MIRAJUL ZĂPEZII

de Melania RUSU CARAGIOIU

A nins în ogradă de-aseară,
În casă e cald, liniştit;
Fulgii-au dansat potolit
Şi-acum mă privesc de afară…

Din plapuma cu perle mici
Clipesc steluţele de nea;
Mă-ndeamnă către derdeluş
Şi semne-mi fac să fug, acuş!

IARNA, IATĂ-O!

de Melania RUSU CARAGIOIU

Strânge iarna din cărare
Firele târzii de iarbă
Şi le duce să le fiarbă
În a gerului dogoare.

Şi-au pus pene negre-albastre
Corbii pregătiţi de foame;
Iarna a venit cu toane:
Stele sus şi sub tălpi: astre!

„RONDELUL” FUNIGEILOR

de Melania RUSU CARAGIOIU

Îşi zboară barba primii funigei;
Se-ncurcă în hăţişuri de ciulini,
Pun steaguri în cuierele de spini,
Şi doruri lungi aleargă după ei…

jucăușii

Gabrielei Almăjan

de Melania RUSU CARAGIOIU

Când vântul aleargă prin crengile sure
Bătând înghețat cu frunze de-aramă,
Ce bine-i în casa cu ochii de mure:
Ce bine-o oblojește, de neauă, „marama”…

Trei flori la ferestre – copii se ițesc;
Sunt păsări de rouă, de vise, ce cresc!
Cămările pline bombează pereții:
Să vină zăpada! Să crească nămeții!
Și soarele râde cu glas bătrânesc

PRIN FERESTRUICĂ

de Melania RUSU CARAGIOIU

Din cobza lui frântă un greiere mut
Mai zăngăne trist pe o coardă,
Sub ghemul de tort pe o cană de lut,
Acordul de plânset doar de el ştiut.

Pisica-n fereastră – ‘şi alintă mustaţa;
Fierbe-n spuză oala cu fiertură deasă,
Se-ascund în ogradă gâzele sub leasă,
Iarna lin coboară în paşi de mireasă…

O ALTĂ TOAMNĂ

de Melania RUSU CARAGIOIU

Se plimbă grăbită, cu trena ei de frunze,
Se-mpiedică, frânge, răstoarnă,
Aruncă, în noi, cu pere pârguite,
Înşiră struguri de miere,
Încarcă, descarcă, bogăţii de aur din lanuri,
Şi iarăşi îşi roteşte vălurile brumate…

SCRIE TOAMNA RUGINIU

de Melania RUSU CARAGIOIU

Scrie toamna ruginiu
Peste frunze, peste flori;
Un mesteacăn arămiu
A furat din raft culori.

Primii zimţi mărunţi de brumă
Taie, fără teamă, tot
Şi-n seninul de sub lună
Ies dinţi ascuţiţi din bot!

DOAR „UNII”

de Melania RUSU CARAGIOIU

Unii au talent „plin carul”;
Îi agasează amarul.
Iar setea intempestivă
Îi pândește din derivă

CATREN

de Melania RUSU CARAGIOIU

Bună este epigrama,
Când croșeta a rupt  trama,
Cât putem ne-nveselim,
Ca-n zâmbete să trăim…

LIMBA BĂTRÂNEASCĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Mi-e dor de limba bătrânească, cu vorba-i moale, liniștită,
Din vreme veche, strămoșească, pe-aicea încă nepierită.
În spusa ei sunt vremi bătrâne și-atâtea taine încifrate,
Atât adâncă-nțelepciune, șirag de perle adunate.

Cuvintele în ea îmi cântă, avându-mi tril de ciocârlie,
Ce-n preasmerenie se umplu de dor arzând și bucurie,
În zisa lor se-nlăcrimează fiorul pus în Mioriță,
Iar în lucrarea cea surpată, jertfelicita nevestiță.