De la Catedrala de Cristal la Catedrala lui Cristos

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

După 1990 am putut vedea și emisiuni din străinătăți mai îndepărtate. M-a cucerit prin stil, expresie și ambient o emisiune în care pastorul american dr. Robert Schuller, unul dintre cei mai mari telepredicatori ai lumii, vorbea câtorva mii de credincioși în Catedrala de Cristal din Garden Grove (California). O minune arhitectonică (peste 28.000 m.p.), proiectată de marele arhitect Philip Johnson, realizată din 12.000 panouri de sticlă așezate într-un păienjeniș de cadre din oțel și considerată cea mai mare clădire din lume din acest material.

În 1993 am avut privilegiul să vizitez această megabiserică creștină, înaltă cât o clădire cu 12 etaje, ce părea din cristal datorită reflexiei luminii din toate direcțiile. Aici se găsește și una dintre cele mai mari orgi din lume, cu peste 16.000 de tuburi.

Prof. dr. Nicolae Iuga își publică volumul al doilea al Jurnalului

Volumul al doilea al „Jurnalului” redactat de universitarul și scriitorul Nicolae Iuga a apărut recent cu titlul În amiaza vieții (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2021). Însemnările din acest volum acoperă activitatea autorului de pe la începutul anilor 1990, implicarea sa în viața politică și administrativă, considerații despre fenomenul numit Piața Universității din aprilie-iunie 1990, ingerințele politice și lucrăturile FSN din zona Inspectoratului Școlar al județului Maramureș, experiența jurnalistică, impostura, grandomania și invidia din lumea universitară băimăreană, declinul cultural și degradarea continuă a societății românești contemporane.

Scriitorul își motivează publicarea acestor pagini, arătând că Jurnalul unui autor de lucrări teoretice poate

Un primar și o învățătoare au făcut casă bună împreună

de Maria GÂRBE

Emilia Vinț (n. 23 sept. 1937)
Vasile Vinț (n. 4 febr. 1934 – d. 16 sept. 2019)

În galeria primarilor din Cicârlău, Vasile Vinț ocupă un binemeritat loc. Poate că are și cea mai îndelungată stabilitate în această postură – 13 ani. A fost primar al comunei Cicârlău din 1973 până în 1986. Și atunci schimbarea s-a produs din cauza unei întâmplări colaterale. O rudenie apropiată lui a ales să rămână în străinătate, gest nepermis de politica acelor vremuri.

S-a născut la Cicârlău și a rămas aici pentru totdeauna. N-a ales varianta plecării la oraș, destul de la modă atunci. Așa cum ni s-a întâmplat altora.

Îmi amintesc acum de volumul-jurnal al artistului plastic Vasile Jurje apărut în 2019 – Monolog după o cortină. Vasile Jurje și-a început studiile primare în localitatea natală, iar după absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie, București, 1967, s-a stabilit cu familia în celălalt colț de țară, aproape de Marea Neagră. După vârsta de 70 de ani, s-a reîntors la Cicârlău. Iată ce notează în 2001, în jurnalul său: Constat că după atâția ani de absență mă simt ca un străin în comuna mea natală. A crescut o nouă generație pe care nu o cunosc și, la rândul lor, aceștia nu știu nimic despre mine. Prietenii copilăriei, puțini câți au mai rămas, stau la Baia Mare, au familiile lor și ne-am înstrăinat.

Vasile Vinț a fost președintele Consiliului Popular al comunei Cicârlău, primarul consătenilor săi, alături de care a crescut și s-a format pentru viață.

Somn lin și împăcare, Adi Pop….

de Nicolae SCHEIANU

„Ne mor prietenii, ne mor/ murim și noi în moartea lor”…. „Ne ducem toți, câte puțin mereu/ către-un liman de tihnă și-mpăcare”… Păunescu și Esenin – doi mari poeți pe care Adi Pop – prietenul meu, cu care mergeam primăvara să bem sevă de mesteacăn pe culmile Prelucilor – îi iubea cu precădere, așa cum iubea lumea folkului, a versului cantabil, în stare să miște din rădăcini resorturile adânci ale sufletului uman.

A fost un visător și în lumea asta visul e de multe ori o pedeapsă, o himeră care te ademenește în ținuturile ei fără să te mai lase să te întorci la ai tăi, fără să te cruțe. Îi plăcea să vadă lumea în mișcare, pentru că visul e mișcare, e căutare și el era, în același timp, în căutare de sine. Avea o inteligență sclipitoare și ar fi fost în stare de sinteze și de apropieri spirituale originale pe care le-ar fi putut face cândva, dacă „timpul ar mai fi avut răbdare” cu el. Sau el – cu timpul…

Cantautorul

de Nicoară MIHALI

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Nu știa să cânte, cu alte cuvinte definiția din DEX nu era pentru el, cântăreț care își compune singur muzica și textul. Cantautorii sunt recunoscuți cu numele de folkiști. Îi ziceam așa ca să ne distrăm. Avea o voce muzicală de menestrel medieval cu care cucerea femeile, mai ales la telefon.

Cât privește legătura cu folkiștii, îi știa pe toți din țară. Pe toți care au fost pe scena cenaclului Flacăra, chiar și pe cei mari: Socaciu, Alifantis, Baniciu. Pe cei mai scăpătați îi ajuta cu bani, din puținii pe care-i avea și el. În acest sens a organizat câteva gale de muzică folk la Baia Mare, la Bistrița, Satu Mare și Zalău. Se ocupa de masa și de cazarea cantautorilor. Le vindea biletele la intrarea în sală. De aceea, într-un fel, numele îl avea pe merit. Când îl prezentam unor prieteni, nu uitam să le spun că a fost însurat de șapte ori, exageram desigur, dar el nu se supăra. Regreta că, din toate escapadele conjugale, nu s-a ales cu un copil.

Răvaș de la Rohia

de Adrian POP 

Mănăstirea „Sf. Ana”, Rohia

 

Servus,

M-am gîndit la rubrici, cred că cel mai bine ar fi să păstrezi capurile de pagină din ultima revistă, mi se par foarte potrivite.
Adevărul e că aici mă înminunez zilnic, în afara rutinei de prelucrare a cărţilor.
E un tărîm magic…
Şi de alaltăieri a revenit părintele Serafim din spital… sporeşte puterea locului!
Nu pot să scriu decît poeme şi să fac cîteva însemnări zilnice, după ce merg în cameră… totul e copleşitor…
Voi încerca, cînd ajung acasă, la ţară, să mă gîndesc la ceva concret pentru rubrici, aici nu pot…   

In memoriam: Un bibliotecar pe Câmpiile elizee

de Cornel MĂRGINEAN

Adrian Pop
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Despre Vatra Chioreană, cu Adrian Pop

Când am primit mailul, la începutul lui februarie, de la doamna Angela Jucan cu vestea tristă despre plecarea din lume a prietenului nostru Adrian Pop, am avut câteva zile acea percepţie a deşertăciunii întregi, pe care a descris-o, folosind mereu categoricul, regele Solomon în cartea Eclesiastului. Romanii antici erau mai blânzi, privitor la cei duşi, şi credeau în existenţa unor câmpii frumoase în care ajungeau sufletele celor dragi: Câmpiile elizee.

Aşa ne putem închipui şi noi viitorul de vecie al unui bibliotecar, citind la nesfârşit cărţile de pe rafturile acelei câmpii legendare.

Îmi amintesc că, prin anii 2011 sau 2012, i-am dăruit cartea Eseuri despre înţeles pe care mi-a mărturisit că a citit-o de două ori, lucru care m-a impresionat atunci. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că făcuse asta într-o chilie de la mânăstirea Rohia, unde locuia temporar, ocupându-se de biblioteca şi de cărţile mânăstirii. Aşa a ajuns, spre bucuria mea, să fie adăpostit acolo un exemplar al cărţii.

Am avut o corespondenţă pe tema cărţii şi una interesantă despre legătura dintre toponimele „Mureş” şi „Maramureş.” Tot pe atunci mi-a dăruit o revistă în care scrisese, numită Vatra Chioreană.

Mi se pare cel mai potrivit, ca în amintirea sa, să înserez textele a două mailuri schimbate pe tema revistei şi să citim împreună, ascultându-le în mintea noastră, cuvintele şi gândurile lui:

„Dragă Adi,       

O prietenie „de virtute”!

de dr. Teodor ARDELEAN
     Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
     Redactor-șef al revistei „Familia română”

acad. Nicolae Dabija și dr. Teodor Ardelean

În urmă cu o săptămână primeam de la Chișinău, Filiala „Maramureș”, vestea că academicianul Nicolae Dabija și-a luat zborul spre înălțimi celeste. O moarte neașteptată, un tribut al tribunului plătit pe noul altar „COVID”, o pierdere greu de cuantificat acum, un gol uriaș pentru sufletul românesc în mare-lucrarea-lui!

L-am cunoscut în ianuarie 1991, la Chișinău, la Troița dusă de noi spre cinstirea lui Eminescu. Apoi la „Independență”, la „prima zi” a limbii române, la inaugurarea bibliotecilor „Transilvania” și „Maramureș”, la alte evenimente importante cultural, întinse pe acești ultimi treizeci de ani, cu deosebire la lansările cărții „Ochii Basarabiei” a lui Gheorghe Pârja, editată de biblioteca băimăreană în tiraj esențial, cu prefața transmisă de „fratele Nicolae” și cu postfața subsemnatului. 

Răvaș peste vămi. Lui Adrian Pop, nobil – de spiță și de spirit – de Copalnic-Mănăștur

de Angela-Monica JUCAN

Ce-o mai fi făcând Adrian? Ne-au rămas poveștile neterminate. Pornite dintr-un cuvânt, și-ntinse pe ore.

 

Adrian Pop
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

***

— Hai să mai și lucrăm. Azi, n-am făcut încă nimic.
― Las’ că recuperăm mâine.
Mâine… tot așa. Și răspoimâine.

***

Heeei, Adrian, deschidem filială la Scăeni? Când se inaugurează centrul ăla de la voi, să fac naveta cu S. și cu M.,

MIHAI VOLONTIR – un mare talent al scenei și al cinematografiei Republicii Moldova

de Vasile ȘOIMARU

Se împlinesc 87 de ani de la nașterea unui mare talent al scenei și al cinematografiei noastre, dar și a celei internaționale, MIHAI VOLONTIR, colegul nostru din Parlamentul Independenței…

În cei patru ani cât am activat împreună în Primul Parlament al R. Moldova (1990-1994), n-am îndrăznit și n-am încercat să mă apropii prea mult de Mihai Volontir… Am avut ocazia să dialoghez cu el la o ședință la sediul UTM pe str. Pușkin din Chișinău, el stând de vorbă, cu criticul de teatru Pavel Proca, vecinul meu din Cornova, unde tatăl său, Tudor Proca, o perioadă de timp a fost director de școală. În rest, ne vedeam doar la ședințele fracțiunii parlamentare sau la alte manifestări culturale, omagiale, cu participarea deputaților. Îl consideram prea mare, cât un munte de mare…