de pr. stavr. Radu BOTIŞ
Orbecăim adesea cuprinşi de indiferenţă. Uităm să iubim răsăritul soarelui într-o dimineaţă dulce de vară, când fiorul răcorii îşi dezveleşte de sub geana unei noi zile minunăţia a tot ce ne înconjoară.
Uităm să ne închinăm adânc Atotputernicului Dumnezeu mulţumind pentru un nou răsărit vieţii noastre. Pare-se ca ceva de rutină şi prea neînsemnată, o clipă de reculegere în preajma Atotprezenţei Divine. Treburile zilnice ne cheamă grăbit tumultului vieţii acesteia cu atâtea şi atâtea preocupări şi griji. Suntem stresaţi, nervoşi, neîngăduitori, reci, parcă neavând aproape nimic în comun unii cu alţii. Dar totuşi avem: chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem revărsarea Trinităţii (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) în noi, în fiecare. Citește restul acestei intrări »