Copilăria – lume ireală

08/11/2021

de Mihaela PRISACARI

Copilăria este, cu siguranță, cea mai prețioasă perioadă a vieții. În literatură, ea creează o lume aparte, în care imposibilul nu există, o lume a evaziunii permanente în vis, unde fantezia și imaginaţia plasează personajele în aventuri, cu un puternic aspect etic și educativ.

Ea este fie ca o etapă luminoasă a vieţii, lipsită de griji, etapă aflată sub semnul aventurii sau o perioadă a nefericirii și a sărăciei. Dave Pezler a spus: „Copilăria trebuie să fie lipsită de griji mereu, o joacă sub soare; să nu trăiești un coșmar în întunericul sufletului.”

Tema copilăriei este abordată original de Maxim Gorki în romanul său autobiografic – „Copilăria”. Scriitorul și-a pierdut devreme tatăl și a fost forțat să trăiască în aceeași casă cu bunicii săi, unde predomina o atmosferă neplăcută. Bunicul a fost crud, celelalte rude – lacome și lașe. În aceste împrejurări s-a format personalitatea literaturii clasice rusești și sovietice, care, necătând la cruzimea rudelor, a moștenit de la bunica dragoste și înțelepciune. De la o vârstă fragedă scriitorul a învățat adevărul dur al vieții. Bunicul său – tatăl mamei – a fost un om crud și extrem de nedrept. În frică a ținut întreaga casă. Copiii erau pedepsiți aici pentru orice greșeală. Și chiar dacă vina copilului nu se dovedea, oricum era bătut crunt. În casa bunicului viața era lipsită de suflet.

Alioşa avea toate șansele de a prelua neajunsurile Citește restul acestei intrări »


Cea mai minunată prietenie: a cărţilor!

25/03/2015

de prof. Octavian BUTUZA

Octavian Butuza

Octavian Butuza

Când trebuie să scriu despre CARTE, gândul cel dintâi mi se călătoreşte la prof. dr. Teodor Ardelean, „uriaşul blând” care mă îngăduie prin preajmă-i cu prietenie. Apoi, de bună seamă, apreciez că în cetatea mea natală este larg deschisă tuturor cea mai frumoasă, complexă şi utilă Casă a Cărţii din România, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, al cărei director, distinsul intelectual este. Preţuiesc, evident, destoinicii lucrători. Şi nu uit, veci, pe Doamna Doina (educatoarea care, şase ani având eu, mi-a dat primul premiu din viaţă, pentru că am citit foarte frumos, urcat pe un taburet de mic ce eram!), pe dragele mele învăţătoare Taţiana Pop şi Maria Băinţan (fie-i amintirea binecuvântată), care m-au deprins în tainele cititului. Câteodată, în nefericită singurătate, vorbesc cărţilor din biblioteca personală şi rememorez titluri preferate… Citește restul acestei intrări »