „Salvează o inimă” m-am alăturat campaniei. Consider că este un lucru minunat că îi putem oferi o şansă reală la o viaţă normală şi este o veste extraordinară că foarte mulţi români s-au mobilizat să-l ajute. Am scos la vânzare un tablou unic în lume, care o reprezintă pe cunoscuta noastră cântăreaţă Sofia Vicoveanca, iar jumătate din suma pe care o vom încasa în urma vânzării, va fi direcţionată către cazul lui Matei”, declară pictorul Daniel Relenschi. Artistul de 29 de ani speră ca tabloul „Izvor de dor” să se vândă cu peste 10.000 de euro, pentru a putea contribui cu cât mai mulţi bani la campania umanitară pentru Matei. Persoanele interesate de achiziţionarea operei de artă pot găsi detalii pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/. Citește restul acestei intrări »