Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 411 (1 – 15 Decembrie)

30/12/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ocrotească Țara, s-o ferească de primejdii, de războaie, de năvălirea celor de alt neam asupră-ne, de destrămare teritorială, de catastrofe naturale, de risipirea Neamului, de hoți și de tâlhari, de pierderea bogățiilor naturale și spirituale și de tot ceea ce i-ar face rău. Dumnezeu să ne ajute să ridicăm prestigiul țării noastre și al neamului românesc în concertul de valori ale lumii, să ne iubim mai mult Țara, Credința și Istoria; să contribuim din plin la dăinuirea poporului român pe aceste plaiuri binecuvântate de Cel de Sus.

La mulți ani, România!

*

Vise cu morți. Întrebări privitoare la vise am primit chiar dinainte de a fi preot. Mi le-au pus credincioși la biserică, în discuțiile particulare, la Taina Sfintei Spovedanii, elevii la școală. Cele mai multe astfel de întrebări se refereau în special la visele cu morți, fiindcă în gândirea populară se socotește că asemenea vise sunt prevestitoare de rău, ba chiar de moarte. Nu sunt specialist în vise, nu mă pricep să tâlcuiesc visele. Știu că sunt cărți de explicare a viselor, sunt oameni care abia așteaptă să fie solicitați să facă astfel de servicii. Socotesc însă, în calitate de preot, să fac câteva precizări pe care le socotesc necesare pentru lămurirea enoriașilor și cititorilor mei. Precizez însă că sunt convingeri strict personale Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 407 (1 – 15 Octombrie)

29/10/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

 Dragii mei enoriași!

Jocul de-a cartea. Când am plecat în clasa întâia, tata mi-a spus: „Dacă vrei să ai o viață mai ușoară și mai frumoasă, pune mâna pe carte și mănânc-o! Dacă nu vrei să înveți, mai cumpăr o sapă și mergi cu mine la fermă!” Prima poezie pe care am învățat-o când m-am dus la școală a fost aceasta:

Carte dragă, de la tine,/Eu pot multe învăța!/Tata tot mereu îmi spune/ Și eu cred că este așa./Vino, dară, și mă-nvață/Și eu te voi asculta!”

În școala primară, Doamna Învățătoare Elena Sfetcu s-a străduit să ne învețe nu numai noțiunile elementare ale cunoașterii, ci și rigoarea muncii, ordinea, disciplina, conștiința datoriei. A fost foarte dură experiența, de multe ori era însoțită și de bătaie, dar a fost de folos.

În școala generală am avut privilegiul de-a avea o echipă de profesori, care și-au făcut datoria în mod conștiincios. Nu mai practicau bătaia, dar aveau o rigoare a lor, pe care știau să o impună, știau ce și cât să ne dea să învățăm, pentru ca învățătura să nu ne fie o povară insuportabilă. Știau să aprecieze munca fiecăruia, știau să dea valoare și greutate notei, ca răsplată a muncii depuse, așa încât învățam cu toată râvna. Regretatul meu profesor de limba română, Marius Buzatu, ne amintea mereu: „Cu cât veți băga mai multă carte în săcuielul minții voastre, cu atât veți trece mai ușor peste obstacole în viață; cu cât săcuiul va fi mai gol, cu atât mai ușor vă veți poticni!” Citește restul acestei intrări »