DRAG EMIN

de Aurelia OANCĂ

În tăcerea dintre aștri se aude un suspin,  
Rătăcit printre sihaștri, chipul nostru, drag Emin.

Din înalt se mai coboară câte-o slovă, câte-un vers,  
Care fac din nou să doară rătăcirea-n univers,

A maestrului ce-n slove a pus suflet, a pus dor,  
Fiu al dragii lui Moldove și-al lui Tei ca sfânt odor.

Azi prin frunza lui doinește codru`-n măreția sa,  
Amintirea îi lipsește când prin dânsul se plimba,

Un dar de preț!

Un dar de preț oferit de Biblioteca Academiei Române „bibliotecii de înaltă ținută culturală și izvor de cercetare istorică” a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
Ing. Ciprian HUGIANU

Recent, biblioteca Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe s-a îmbogățit cu o valoroasă donație oferită de către Biblioteca Academiei Române, donație constând din 38 de volume ale manuscriselor poetului Mihai Eminescu, ediție coordonată de acad. Eugen Simion și apărută la Editura Academiei Române și Editura Enciclopedică.

Potrivit informațiilor de pe saitul Academiei Române, aceste valoroase manuscrise au fost donate în anul 1902, când Titu Maiorescu dăruia Bibliotecii Academiei Române 14.000 de pagini primite de la poetul nostru naţional, menţionând: „Toate aceste manuscripte, aşa cum se află…, le dăruiesc, la rândul meu Academiei Române, pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetări mai amănunţite asupra vieţii şi activităţii marelui nostru poet”.

„Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu
(n. 15 ianuarie 1850, Botoşani – d. 15 iunie 1889, Bucureşti)

Lui Eminescu

Vârful ‘nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge…
Lâng’ acest colos de piatră vezi tu cât de mică sânt.
Astfel tu ’n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Şi doreşti a mea iubire… Prin iubire pân’ la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

„Despre Mihai Eminescu în ziarul băimărean Gutinul” (2022)

Filmul „Despre Mihai Eminescu în ziarul băimărean Gutinul” este o producție a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare realizat  cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15.01.2022.

În urmă cu aproape 133 de ani, mai precis la 17 martie 1889, ieșea de sub tipar, la Baia Mare, numărul de probă al  primului ziar în limba română de pe aceste meleaguri, Gutinul, având ca editor pe Mihail Molnar și ca redactor pe Gavril Szabo. Numărul apare cu data de 3 aprilie, în patru pagini și va continua de patru ori pe lună, miercurea, până în 26 martie 1890. Când debuta publicația mult așteptată de românii din acest colț de țară, la Bucureşti se consuma ultimul act al vieţii celui considerat, încă de pe atunci, cel mai mare poet al românilor.

Apariţie fericită – chiar dacă având o existenţă cvasimeteorică în peisajul revuistic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu consecinţe benefice pentru viaţa culturală maramureşeană, implicit pentru cea naţională – Gutinul nu a ignorat „fenomenul Eminescu”, menţinând în conştiinţa celor de aici – prin informaţii, ce-i drept, lapidare – interesul pentru destinul postum al Luceafărului poeziei româneşti. 

Mihai Eminescu – bibliotecar și prozator

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Mihai Eminescu – bibliotecar 

Se ştie că Mihai Eminescu a fost, o scurtă perioadă, directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi. Dar el a îndeplinit de patru ori atribuţii de bibliotecar, lucru mai puţin scos în evidenţă.

Astfel, în 1865, la Cernăuţi, ca elev de gimnaziu, este găzduit în casa lui Aron Pumnul, unde „se afla şi o mică bibliotecă a studenţilor români, ferită de ochii profesorilor străini, căci, după legile şcolare, studenţii nu aveau voie să întreţină biblioteci şi ar fi fost confiscată şi această bibliotecă, dacă în ochii lumii nu ar fi trecut drept proprietate a lui Pumnul. […] Bibliotecar era totdeauna un student găzduit de Pumnul, care locuia în camera în care se afla şi biblioteca.” (Teodor V. Ştefanelli – Amintiri despre Eminescu, 1914) Astfel, Eminescu „începu să trăiască, să doarmă şi să viseze printre cărţi” (G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu).

În 8 aprilie 1871, la Viena, la iniţiativa lui Mihai Eminescu, societăţile studenţeşti „România” şi „Societatea literară şi ştiinţifică a Românilor din Viena” se contopesc în „România jună” (care avea ca deviză versul lui Andrei Mureşanu „uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”).

MIHAI EMINESCU ÎNTEMEIETORUL SOCIETĂȚII „ROMÂNIA JUNĂ” DIN VIENA

de Mária BERÉNYI

Eminescu devenind în 1869 student la Viena, se înscrie în ambele societăţi studenţeşti, „România” şi „Societatea literară şi ştiinţifică”. Reuşeşte împreună cu Ioan Slavici să contopească cele două societăţi studenţeşti româneşti, formând societatea „România Jună”, una singură unde Slavici este ales preşedinte, iar Eminescu bibliotecar.

Poetul s-a simțit toată viața foarte legat de „România Jună”, dovadă că va trimite societății studenților români din Viena poemul „Luceafărul”, care va fi publicat în 1883, în „Almanahul Societății Academice

Poetul nepereche Mihai Eminescu omagiat la Hideaga

Sâmbătă, 15 ianuarie, de la orele 11,oo va avea loc a doua întâlnire a membrilor Cenaclului cultural din localitate, sub conducerea poetului Nicolae Scheianu, unde participanţii vor recita poezii în cinstea  Poetului Naţional Mihai Eminescu.

Din informaţiile primite de la mentorul şi fondatorul cenaclului – dirijor, compozitor, profesor Ioan Săcălean -, am aflat că va citi din creaţia proprie poetul Ioan Dragoş din Lucăceşti.

Va fi şi un moment special dedicat Poetului Nepereche de către actorul Claudiu Pintican (recital poetic Mihai Eminescu) şi moment muzical asigurat de către cunoscutul compozitor şi regizor muzical Călin Ionce.

Din ciclul „N-am fost un… cineva”

DUPĂ 60 DE ANI… 

de PAUL Antoniu

Moto-uri:

– „Fă-ţi datoria până-n capăt, bine. / Sunt datorii şi ţelul şi povara…” (Tudor Arghezi).

– „Sunt mai bătrân ca tine, Doamne” (Lucian Blaga).

În vara anului 1954, după examenul de maturitate (bacalaureatul de azi…), luat cu note nici prea-prea şi nici foarte-foarte, înduioşat şi nu prea, cu capul în nori, am făcut primii paşi pe un drum necunoscut şi fără o ţintă anume. Cu floarea speranţei, în minte şi-n suflet, neofilită, mi-am împlântat, de-a dreptul în soare, catargele corabiei, valurile vieţii înfruntându-le pieptiş. Am lăsat în urmă profesori de mare prestigiu şi colegi ce-aveau să devină şi ei… cineva în viaţă, amintirea a două fete pe care le-am iubit („Primele iubiri” de Nicolae Labiş), nu şi ele pe mine, pe zgârcita mea gazdă care a vrut să-şi pună gheara-n gât ca piţigoiu’ la reforma monetară din 1953 (?), când zecile ei de milioane păstrate în „seiful” de sub saltea şi-au pierdut valoarea (10 bani – un ou), peste noapte.

„Banchetul” de adio l-am făcut în parc împreună cu câțiva colegi,

O viaţă trăită în adoraţia geniului eminescian

Ultima fotografie cu Veronica Micle (22 aprilie 1850 – 3 august 1889)

3 august 1889. O agonie de douăzeci de ore pune capăt unei vieţi de 39 de ani. O viaţă care fusese, cum însăşi poeta o definea, „o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care nu m-au fericit”. Chemat urgent de la Iaşi, doctorul Taussig explică decesul printr-o fulgerătoare congestie cerebrală. Sticluţa cu arsenic, fusese golită repede, după miezul nopţii de 2 spre 3 august, cu „lăcomie hotărâtă”. O sinucidere premeditată. În ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Gârbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Bălţăteşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia. (…)

Veronica Micle se retrăsese la Văratec la două săptămâni după moartea lui Eminescu. Văratecul era locul odihnei estivale

Scrisoare către cuvintele româneşti

de Vasile LECHINȚAN

Dragile mele cuvinte minunate! Încă din primele mele rânduri de scrisoare vreau să vă fac cunoscut că sunt bine şi sănătos când vă aud strigate, în suflet, cu putere, de mama mea prin ograda copilăriei, unde ea era stăpâna ceriului şi a pământului, atât era de plină de viaţă şi de voinţa de a-şi apăra averea şi drepturile, felia de viaţă pe care i-a fost dată şi mândria de a fi Om. Sunt, totodată, bine şi sănătos când vă văd strigate cu cerneală, pe hârtie foarte veche, medievală, de un Varlaam şi de un Coresi, apoi, când sara pe deal vreun bucium sună cu jale, vă aud şoptite de domnul Eminescu în timp ce vă înşiră pe hârtie, iar în Ardeal, sunteţi sufleteşte alături de Coşbuc zărindu-şi mama la vaduri în care ape repezi curg şi plopii doinesc şi ei eterna jale a unei vieţi scumpe dispărute. Sunt iarăşi bine şi sănătos văzând cum iese, în ograda sa din Ţicău, şi vă strigă Creangă ca să vă adune din împrăştierea voastră ştrengară de prin Humuleşti şi de pe la apa Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, iar un hâtru din Haimanalele Prahovei, pe nume Caragiale, vă înşiră, bob cu bob, cu cele mai diamantine sclipiri, pline de umor, într-o lume românească uimitoare de la începutul modernităţii noastre.