Spre infinit, pe calea ferată

19/08/2021

de PAUL Antoniu
(Sâmbătă, 15 martie 2014)

Motto:Două linii paralele se întâlnesc în infinit” (definiţie din manualul meu de Geometrie).

Eram acasă la părinţi, în ultima vacanţă de vară, după terminarea celor şapte clase primare, urmând ca, mai spre toamnă, să dau examen de admitere la liceu. A fost o vacanţă un pic mai altfel, în care simţeam dureros cum copilăria îmi scapă printre degete; o copilărie profund marcată de o crimă năprasnică, cea din umbra răstignirii de pe dealul numit „A Dumbrăvii”, loc blestemat, unde, mai apoi, bătaia lui Dumnezeu a îngrozit întregul sat, după ce un fulger, ca din senin, a lovit şi a aprins lemnul Sfintei Cruci la umbra căreia a avut loc teribila crimă pentru o datorie neplătită la vremea promisă. La scurtă vreme, tata şi credincioşii din sat au ridicat o altă răstignire, mai spre adâncul Dumbrăvii, şi tot la căpătâiul unui mormânt-simbol pentru cinstirea Eroilor Neamului. Acea ultimă vacanţă, din copilăria mea pe ducă, mi-am petrecut-o, cu voie de la tata, după pofta inimii: toată ziua la scaldă, cu deja foştii mei colegi la joacă (un fel de oină), bătând pe ogradă, după primul cosit, o minge de cârpe şi alte „sporturi” săteşti. După o vreme, pe calea ferată dintre Someş şi casa părintească, zilnic, trecea un tren Citește restul acestei intrări »


Din ciclul „N-am fost un… cineva”

19/08/2021

DUPĂ 60 DE ANI… 

de PAUL Antoniu

Moto-uri:

– „Fă-ţi datoria până-n capăt, bine. / Sunt datorii şi ţelul şi povara…” (Tudor Arghezi).

– „Sunt mai bătrân ca tine, Doamne” (Lucian Blaga).

În vara anului 1954, după examenul de maturitate (bacalaureatul de azi…), luat cu note nici prea-prea şi nici foarte-foarte, înduioşat şi nu prea, cu capul în nori, am făcut primii paşi pe un drum necunoscut şi fără o ţintă anume. Cu floarea speranţei, în minte şi-n suflet, neofilită, mi-am împlântat, de-a dreptul în soare, catargele corabiei, valurile vieţii înfruntându-le pieptiş. Am lăsat în urmă profesori de mare prestigiu şi colegi ce-aveau să devină şi ei… cineva în viaţă, amintirea a două fete pe care le-am iubit („Primele iubiri” de Nicolae Labiş), nu şi ele pe mine, pe zgârcita mea gazdă care a vrut să-şi pună gheara-n gât ca piţigoiu’ la reforma monetară din 1953 (?), când zecile ei de milioane păstrate în „seiful” de sub saltea şi-au pierdut valoarea (10 bani – un ou), peste noapte.

„Banchetul” de adio l-am făcut în parc împreună cu câțiva colegi, Citește restul acestei intrări »


De la Catedrala de Cristal la Catedrala lui Cristos

01/08/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

După 1990 am putut vedea și emisiuni din străinătăți mai îndepărtate. M-a cucerit prin stil, expresie și ambient o emisiune în care pastorul american dr. Robert Schuller, unul dintre cei mai mari telepredicatori ai lumii, vorbea câtorva mii de credincioși în Catedrala de Cristal din Garden Grove (California). O minune arhitectonică (peste 28.000 m.p.), proiectată de marele arhitect Philip Johnson, realizată din 12.000 panouri de sticlă așezate într-un păienjeniș de cadre din oțel și considerată cea mai mare clădire din lume din acest material.

În 1993 am avut privilegiul să vizitez această megabiserică creștină, înaltă cât o clădire cu 12 etaje, ce părea din cristal datorită reflexiei luminii din toate direcțiile. Aici se găsește și una dintre cele mai mari orgi din lume, cu peste 16.000 de tuburi. Citește restul acestei intrări »


Prof. dr. Nicolae Iuga își publică volumul al doilea al Jurnalului

29/05/2021

Volumul al doilea al „Jurnalului” redactat de universitarul și scriitorul Nicolae Iuga a apărut recent cu titlul În amiaza vieții (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2021). Însemnările din acest volum acoperă activitatea autorului de pe la începutul anilor 1990, implicarea sa în viața politică și administrativă, considerații despre fenomenul numit Piața Universității din aprilie-iunie 1990, ingerințele politice și lucrăturile FSN din zona Inspectoratului Școlar al județului Maramureș, experiența jurnalistică, impostura, grandomania și invidia din lumea universitară băimăreană, declinul cultural și degradarea continuă a societății românești contemporane.

Scriitorul își motivează publicarea acestor pagini, arătând că Jurnalul unui autor de lucrări teoretice poate Citește restul acestei intrări »


Un primar și o învățătoare au făcut casă bună împreună

16/04/2021

de Maria GÂRBE

Emilia Vinț (n. 23 sept. 1937)
Vasile Vinț (n. 4 febr. 1934 – d. 16 sept. 2019)

În galeria primarilor din Cicârlău, Vasile Vinț ocupă un binemeritat loc. Poate că are și cea mai îndelungată stabilitate în această postură – 13 ani. A fost primar al comunei Cicârlău din 1973 până în 1986. Și atunci schimbarea s-a produs din cauza unei întâmplări colaterale. O rudenie apropiată lui a ales să rămână în străinătate, gest nepermis de politica acelor vremuri.

S-a născut la Cicârlău și a rămas aici pentru totdeauna. N-a ales varianta plecării la oraș, destul de la modă atunci. Așa cum ni s-a întâmplat altora.

Îmi amintesc acum de volumul-jurnal al artistului plastic Vasile Jurje apărut în 2019 – Monolog după o cortină. Vasile Jurje și-a început studiile primare în localitatea natală, iar după absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie, București, 1967, s-a stabilit cu familia în celălalt colț de țară, aproape de Marea Neagră. După vârsta de 70 de ani, s-a reîntors la Cicârlău. Iată ce notează în 2001, în jurnalul său: Constat că după atâția ani de absență mă simt ca un străin în comuna mea natală. A crescut o nouă generație pe care nu o cunosc și, la rândul lor, aceștia nu știu nimic despre mine. Prietenii copilăriei, puțini câți au mai rămas, stau la Baia Mare, au familiile lor și ne-am înstrăinat.

Vasile Vinț a fost președintele Consiliului Popular al comunei Cicârlău, primarul consătenilor săi, alături de care a crescut și s-a format pentru viață. Citește restul acestei intrări »


Somn lin și împăcare, Adi Pop….

30/03/2021

de Nicolae SCHEIANU

Adrian Pop_primavara_2014_Copalnic Manastur

„Ne mor prietenii, ne mor/ murim și noi în moartea lor”…. „Ne ducem toți, câte puțin mereu/ către-un liman de tihnă și-mpăcare”… Păunescu și Esenin – doi mari poeți pe care Adi Pop – prietenul meu, cu care mergeam primăvara să bem sevă de mesteacăn pe culmile Prelucilor – îi iubea cu precădere, așa cum iubea lumea folkului, a versului cantabil, în stare să miște din rădăcini resorturile adânci ale sufletului uman.

A fost un visător și în lumea asta visul e de multe ori o pedeapsă, o himeră care te ademenește în ținuturile ei fără să te mai lase să te întorci la ai tăi, fără să te cruțe. Îi plăcea să vadă lumea în mișcare, pentru că visul e mișcare, e căutare și el era, în același timp, în căutare de sine. Avea o inteligență sclipitoare și ar fi fost în stare de sinteze și de apropieri spirituale originale pe care le-ar fi putut face cândva, dacă „timpul ar mai fi avut răbdare” cu el. Sau el – cu timpul…

Citește restul acestei intrări »

Cantautorul

30/03/2021

de Nicoară MIHALI

Adrian Pop_poarta_maramureseana_2013

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Nu știa să cânte, cu alte cuvinte definiția din DEX nu era pentru el, cântăreț care își compune singur muzica și textul. Cantautorii sunt recunoscuți cu numele de folkiști. Îi ziceam așa ca să ne distrăm. Avea o voce muzicală de menestrel medieval cu care cucerea femeile, mai ales la telefon.

Cât privește legătura cu folkiștii, îi știa pe toți din țară. Pe toți care au fost pe scena cenaclului Flacăra, chiar și pe cei mari: Socaciu, Alifantis, Baniciu. Pe cei mai scăpătați îi ajuta cu bani, din puținii pe care-i avea și el. În acest sens a organizat câteva gale de muzică folk la Baia Mare, la Bistrița, Satu Mare și Zalău. Se ocupa de masa și de cazarea cantautorilor. Le vindea biletele la intrarea în sală. De aceea, într-un fel, numele îl avea pe merit. Când îl prezentam unor prieteni, nu uitam să le spun că a fost însurat de șapte ori, exageram desigur, dar el nu se supăra. Regreta că, din toate escapadele conjugale, nu s-a ales cu un copil. Citește restul acestei intrări »


Răvaș de la Rohia

30/03/2021

de Adrian POP 

Mănăstirea „Sf. Ana”, Rohia

 

Servus,

M-am gîndit la rubrici, cred că cel mai bine ar fi să păstrezi capurile de pagină din ultima revistă, mi se par foarte potrivite.
Adevărul e că aici mă înminunez zilnic, în afara rutinei de prelucrare a cărţilor.
E un tărîm magic…
Şi de alaltăieri a revenit părintele Serafim din spital… sporeşte puterea locului!
Nu pot să scriu decît poeme şi să fac cîteva însemnări zilnice, după ce merg în cameră… totul e copleşitor…
Voi încerca, cînd ajung acasă, la ţară, să mă gîndesc la ceva concret pentru rubrici, aici nu pot…    Citește restul acestei intrări »


In memoriam: Un bibliotecar pe Câmpiile elizee

30/03/2021

de Cornel MĂRGINEAN

Adrian Pop

Adrian Pop
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Despre Vatra Chioreană, cu Adrian Pop

Când am primit mailul, la începutul lui februarie, de la doamna Angela Jucan cu vestea tristă despre plecarea din lume a prietenului nostru Adrian Pop, am avut câteva zile acea percepţie a deşertăciunii întregi, pe care a descris-o, folosind mereu categoricul, regele Solomon în cartea Eclesiastului. Romanii antici erau mai blânzi, privitor la cei duşi, şi credeau în existenţa unor câmpii frumoase în care ajungeau sufletele celor dragi: Câmpiile elizee.

Aşa ne putem închipui şi noi viitorul de vecie al unui bibliotecar, citind la nesfârşit cărţile de pe rafturile acelei câmpii legendare.

Îmi amintesc că, prin anii 2011 sau 2012, i-am dăruit cartea Eseuri despre înţeles pe care mi-a mărturisit că a citit-o de două ori, lucru care m-a impresionat atunci. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că făcuse asta într-o chilie de la mânăstirea Rohia, unde locuia temporar, ocupându-se de biblioteca şi de cărţile mânăstirii. Aşa a ajuns, spre bucuria mea, să fie adăpostit acolo un exemplar al cărţii.

Am avut o corespondenţă pe tema cărţii şi una interesantă despre legătura dintre toponimele „Mureş” şi „Maramureş.” Tot pe atunci mi-a dăruit o revistă în care scrisese, numită Vatra Chioreană.

Mi se pare cel mai potrivit, ca în amintirea sa, să înserez textele a două mailuri schimbate pe tema revistei şi să citim împreună, ascultându-le în mintea noastră, cuvintele şi gândurile lui:

„Dragă Adi,        Citește restul acestei intrări »


O prietenie „de virtute”!

20/03/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
     Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
     Redactor-șef al revistei „Familia română”

acad. Nicolae Dabija și dr. Teodor Ardelean

În urmă cu o săptămână primeam de la Chișinău, Filiala „Maramureș”, vestea că academicianul Nicolae Dabija și-a luat zborul spre înălțimi celeste. O moarte neașteptată, un tribut al tribunului plătit pe noul altar „COVID”, o pierdere greu de cuantificat acum, un gol uriaș pentru sufletul românesc în mare-lucrarea-lui!

L-am cunoscut în ianuarie 1991, la Chișinău, la Troița dusă de noi spre cinstirea lui Eminescu. Apoi la „Independență”, la „prima zi” a limbii române, la inaugurarea bibliotecilor „Transilvania” și „Maramureș”, la alte evenimente importante cultural, întinse pe acești ultimi treizeci de ani, cu deosebire la lansările cărții „Ochii Basarabiei” a lui Gheorghe Pârja, editată de biblioteca băimăreană în tiraj esențial, cu prefața transmisă de „fratele Nicolae” și cu postfața subsemnatului.  Citește restul acestei intrări »