Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 308 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Bogăţii nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moştenească viaţa veşnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfinţenie toate poruncile dumnezeieşti privind relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu semenii săi, după cum el însuşi mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui.
Am ascultat şi am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogăţiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi şi turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe acelaşi calapod: rolul averii în viaţa omului.
Voi încerca să abordez problema şi din alt punct de vedere. Probabil, tânărul avea şi bogăţii materiale. Nu se menţionează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe şcoli, îşi însuşise toată ştiinţa din vremea lui. Aceasta nu era o bogăţie? De ce numai occidentalii şi americanii socotesc creierele, materia cenuşie, cea mai de preţ bogăţie şi racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceştia oferă condiţii de viaţă şi de muncă foarte avantajoase savanţilor şi intelectualilor de elită, cu condiţia ca aceştia să se stabilească în ţările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele ţări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, ştiinţifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor faţă de omul cu carte şi s-o comparăm cu atitudinea noastră faţă de aceeaşi problemă.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 294 (15-31 ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Eu nu sunt Charlie! Începutul acestui an a fost marcat de crimele abominabile săvârşite de câţiva musulmani în Franţa şi în alte ţări europene. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, fie împuşcaţi, fie sfârtecaţi de explozii. Mii de poliţişti şi de lucrători în tot felul de servicii secrete au fost puşi în alertă, ca să prindă pe cei care au săvârşit acele fapte incalificabile, sau pe cei care ar fi avut de gând să pună altele la cale de acest gen. Teama a cuprins lumea civilizată de pretutindeni, au avut loc manifestaţii, mitinguri, declaraţii şi alte forme de exprimare a dezaprobării faptelor menţionate. Milioane de oameni, unii chiar înalţi demnitari politici europeni, şi-au pus embleme pe care scria în diferit limbi: „Eu sunt Charlie!” S-au ridicat tot felul de bannere cu această afirmaţie, europenii vrând să-şi exprime prin aceasta solidaritatea cu ziariştii ucişi mişeleşte în redacţia publicaţiei franceze.

Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 284 (16-31 august 2014)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Materialişti şi idealişti. Aceste două cuvinte desemnează mai întâi două sisteme filosofice, care provin din antichitate. Materialiştii îl socotesc drept părinte al lor pe filosoful Aristotel, idealiştii pe filosoful Platon. Materialiştii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealiştii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealiştii s-au apropiat mult de unele religii, în special de creştinism şi au acceptat că lumea este creaţia lui Dumnezeu. Între cele două curente filosofice au fost întotdeauna dispute şi acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.

Aş dori să mă refer la un alt înţeles al celor două cuvinte. Materialiştii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vieţii pământeşti, în timp ce idealiştii sunt oamenii care îşi dedică viaţa unor principii, învăţături, norme morale şi pun accentul pe viaţa viitoare. Materialiştii mai pot fi numiţi „oameni ai pământului”; idealiştii sunt numiţi şi „oameni ai cerului”. De multe ori, idealiştii sunt luaţi în râs de materialişti, fiind socotiţi „oameni cu capul în nori”, rupţi de realitate. Materialiştii stabilesc copiilor lor un drum în viaţă încă de când aceştia sunt în faşă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relaţii sociale, mărire şi putere. Idealiştii îşi orientează copiii spre profesiile pentru care aceştia manifestă de mici chemare, vocaţie, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, dispreţuite. Materialiştii sunt în stare să mituiască profesori ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca aceştia să poată să copieze la teze, la examene; idealiştii insistă ca odraslele lor să muncească, să înveţe, să-şi însuşească temeinic cunoştinţele şi nu ar fi în stare, nici picaţi cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept şi, mai ales, Doamne, fereşte, un examen cumpărat. Materialiştii mituiesc, plătesc în dreapta şi în stânga, apelează la tot felul de pile şi relaţii ca să obţină un loc de muncă mai căldicel pentru copiii lor; idealiştii aşteaptă cu dosarele şi diplomele sub braţ zile în şir la coadă pentru angajare, convinşi fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obţinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculiţă care abia a trecut prin şcoală este angajată într-o firmă centrală, pe când şeful de promoţie, îndopat cu multe-multe cunoştinţe, abia găseşte un post la Cucuieţii din Deal sau la Crăcănaţii din Vale. Materialiştii îşi căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, funcţii cât mai bine plătite, vilă, maşină şi alte asemenea „calităţi”; idealiştii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, înţelegerea, cinstea, buna-creştere.