Din ciclul „N-am fost un… cineva”

DUPĂ 60 DE ANI… 

de PAUL Antoniu

Moto-uri:

– „Fă-ţi datoria până-n capăt, bine. / Sunt datorii şi ţelul şi povara…” (Tudor Arghezi).

– „Sunt mai bătrân ca tine, Doamne” (Lucian Blaga).

În vara anului 1954, după examenul de maturitate (bacalaureatul de azi…), luat cu note nici prea-prea şi nici foarte-foarte, înduioşat şi nu prea, cu capul în nori, am făcut primii paşi pe un drum necunoscut şi fără o ţintă anume. Cu floarea speranţei, în minte şi-n suflet, neofilită, mi-am împlântat, de-a dreptul în soare, catargele corabiei, valurile vieţii înfruntându-le pieptiş. Am lăsat în urmă profesori de mare prestigiu şi colegi ce-aveau să devină şi ei… cineva în viaţă, amintirea a două fete pe care le-am iubit („Primele iubiri” de Nicolae Labiş), nu şi ele pe mine, pe zgârcita mea gazdă care a vrut să-şi pună gheara-n gât ca piţigoiu’ la reforma monetară din 1953 (?), când zecile ei de milioane păstrate în „seiful” de sub saltea şi-au pierdut valoarea (10 bani – un ou), peste noapte.

„Banchetul” de adio l-am făcut în parc împreună cu câțiva colegi,

O viaţă trăită în adoraţia geniului eminescian

Ultima fotografie cu Veronica Micle (22 aprilie 1850 – 3 august 1889)

3 august 1889. O agonie de douăzeci de ore pune capăt unei vieţi de 39 de ani. O viaţă care fusese, cum însăşi poeta o definea, „o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care nu m-au fericit”. Chemat urgent de la Iaşi, doctorul Taussig explică decesul printr-o fulgerătoare congestie cerebrală. Sticluţa cu arsenic, fusese golită repede, după miezul nopţii de 2 spre 3 august, cu „lăcomie hotărâtă”. O sinucidere premeditată. În ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Gârbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Bălţăteşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia. (…)

Veronica Micle se retrăsese la Văratec la două săptămâni după moartea lui Eminescu. Văratecul era locul odihnei estivale

Scrisoare către cuvintele româneşti

de Vasile LECHINȚAN

Dragile mele cuvinte minunate! Încă din primele mele rânduri de scrisoare vreau să vă fac cunoscut că sunt bine şi sănătos când vă aud strigate, în suflet, cu putere, de mama mea prin ograda copilăriei, unde ea era stăpâna ceriului şi a pământului, atât era de plină de viaţă şi de voinţa de a-şi apăra averea şi drepturile, felia de viaţă pe care i-a fost dată şi mândria de a fi Om. Sunt, totodată, bine şi sănătos când vă văd strigate cu cerneală, pe hârtie foarte veche, medievală, de un Varlaam şi de un Coresi, apoi, când sara pe deal vreun bucium sună cu jale, vă aud şoptite de domnul Eminescu în timp ce vă înşiră pe hârtie, iar în Ardeal, sunteţi sufleteşte alături de Coşbuc zărindu-şi mama la vaduri în care ape repezi curg şi plopii doinesc şi ei eterna jale a unei vieţi scumpe dispărute. Sunt iarăşi bine şi sănătos văzând cum iese, în ograda sa din Ţicău, şi vă strigă Creangă ca să vă adune din împrăştierea voastră ştrengară de prin Humuleşti şi de pe la apa Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, iar un hâtru din Haimanalele Prahovei, pe nume Caragiale, vă înşiră, bob cu bob, cu cele mai diamantine sclipiri, pline de umor, într-o lume românească uimitoare de la începutul modernităţii noastre. 

„AICI I-A FOST LEAGĂNUL ȘI MORMÎNTUL”

Selecție text de Mária BERÉNYI

Necrolog în revista „Familia”

IOSIF VULCAN: EMINESCU A MURIT

La moartea poetului revista „Familia” care a fost editata prima dată la Pesta, unde a debutat Eminescu, a publicat un număr de doliu consacrat în întregime activităţii şi operei sale, unde naşul său poetic, Iosif Vulcan, în necrologul său scria:

Eminescu a murit!

„Naţiunea mea, îmbracă doliu!… Literatura noastră, jeleşte!… Poezie română, plînge!

Vi s-a dărîmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă..

Genialul poet Mihail Eminescu a încetat din viaţă.

Nu ne-a vinit neaşteptată ştirea aceasta,

„Sfintele Paști înseamnă multă lumină, cea mai puternică lumină pe care o putem trăi noi, muritorii”

de acad. Ioan-Aurel POP

„La Paști”

Titlul de mai sus este preluat dintr-o poezie de George Coșbuc. Scrisă cu circa 125 de ani în urmă, unora li se va părea ciudată chiar și prin titlu, ca să nu mai vorbesc de numele volumului, apărut în 1896, din care compoziția face parte: „Fire de tort”. Mai întâi, odată cu pierderea simțului limbii române, unii se întreabă dacă nu ar fi fost corect „De Paște” în loc de „La Paști”. Ar fi fost corect poate, numai că în graiul ardelenesc sărbătoarea Învierii Domnului se cheamă „Paști” și nu „Paște”. Azi ni se spune că sunt corecte ambele forme, iar în limbile romanice avem corespondente pentru amândouă. În franceză se zice Pacques (la plural, adică „Paști”), iar în italiană se zice Pasqua (la singular, adică „Paște”). În românește, totuși,

Istoria prin memorialistică

de dr. Teodor ARDELEAN
    Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
    Redactor-șef al revistei „Familia română

Când Bălcescu scria că „Istoria este cea dintâi carte a unei nații” avea în vedere situația poporului nostru la momentul respectiv. Despre români scriau istorii nărăvașe tot felul de neisprăviți, puși în slujba unor interese oculte. Doar Kogălniceanu s-a învrednicit de scrierea unei istorii lămuritoare, care să se re­fere și la „instituții, industrie, comerț, cultură intelectuală și morală, obiceiuri și chipuri de viață” și nu doar la… biografia stăpânitorilor.

Pe filiera acestui distins unghi de vedere

Monumentele Mihai Eminescu și Monumente și plăci comemorative pentru germanii din România deportați în ianuarie 1945 în Uniunea Sovietică

de dr. Vlad BONDRE

În anul care a trecut, biblioteca noastră a primit în dar multe mii de cărți, din variate domenii ale vieții spirituale. În Cronica instituției se consemnează „toate aceste daruri de suflet” pentru a oferi posterității dovezi clare ale relației complexe instituție-utilizatori.

De data aceasta remarcăm două lucrări aduse în dar de dl. Dorin Dărăban din Satu Mare, un vrednic cercetător pe tărâm cultural. În 28 ianuarie 2020, domnia sa a fost mesagerul Forumului Democratic al Germanilor din Județul Caraș Severin care împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și sub egida Editurii „Banatul Montan” au publicat cele două lucrări de mare valoare documentară.

Albumul Monumentele Mihai Eminescu al autorilor Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla, apărut în anul 2018, propune o panoramă reprezentativă

IOSIF VULCAN – 180 de ani de la naștere

de Mária BERÉNYI

Iosif Vulcan
(31 martie 1841 – 8 sept 1907)

Iosif Vulcan a ocupat un loc de frunte în viaţa spirituală a Bihorului. Activitatea sa de aproape o jumătate de veac împânzește şi atinge diferite domenii ale culturii române transilvănene. Ziarist, editor, scriitor, animator cultural, academician, Iosif Vulcan a fost pentru Transilvania ceea ce, în alte condiţii istorice, au reprezentat Ion Heliade Rădulescu pentru Muntenia şi Gheorghe Asachi pentru Moldova.

Iosif Vulcan s-a născut la Holod în 31 martie 1841. Era fiul parohului român unit Nicolae Vulcan şi al Victoriei Irinyi. Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi al reputatului episcop-cărturar Samuil Vulcan. Mama sa, Victoria Irinyi, fiica lui Ioan Irinyi, a fost directoare de şcoală în Leta Mare (n.n.: comună în Bihorul istoric, azi Létavértes) timp de aproape 40 de ani. Era sora lui Ioan Irinyi, inventatorul chibritului cu fosfor şi a revoluţionarului Iosif Irinyi.

În 1844 familia Vulcan din Holod se mută

Ziua Internațională a Poeziei

„Luceafărul”, de Mihai Eminescu (prima strofă – în 14 limbi)

Exercițiu de muzicalitate în 14 limbi pe versurile primei strofe din „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, în lectura următorilor bibliotecari ai Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare:

Ștefan Selek – română,
Ana Copceac Bizău – italiană,
Oana Ungurean – franceză,
Daliana Bonaț – engleză,
Angela Sitar – germană,
Csila Temian – spaniolă,
Alina Ilieș – portugheză
Dorina Oșan – ucraineană,
Kinga Virlici – maghiară,
Diana Filip – greacă,
Laura Zah – rusă,
Vlad Bondre – latină, aromână,
Annamaria Farkas, profesoară voluntară la BJPD Baia Mare: „La Steaua”, de Mihai Eminescu, o strofă în limba japoneză. (Nu există Luceafărul tradus în japoneză)

„Ţăranca maramureşeană”

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Am pus expresia din titlu între ghilimele deoarece în rândurile ce urmează nu va fi vorba despre „femeia de la ţară din Maramureş”. „Ţăranca maramureşeană” este bisericuţa de lemn din Suieşti, comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea. Aici, în acest sătuc izolat de pe Valea Cernei (afluent al Olteţului) a fost adusă în urmă cu mai bine de două secole o bisericuţă din Maramureş, spre a servi drept lăcaş de rugăciune şi închinăciune credincioşilor ortodocşi.

Nu vom discuta aici despre istoria acestui lăcaş, ci despre alte conotaţii pe care timpul le-a sădit spre „cultivare”. Satul acesta a devenit foarte important peste ani şi ani, când de aici „s-a ridicat” Patriarhul Iustinian Marina. Iar azi, când încercăm să pătrundem tainele misiunii sale deosebite, în perioada celor mai crunte vremi, suntem „chemaţi” să-i vedem şi „satul de baştină”. Iar acesta ne primeşte cu cel mai scump odor: „ţăranca maramureşeană”. Aşa este numită în sat şi în zonă biserica monument istoric care străjuieşte satul de la „înălţimea” misiunii ei „monumentale”. Aici a fost botezat al treilea patriarh al românilor, IUSTINIAN!

Aşa a fost dat să fie. Locurile să dea oameni, oamenii să dea roade, roadele să dea semnificaţii. Acest „pământ patriarhal” de la Suieşti a fost „sfinţit” prin aducerea unui „altar” din Maramureş.