STRADA COPILĂRIEI MELE

26/01/2022

Gentiana

de Gabriela Genţiana GROZA

Freamătul clipei –
în trecerea timpului
oameni și locuri

Pe strada Târgșor din Ploiești, unde locuiam cu chirie într-o căsuță cu două camere și o bucătărioară, la domnișoara Marilena, am traversat anii claselor gimnaziale. La capătul străzii, spre gara de Vest, era o cazarmă militară. Astfel că pe strada copilăriei mele treceau soldații încolonați, în pas de marș, cântând frumoase cântece ostășești. De îndată ce auzeam sunetul cadențat al pașilor, noi copiii săream la poartă și îi petreceam curioși cu privirea. Soldații erau atât de atenți la cântecul și la pasul lor cadențat, de parcă noi nici nu existam pentru ei. Tot dinspre cazarmă veneau spre centrul orașului și câte doi, trei soldați sovietici. Ne urcam pe gardul dinspre stradă să îi auzim  vorbind rusește. Ne dădeam și noi „mari” arătând că știm limba lor, salutându-i: „zdrasvuide tavarișci!”. Ne răspundeau de îndată la salut, iar noi ne simțeam grozav că ne bagă în seamă. La școală, limba rusă o învățam cu tovarășa profesoară Murzin, rusoaică. Ne distram uneori la orele ei, era simpatică, de altfel. Chicoteam amuzați Citește restul acestei intrări »


Un gest important şi inedit

02/12/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

La sfârşit de an primesc zeci de calendare editate de către cei ce vor să încrusteze în „grinda timpului” semnele evidenţei lor în faţa eternităţii. Le primesc cu prietenia la care te obligă condiţia de „contemporan” şi le dăruiesc mai departe, spre folos cronosian.

Unul dintre aceste „peretare” mi-a stârnit imediat o atenţie deosebită. Pe copertă era reprodusă pictura lui Gheorghe Chivu Autoportret şi în colţul de jos – numele autorului.

Gheorghe Chivu
(2 decembrie 1921 – 18 octombrie 1986)

Prima pagină conţine poezia Destin liric din volumul Zumbe, apărut în 1966, deci în urmă cu cincizeci de ani. Apoi, o scurtă biografie şi câteva explicaţii sumare. Celelalte pagini sunt structurate după acelaşi model, o reproducere a unei picturi, o poezie şi „tabela” lunii respective. Tabloul de pe copertă aparţine Galeriei de Artă a Muzeului Maramureşului Sighetul Marmaţiei, iar cele din interiorul calendarului provin din colecţiile familiilor Halga şi Zaharia.

Memoria s-a activizat spontan. În luna noiembrie 2006, în organizarea Bibliotecii Judeţene şi a Muzeului sighetean, am găzduit la Baia Mare expoziţia documentară şi de pictură dedicată artistului Gheorghe Chivu la 20 de ani de la moarte. Cu această ocazie am editat un Catalog, Citește restul acestei intrări »


Luminile Gersei

11/11/2021

de Angela-Monica JUCAN

Administrativ, erau când două, când patru sectoare gersene (eu cred că am prins două: Gersa I, Gersa II), n-am înțeles la ce bun, din moment ce nu au și nu au avut administrație locală proprie și există de cu mult mai de dinainte toponime expresive – Grui, Dobodea, Scrada, Valea Babii, Valea Largă, Valea Tăului, poate și altele. Dar nu-i treaba mea. Ce am priceput e că sat e Rebrișoara. Despre Gerse, deși parte a aceleiași comune, nu știu ce vor fi fiind. Cumva, un „pân-aici îi Mănăștur, de-aici încolo… Gersele”. Chiar este (sper că nu „era”) alt tărâm și alt regim, de cum o iei din Rebrișoara „încolo”, pe Gersa, în amonte.

În față, o lumină te așteaptă cu smerită bucurie. Și drumul își vede de drum. Lumina se tot dă câte un pas înapoi, să-i facă loc, să-ți facă loc.

Eram pe-acolo, pe drumul prin lumină, cândva, demult. Nu mai știu, n-am visat, doar a rămas o lumină numai ca ea, cu surâs ușor în soare, strecurată prin ploaie, scrâșnită în fulgere, Citește restul acestei intrări »


COPILĂRIA DIN SUFLETUL MEU

08/11/2021

de Gabriela Genţiana GROZA

Gentiana

Tablou de neșters –
în leagănul inimii
vis de copil

Sunt unul dintre cei cinci copii ai părinților noștri neprețuiți, tatăl preot, mama învățătoare. Cele patru fete și un băiat ne-am iubit și ne-am ajutat unii pe alții. Așa cum se obișnuia odată, cei mici ascultau de cel mai mai mare dintre noi. Îmi amintesc câteva momente din viața de școlăriță.

Prin clasa a șaptea am jucat în echipa de teatru a Școlii de Fete de pe strada Popa Farcaș din Ploiești. În comedia „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri am fost distribuită în rol de băiat. Am interpretat rolul lui Nicu, un tânăr care urma să se căsătorească de voie, de nevoie cu Marghiolița, fiica unei văduve Citește restul acestei intrări »


Dr. Volker Wollmann – un prieten al Maramureşului

31/10/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

dr. Volker Wollmann și dr. Teodor Ardelean

 

E firesc să fim mereu interesaţi de prieteni şi prietenii. Mai ales când prietenii sunt exponenţi cardinali în domenii foarte importante de expresie umană, iar prieteniile aduc, în acest fel, cel puţin avantajele unei creşteri de vizibilitate.

L-am vizitat săptămâna trecută pe un mare iubitor şi cercetător de cultură românească acolo unde s-a stabilit de peste 25 de ani – în Germania. La Obrigheim, unde locuieşte şi la Gundelsheim, unde a „temeluit” Muzeul Transilvănean. Este vorba despre cercetătorul VOLKER WOLLMANN, specialist în „antichităţi romane”, „muzeologie”, „geologie şi minerit”, „arheologie preindustrială şi industrială” şi alte domenii.

L-am cunoscut în urmă cu aproape doi ani la lansarea cărţii sale Localităţi miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş, într-un atlas din secolul al XVIII-lea, scrisă împreună cu dr. Traian Popescu, care trăieşte, de asemenea, în Germania, la München. Cu acea ocazie, Citește restul acestei intrări »


UN COLAC DE GRÂU, FRUMOS CA ȘI FAȚA LUI HRISTOS

27/10/2021

de Mirela PENU

Mult am mai dorit eu să ajung la tine, tărâm de vis, tărâm de dor, tărâm de cântec, tărâm de istorie!

Uneori, închideam ochii și lăsam gândul să mă ducă departe, departe, peste dealuri și creste, peste ape și șesuri, până la Tisa cea albastră.

La hotarul de nord mă opream, pentru a privi, minute întregi, cu toate simțurile treze și cu ochii minții larg deschiși, în jur!

Te priveam, pământ de legendă și te iubeam intens, în vis, cu tot ce era al tău! Cu soarele care te mângâia vara, cu roua care te scălda dimineața, cu fiecare piatră și cu fiecare izvor ce naște un râu.

Uimită, îmi ridicam ochii din pământ, încet, tare încet, pentru a vedea cu ei fiecare incrustație din lemnul porților și îmi pierdeam privirea în înaltul cerului unde, o cruce de lemn, înfiptă în turlă de biserică, spunea lumii despre puterea credinței.

Mai era ceva! Erau oamenii! Cu vorba lor domoală, cu straiele lor albe și obiceiurile adâncite în istorie, cu viața aspră, dură și curată ce se scurge între muncă și joc, spre cinstirea clipei și a vieții.

Eu căutam, în vis, un nume pentru ținutul acesta pe care, știam, îl numim Maramureș. Dar el, acest ținut, nu era doar un nume învățat la școală! Nu!!! Era mult, muuuult mai mult de atât!

Sigur că cineva, cândva, a găsit cea mai minunată apropiere de cuvinte pentru a arăta, tuturor, și pentru totdeauna, MĂREȚIA DUMNEZEIASCĂ A ȚINUTULUI, care, geografic, trebuie să poarte un nume.

Când mă trezeam din visare eram tot la mine acasă, departe de Tisa cea albastră și departe de turla bisericii care înțeapă cerul.  Citește restul acestei intrări »


Tradiții din lada de zestre a Maramureșului – fârtăția și nunta

21/10/2021

 prezentate participanților în Tabăra de Creație Literară
„Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”

de Nelu DANCI

Oameni talentați, scriitori prestigioși au venit cu mare drag în Maramureș, iar noi, organizatorii, scriitorul Vasile Bele, prof. Gelu Dragoș și subsemnatul, poet popular Nelu Danci, ne-am străduit să fim la înălțime, așa cum sunt moroșenii – ospitalieri și primitori.

Voi mulțumi tuturor poeților și scriitorilor care ne-au răspuns la invitație. Mulți. Deși, la început, fârtatul Vasile Bele, zicea că nu dorește mai mult de 20-25 de persoane. Am depășit acest număr. Am fost peste 40 de participanți, dar mulțumim lui Dumnezeu că totul a fost bine.

Am ales ca locație pentru desfășurarea taberei, Pensiunea Rustic din Baia Sprie, unde doamna Cristina (patroana), o distinsă și foarte bună prietenă, ne-a susținut și ne-a încurajat. Ne-a oferit cele mai bune servicii, cele mai bune mâncăruri tradiționale, tocmai pentru a le oferi participanților motiv de bucurie și fiecare să-și dorească revenirea în Maramureș. Citește restul acestei intrări »


Toamnă aurie, la Chiuzbaia pe chindie

15/10/2021

de Zenovia ZAMFIR

În fereastra uitată deschisă, toamna se arată mai coaptă, mai obosită un pic, dar de o frumuseţe aparte, ea trăieşte din lumina de miere, blândă, duioasă ca o mângâiere. Toamna e de aur, nu strălucitor, aur blând, primitor şi odihnitor. Un aer rece, cu parfum de struguri copţi şi crizanteme îmbobocite pluteşte peste oraşul încă adormit. Mânaţi de un vânt rece, norii mărşăluiesc cu repeziciune, atât de aproape de pământ, încât pot fi atinşi de vârful copacilor, primele frunze au prins deja culorile focului, iar fumul dimineților dă şi mai mult farmec zilelor de toamnă timpurie.

Distinsă şi mândră, toamna păşeşte pe meleagurile însetate de liniște, aleargă şi se zbenguie gândurile prin frunze, obosesc şi-apoi cad moleşite-n covorul cald, ţesut cu dragoste din frunze multicolore. Citește restul acestei intrări »


Ce vremuri… Ce oameni erau…

25/09/2021

MOTTO: În casa aceasta a locuit un om, / avea în grădină flori și roșii / și dimineața îl trezeau cocoșii, / iar fructele le lua direct din pom! // [] în jur era tot veselie, / dar, anii au fugit ca… hoții. // Acum n-ai ce să mai admiri, / omul a plecat, de mult, spre stele, / lăsând aicea toate cele / și un crâmpei de amintiri, // care… vor dispărea și ele… (Titina Nica Țene, „Zădărnicie”)

de Angela-Monica JUCAN

Locuiam în Cluj, într-un modest cartier de case. Între două colțuri de stradă, cu vecinii din dreapta, stânga, de vizavi, eram în relații foarte apropiate.

Vara-iarna, toată lumea întreținea și curățenia stradală, cât ținea gardul fiecăruia (nici vorbă să o fi făcut Sfatul Popular –„primăria” de-atunci), inclusiv (vara) partea carosabilă (care era de pământ). Când ningea, cine ieșea mai devreme dădea două-trei lopeți de zăpadă și în partea de trotuar a vecinilor din dreapta și din stânga, nu se zgârcea la lucru nici dacă data următoare se nimerea să fie tot el primul. Zăpada de pe carosabil o tasau mașinile care treceau ocazional pe-acolo.

Cam toți aveam porci și găini. Nimeni nu se plângea de miros. Porcii îi tăia măcelarul, dar veneau și bărbații din jur să ajute proprietarii la ținut animalul. Când era la pârlit, apăreau și copiii, să primească ureche și coadă. Din carne și din mezeluri, se făcea pachet pentru vecini, fie că au ajutat, fie că nu, fiindcă fiecare tăia porcul în altă zi și cu alt măcelar (de regulă, amator, nu profesionist), deci rețetele Citește restul acestei intrări »


In memoriam Nicolae Felecan. Non omnis moriar

24/08/2021

de Daiana FELECAN
Universitatea Tehnică  din  Cluj-Napoca,  Centrul  Universitar  Nord  Baia  Mare,  România 

Marile personalități culturale, științifice, au reprezentat modele pentru mulți discipoli, care s-au format sub îndrumarea Domniilor Lor, contrazicând, parcă, afirmația lui Brâncuși: «rien ne pousse à l’ombre des grands arbres»” (Felecan 2020: 358).

Nicolae Felecan
(1941-2020)

Am tot amânat să scriu acest nefericit text și nu pentru că n-aș fi avut ce spune oricând, ci pentru că a reprezentat acea parte, din „ceea ce trebuie” (necesse est) făcut în astfel de circumstanțe, care mi-a revenit mie (Oliviu dixit). Mai explicit, mi-a fost încredințată redactarea necrologului Dascălului meu preferat, socrului meu desăvârșit, Omului meu exemplar. Din 26 noiembrie 2020 – de când cu siguranță fără voia lui, dar din culpa unui conglomerat de nebăgări de / în seamă ale nătângului sistem medical românesc, Nicolae Felecan a trecut Styxul, bătând camaraderește umărul lui Charon – mintea și sufletul mi s-au zăvorât. Au refuzat fie să chibzuiască la nenoroc(ire), fie să ostoiască zarva încremenită de pierdere și să găsească acea liniște ce le-ar fi permis să se aștearnă într-un consens scriptural. O fac acum și simt cum baierele inimii slăbesc și se dezleagă, cum durerea se prelinge într-o multitudine de firișoare vinete și se varsă în albia (Cât de încăpătoare? Cam cât apăsarea unei cruci purtate sisific pe Golgota celor rămași mai în urmă?) organizată geometric în zona de centru-stânga a pieptului. În altă parte și cu alt prilej, notam că noiembrie este luna îndrăgostirii. Când începi să pierzi șiruri de ființe dragi ție atunci, n-o mai poți socoti decât un levant împustiit.

Era tot toamnă, dar era asemănătoare celei ab origine. Era lumină, nu frig și ceață. (Mereu m-am rugat lui Dumnezeu că, dacă va decide să-i ia pe-ai mei înainte-mi, să nu o facă pe frig și ceață. Mă tem că acestea două ar mușca hulpav din mine și părți considerabile din carne mi se vor duce și ele și voi rămâne un trup descărnat, cu ochi înfipți incolor, ale căror lacrimi vor fi înghețat pe modul unei spaime supraomenești).

Era un laborator de chimie, Citește restul acestei intrări »