Viața

de Mihai EPLI

La fel ca un cerc este viața
Rămâne doar speranța,
Unii pleacă și-alții vin
Pe acest pământ divin.
Doar
Timpul ce se scurge
E la fel ca o clepsidră,
În care nisipul mai rămâne.

Înger cu ochii albaștri

Poem pentru familia Coman

de Mihai EPLI

Azi
Când stelele au îmbrățișat pământul
Te-ai născut din dragoste pură.
Îngerul nostru ești
Atinsă de lumină,
De lumina divină
Care îți alină somnul dulce:
Atunci când dormi și nu ți-e bine;
Atunci când zâmbești de fericire
Fiică sfântă născută din iubire.

27 de stele

poem pentru Iulia Maria Ciherean

de Mihai EPLI

27 de stele te-au născut
Din lacrimile universului,
La fel ca un înger ai apărut
Și mi-ai purificat sufletul.
Ești un miracol care mi-a întins o mână,
Atunci când nu am mai avut speranță.

Floare de primăvară

de Mihai EPLI

poem pentru Ica Iosif

Ești adierea de primăvară
Care îmi încarcă sufletul cu speranță,
Pentru mine ești la fel ca o mamă
La bine și la rău mai mult ca niciodată.
Atunci când sunt trist și plâng
Ori de fericire zâmbesc și râd
Ești lângă mine și mă susții
Când pe o foaie albă scriu poezii.

Dialog liric (3)

Eu și tu                                         

de drd. Iulia-Maria CIHEREAN

Eu nu mai știu de noi
De noi amândoi 
De ce am fost și ce puteam fi
Și nu vom mai fi niciodată. 

 

Puteam să fim și soare și mare,
Și lumină și valuri
Dar, nu mai suntem 
Și nu vom mai fi niciodată. 

Dialog liric (2)

Singurătate

de drd. Iulia-Maria CIHEREAN

Ce-i mai anevoios în lumea asta mare
Dacă nu singurătatea și răutatea?
Adunate în locuri și locuri 
Presărate și alimente de sufletele oamenilor.                    

 

Ce-i mai anevoios în lumea asta mare
Dacă nu mai stai și să aștepți o afirmare?
Poate o răzbunare sau o trădare 
Ce nu-ți mai dau nicio stare.

 

Ce-i mai anevoios în lumea asta mare
Dacă nu să stai izolat și să nu fii idolatrizat 
De lume uitat și abandonat
Și să trăiești într-o falsă calmare. 

♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥

Amor selenar     

de Mihai EPLI

Iubita mea 
Pe noi ne separă distanța 
Dar ne unește literatura și poezia.
Noaptea 
Când nu mai pot să dorm 
Mă uit pe cerul senin și gol,
Număr stelele ce mor   

Dialog liric (1)

Timp nefast

de drd. Iulia-Maria CIHEREAN

Au fost zile și ani
Când nu mai știam de mine, de tine
Când nu mai visam și nu mai îndrăzneam 
Să visez să cred 
Că pot să pasez toate rănile mele 
Și să plantez noi amintiri în mintea mea.

 

Au fost zile și ani
Când stam singură și plângeam
După tine și după noi
Dar nu mai avea rost să ne-amăgim
Nicio clipă, și-am înțeles asta prea târziu…

Sunt nopți

de Mihai EPLI

Sunt nopți în care dorm                 
Și altele în care mă gândesc la tine.
Atunci îmi amintesc de tot cea fost cândva 
De plimbările în parc, când te puteam săruta
Când stam împreună pe o bancă 
Sub o salcia care ne îmbrățișa

Sub semnul lui Hefaistos

Valeria Bilț

de Valeria BILȚ

O oarecare voluptate a nefericirii se ridică asemeni unui abur de copil din volumul Lacunele speranței, tipărit la editura băimăreană eCreator, 2022.

Starea aceasta a suferinței, odată recunoscută este asumată și trăită cu bucuria unui rost pe lume implacabil, care provoacă sincope în speranța unei existențe fericite și lacrimile suferinței cauzate de absența iubirii.

Un curaj al conștiinței de sine propune portretul poetului damnat aflat într-o antitetică aspirație spre candoare și puritate.

Neobosit, neînvins aspirant la nobila iubire a unei femei unice, ideale, capabile de acceptare a inconvenientului său fizic poetul își cercetează inima și se învăluie în ploaia de stele, într-un gest purificator, o abluțiune cosmică: Inima dascălului șchiop „Printre stele am călătorit / în căutarea fericirii eterne / purtând cu mine/inima îngerului șchiop / aștept cu drag să fiu iubit / de o femeie care / apreciază defectul meu fizic / Strălucirea ei m-a orbit / în noaptea asta muritoare / înconjurată de ale sale enigme / stele cad pe fața mea / eu plâng suspin și sufăr / universul s-a întunecat / doar timpul îmi e aliat / încercând cu speranță / inima mea luptătoare”. Se conturează portretul strălucitor al femeii visate, strălucire ce nu rezidă într-o frumusețe fizică anume, ci din frumusețea interioară care-i va da forța de a-l iubi pe el, poetul frust.

Drama existențială s-a insinuat în destinul lui Mihai Epli odată cu nașterea lui sub semnul lui Hefaistos, zeul făurar care își face insesizabil defectul fizic prin desăvârșirea artei sale.

E o dramă accentuată de-a lungul anilor prin dispariția îngerului său de lumină,

Viețuirea în speranță

de prof. Petronela APOPEI

„Numai speranță multă încarcă / Timpul meu solitar în universul gol, lipsit de lacrimile luminii.”, scrie cu speranța însinguratului Mihai Epli la începutul volumului de versuri „Lacunele speranței”, apărut în Colecția Poesis a Editurii „eCreator” din Baia Mare.

Într-o „lume improprie visului și poeziei” (Ioan Romeo Roșiianu) sufletele sensibile se înghesuie în cămăruțe tainice, ducându-și crucea departe de ochii răi ai lumii. Rareori, câte unul caută ieșirea, fugind în universul cald al poeziei, încercând să tragă un semnal de alarmă către semeni. Așa și autorul acestui volum care bate la porțile poeziei și își pune sufletul pe tavă prin versuri, sperând că solitudinea sa va genera o oază de lumină.

Constituit din șase părți, volumul de față se referă la diferite aspecte ale vieții sale, scrierea reflexivă fiind baza acestuia.

Oamenii sunt cei care trebuie să stea lângă oameni, ei nu s-au născut pentru a fi singuri, dar viața este de cele mai multe ori nedreaptă. Lumea strâmbă, cu meschinăriile ei este un mod sigur de însingurare și transcendere în lumea îngerilor, a visului, a nădejdii de mai bine.

În prima parte, de „Emoții și simțiri”, atenția lui Mihai Epli este îndreptată către

Viața cu bucuriile și melancoliile ei

de Nicolae DINA

Publicat după debutul la Editura Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, „Lacunele luminii”, în anul 2020 – cu sprijinul generos al „lucrătorilor cu cartea” din această instituție culturală – volumul Lacunele speranței al lui MIHAI EPLI vede lumina tiparului în acest an (2022) la Editura „eCreator”, în Colecția POESIS, prin asemănătorul gest de generozitate al directorului acesteia, poetul, criticul literar, eseistul și publicistul Ioan Romeo Roșiianu (căruia îi face o adevărată apologie în primul acrostih din ciclul al patrulea: „Recunoscător sunt că am de la cine învăța / oglindit de sfătornicirea și prietenia ta, / șiruri de idei nu pot exprima / infinita compasiune din sufletul tău rănit / iubitor de oameni și de familie la nesfârșit”, acesta fiind „mentorul meu în poeziile de calitate”), după ce câteva reviste maramureșene (Nord cultural, Graiul Maramureșului, Izvoare codrene, eCreator) au găzduit multe dintre creațiile sale.

Volumul este structurat în șase cicluri (Emoții și simțiri, Pandemice, Anotimpurile iubirii, Acrostih(uri), Vocația prieteniei, Credință și suflet), fiecare având o temă principală, de la dragoste, la natură, de la suferințele omenirii în timpul pandemiei, la societatea românească degradată de tare morale, de la prietenie, la credința în Dumnezeu.

Primul ciclu are ca temă iubirea, căci, de când lumea, „între un înger și un titan / se naște dragostea eternă”, când „ei doi, mai fericiți ca niciodată / se sărută tandru în natură” (Dragoste eternă), sentimentul fiind unul divin,