Prietenilor mei

de Mihai EPLI

Fericirea mea e exprimată azi prin ochii albaştri, familia ce mă iubeşte. Sincer simt ce nu am simţit niciodată, întrebându-mă de ce aceşti oameni de la Service Auto ENJOY ţin la sufletul meu gol, ori Marius şi Mădălina, cu Mădălina care vede în mine lumina ce m-a făcut să zâmbesc, totuşi regret că am greşit în viaţă fiindcă nu am putut ajunge perfect sau nu mă pot bucura de oamenii care nu sunt în situaţia mea, căci mi-aş fi dorit să-l ajut pe acest prieten albastrizat cu tot ce pot, dar nu pot, regret…

Gânduri luminate (bucată de eseu)

de Mihai EPLI

Poluat cu fericire ascult azi cum bate vântul, mângâindu-mi cu drag faţa la fel cum mă îmbrăţişează inima ta sau faptul că am răbdare să scriu cu drag un poem sihastru din mine

Plouat cu fericire simt dorul faţă de o prietenă de-a mea. Pe ea am văzut-o doar o secundă, chiar dacă voiam să-i spun mai multe tandre măslinii cuvinte calde, azi nu regret că nu am zâmbit alături de ea ca de obicei, totuşi în sufletul meu nu adie aceeaşi lumină.

Acum solitar sunt fără ea, dar fericit că m-am întâlnit cu Paula, fata drăguţă cu care am putut schimba câteva vorbe. Împlinire totală nu simt, fiindcă în totalitate nu am să fiu niciodată fericit în toate contextele esenţiale ale vieţii, dar zâmbesc…

Înger îmbrăcat în negru

de Mihai EPLI

Îmbrăcată ești azi în culoarea tenebroasă
Zeița mea mă-ntreb de unde vine
Întreaga lumină ce m-a înlăcrimat…, din tine?
De ce simt ceea ce simt când mă uit în astre

Solitar

de Mihai EPLI

Am ajuns solitar cu supărarea mea
Acum sânt ignorat de clepsidra ce m-a născut –
Acum lacrimi deşarte cad pe faţa mea moartă
Ancorat de inima ta simt că nu aş putea
Să zâmbesc atât de enorm cum eram cândva
Abrogând apusul solar şi răsăritul selenar… sânt mut
Când stelele din jurul meu mor şi Universul e tenebroasă
Cangrenare antică am… totuşi iubesc inconştient
Neantul sufletului tău ce m-a melancolizat

Dialog liric între Paula Zăhan și eu (sufletul meu)

de Mihai EPLI (eu) și Paula ZĂHAN (ea)

ea… Inima mea e împrăştiată prin toate ramificaţiile corpului

eu… Fericirea din mine azi nu mai dispare
Trist nu sânt totuşi suspin la porţile dorului

ea… Bubuitul ei nu mai adie azi

eu… Lumina ce ce m-a-ncălzit cândva
Decade sub privirea stelelor deşarte

Focul din mine ce iubeşte

de Mihai EPLI

Focul din inima mea arde natura
Tot ce a fost maritim azi a ajuns scrum
Sufletu-mi gol umple clepsidra noastră
Lacrimile-ţi albastre azi, noaptea, sting melancolia
Solitar sânt înconjurat de plumburiul fum
Acum zâmbeşte salcia… suspinând plânge nemurirea
Nemurirea-mi măslinie ce dilată soarta

Elegie [Supărarea mea ereditară]

de Mihai EPLI

Supărarea mea ereditară asupra prostiei m-a cancerizat
Ca Om nu înţeleg de ce lumea din juru-mi sihastru
S-a aplecat îngenuncheat spre ignoranţa ce m-a tulburat.
Acum zâmbesc cu ochii-mi măslinii creând un cerc albastru
În jurul meu şi-n concordanţa tuturora de lângă mine –
Cugetând zăresc prostia ce mă apasă noapte de noapte
Din întuneric ies abătut izgonit din solara lumină
Totuşi azi erai tristă zeiţa mea ce m-a-mbrăţişat
Plângeai atunci când îţi auzeam vocea albastră –
Atunci am renegat trecutul şi viitorul ce te-a amorezat
Singur fără tine titanicu-mi Amor s-a transformat în ură
Urând tot ce m-a divinizat, iubindu-te pe tine… sufocat