Un colţ de rai

de Irina Lucia MIHALCA

Am fost, pentru câteva zile, la Rucăr, o comună situată într-o depresiune intramontană încântătoare, din judeţul Argeş, undeva în zona culoarului Rucăr-Bran, pe vechiul drum comercial al ţării, drum care făcea legătura dintre Braşov şi vechile cetăţi de scaun ale Țării Româneşti: Câmpulung, Târgovişte şi, mai târziu, Bucureşti. Un loc mirific, în care, an de an, ne întoarcem şi unde aşteptăm, cu dor, să ajungem, încărcându-ne de frumos, de lumină. Un colţ de rai, aşa cum zic mereu!

Să stai pe un vârf de deal şi să priveşti panorama pitorească oferită privirii! Să nu te mai saturi de tot ce inspiri! În fundal, se întind păşunile, dincolo de care se întrezăresc crestele munţilor, pe dreapta Bucegii, pe mijloc, culmile crenelate ale Pietrei Craiului, Leaota, Iezer-Păpuşa, iar pe stânga, munţii Făgăraş.

Păpușile din vitrina iubirii

de Corina Diamanta LUPU

S-a întâmplat, cândva, să mă îndrăgostesc. Dar cui nu i se întâmplă asta? Dragostea este pentru oricine și fiecăruia îi vine rândul să iubească. Mai devreme sau mai târziu, dragostea te găsește și, vrei nu vrei, nu ai de ales, o primești în inima ta. Dacă iubești pe cine trebuie, nu ai de ce să te temi. Însă dacă ți-ai dăruit inima unei persoane care nu te merită, lucrurile se complică și ajungi să suferi din dragoste. Aceasta este o boală fără leac, așa cum nici pentru sacrificiul din dragoste nu s-a inventat încă vreo doctorie.

Vremea nu este bună azi! sau Cui îi e frică de Millennials?

de Isabela GÎLCESCU

http://tatooshurt.blogspot.ro/2018/01/vremea-nu-este-buna-azi.html

Isabela Gîlcescu

I-am cunoscut într-o seară de noiembrie, aplecați pe un text românesc la „Cursul de limba română. O introducere lingvistică”, la Glendon College, curs „open house”.

Invitații serii au fost scriitorii Dumitru Radu Popa și Călin Mihăilescu.

S-a vorbit despre caragialescul „moft”, discuție deschisă de eseul scriitorului Dumitru Radu Popa „Panic Syndrome”, despre „nebuniile” vremii, despre generații, apropieri culturale și lingvistice.

Laura și Garrett au arătat că, așa cum viața nu încape în șabloane, fiecare generație ar trebui privită cu mai puţine prejudecăți, mai mult, într-o perspectivă holistică.

Ca bunicul și ca tata

de Gabriela Gențiana GROZA (Trige)

Am compus o gențigramă
Cu subiect, de bună seamă,
Actual, desprins din viață,
Inspirat de o drumeață,
Cu un câine respectuos
Ce lăsa ochii în jos
La dorința doamnei care
Îl privea poruncitoare.

Am plecat să cumpăr dovleac și praz de la precupeții din fața Sălii clujene a Sporturilor. Zi cu soare, deși toamnă, o splendoare, îmi zic. Și trec pe lângă inși cu celulare inteligente (ele, celularele…). Mă minunez cum de nu se împiedică câte unul mergând cu ochii la ceva de pe ecran, ce nu suferă amânare. Unii grăiesc singuri, ba nu, au ceva în ureche, ceva ce eu nu am, vreau să-mi rămână cât de cât sănătoase ciocănelul, scărița și nicovala. Printre cei însoțiți de câte un câine din dotare, este în fața mea și o tânără înaltă, fitnesată, cu trup de invidiat.

Pe șevaletul toamnei mele

de Gențiana GROZA

Pendulez între Tinca și Cluj. Las grijile zilei pe care le am și eu, chiar dacă bântui printre rime. Găsesc că suntem într-un areal binecuvântat. Orice anotimp are farmecul său, și în orașe, dar și în localitățile mici.

De la geamul camerei apartamentului clujean, observ spectacolul străzii Plopilor, fragmentul de stradă pe care nu mi-l poate confisca nimeni. Oameni de toate vârstele se strecoară, de dimineață, până în amurgul zilei, împlinindu-și rosturile.

Scurt dialog cu Mateiuţ

de Mihai EPLI

Mihai Epli

Uneori involuntar cuget şi mă-ntreb: oare am ales bine când am construit un Univers măsliniu în jurul meu sau am greșit și mă simt supărat cu chipul în palme, aplecat înspre sol?
Nu știu, totuși am realizat solitar că totul depinde de autocontrolul meu, poate acesta a fost motivul care l-a făcut pe Mateiuț ca să-mi lumineze mintea prin privirea lui în ochii mei, avertizându-mă să mă bucur de viață, profitând în totalitate de toată splendoarea ei.

Alteori, răspunsul la orice întrebare laconică o găsesc în atingerea unui copilaş cu ochii căprui, jucăuș și meditativ.

Din când în când, în septembrie

de Corina Diamanta LUPU

Era seara de 23 august 1985. La televizor începea „Stejar extremă urgență”, un film despre evenimentele din august 1944, pe care îl mai văzusem de câteva ori, dar pe care îmi propusesem să îl urmăresc din nou. Și aceasta, pentru că îmi plăcea că pe eroină o chema Corina, la fel ca pe mine, și era violonistă. După telejurnal, m-am așezat în fotoliu, în fața televizorului, și în timp ce pe micul ecran rula genericul peliculei, am rememorat acea zi: defilarea de dimineață, transmisă integral de Televiziunea Română, mijloacele de transport în comun, purtând stegulețe tricolore și cu însemnele Partidului Comunist Român, mama și tata care avuseseră liber de la serviciu.

Apoi, o ușoară tristețe ce însoțea de fiecare dată, finalul lui 23 august, m-a cuprins: avea să se termine în curând, vacanța mare.

Scrisoare pentru o Floare de Crin

de Mihai EPLI

Sînt înlăcrimat de profundă bucurie că prietena mea a ajuns acasă, aştept să-i spun cât sînt de fericit dar poate nu o voi vedea niciodată.

În zadar scriu poezii datorită ei, fiindcă uneori îi simt lipsa şi mă doare tare rău clepsidra sufletului meu neputând uita ce a fost cândva între noi.
Cândva.

Din păcate, avea Floarea Mea de Crin dreptate când spunea că eu sînt un titan sensibil, fiindcă simt aproprierea ori depărtarea ei, fiindcă a fost şi este o zeiţă pentru mine.

Sînt înlăcrimat stând pe o bancă acum goală sub salcie, fără ea suspinând în zadar înspre titanie, fiindcă lipsa ei o simt în fiecare bătaie monotonă din inima mea… vulcanicul din sângele meu ce m-a titanizat acum m-a lăsat solitar în eterna mea bucurie…

Întrebări acute (fragment de eseu)

de Mihai EPLI

Mă gândesc oare de ce am atâtea enorme întrebări asupra întunericului ori luminii? Tont nu sînt, poate nu am înțeles corect de ce în sufletul meu port cele două părţi din Univers. Uneori mă simt închis în corpul meu sau inima mea diamantină ce bate… parcă nimic din interioru-mi enigmatic nu vrea să iasă, chiar dacă socializez necomunicând cu persoanele potrivite.

Mă gângesc în felul următor… e uşor să suferi mereu pentru ceva în viaţă, dar e atât de greu să plângi, fiindcă aceste lacrimi sînt purificarea mea. Bătaia inimii mele acum e monotonă, denotă titania în antiteză cu realitatea, arată zâmbetu-mi tandru când mă uit în ochii albaştri, ochi pierduţi în lumină de mult.

Gânduri luminate (bucată de eseu)

de Mihai EPLI

Poluat cu fericire ascult azi cum bate vântul, mângâindu-mi cu drag faţa la fel cum mă îmbrăţişează inima ta sau faptul că am răbdare să scriu cu drag un poem sihastru din mine

Plouat cu fericire simt dorul faţă de o prietenă de-a mea. Pe ea am văzut-o doar o secundă, chiar dacă voiam să-i spun mai multe tandre măslinii cuvinte calde, azi nu regret că nu am zâmbit alături de ea ca de obicei, totuşi în sufletul meu nu adie aceeaşi lumină.

Acum solitar sunt fără ea, dar fericit că m-am întâlnit cu Paula, fata drăguţă cu care am putut schimba câteva vorbe. Împlinire totală nu simt, fiindcă în totalitate nu am să fiu niciodată fericit în toate contextele esenţiale ale vieţii, dar zâmbesc…