Lacunele pe care le umple Poezia

de Cristian Gabriel MORARU

Din Maramureș mi-a sosit manuscrisul celui de-al doilea volum de versuri al poetului băimărean Mihai Epli (n. 1989), intitulat Lacunele speranței. Nădejdea sau speranța, una dintre cele trei virtuți teologice, este cea care-l animă puternic pe poet, așa cum reiese și din motoul plasat la începutul cărții: „Numai speranță multă încarcă Timpul în sufletul meu solitar în universul gol, lipsit de lacrimile luminii.”.

Dacă în Lacunele luminii, volumul său de debut apărut în 2020, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, îi remarcam tendința accentuată spre metaforizare, dar și stângăciile inerente oricărui debut poetic, în această nouă șarjă lirică, Lacunele speranței, observăm că discursul liric i s-a mai profesionalizat, volumul având o arhitectură mai complexă, fiind structurat în șase cicluri poetice: Emoții și simțiri; Pandemice; Anotimpurile iubirii; Acrostih(uri); Vocația prieteniei; Credință și suflet.

O scurtă biografie completează cartea lui Mihai Epli, care este în prezent membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş („Ion Burnar”) şi al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureş.

Prima secțiune a volumului, cuprinzând 68 de poeme, care ar fi putut constitui doar ele o plachetă de sine stătătoare, demonstrează fără echivoc, la un nivel superior, premisa conform căreia poetul n-ar fi

CĂLĂTORIND PRINTRE LACUNE

Valentin Lupea

de Valentin LUPEA

La modul strict gramatical, vocabula LACUNĂ, LACUNE este un substantiv comun simplu de genul feminin, care denumeşte un spațiu gol în interiorul unui corp, ceva gol, lipsit de continuitate în interiorul unui lucru, mai bine zis, acel ceva care-i lipseşte unui lucru pentru a fi bun, întreg şi desăvârşit.

Pentru poetul Mihai Epli, termenul acesta se pare că a devenit ceva atât de apropiat, atât de mult dorit şi acceptat încât îl foloseşte la modul simbolic în toate cele trei volume de poezie publicate până acum, volume pe care le cunosc şi pentru care am scris la vremea respectivă, volume despre care îndrăznesc să spun că formează în opera poetului Mihai Epli o adevărată trilogie,TRILOGIA LACUNELOR: LACUNELE LUMINII (Biblioteca Județeană PETRE DULFU Baia Mare, 2020); LACUNELE SPERANȚEI (Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022) şi LACUNELE PRIVIRII (Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022), cartea de față, conştient fiind de faptul că atât LUMINA din poeziile sale, cât şi SPERANȚA, şi-acum şi PRIVIREA asupra celorlalte două îşi au lacunele lor, golurile lor, nefiind perfecte, lucru care cere cu certitudine ca poetul să ne surprindă-n viitor cu o a patra carte pe care probabil o va intitula LACUNELE LACUNELOR, pentru că, nu-i aşa, nimic nu poate fi perfect, în sensul că chiar şi ele, lacunele, vor putea avea lacunele lor, lipsurile lor.

LACUNELE PRIVIRII, cartea poetului băimărean Mihai Epli, apărută la Editura eCREATOR din Baia Mare, 2022, în Colecția POESIS, Tehnoredactarea: Adalbert Solticzki; Coperta: Florin Dochia; Ilustrații: Carmen Mihaela Coca, cu o dedicație precisă pentru poeta şi eseista Iulia-Maria Ciherean, este structurată în patru secțiuni: LACUNELE PRIVIRII TALE; CRONOS; PLOAIA DE LUMINĂ şi ACROSTIH.

Dacă în primul său volum de versuri, LACUNELE LUMINII, tematica abordată era una foarte diversă, un conglomerat de teme lirico-ideatice, dacă în cel de-al doilea volum, LACUNELE SPERANȚEI, tematica fiind şi mai vastă, ordonată oarecum sistematic în şase secțiuni, acum, în cea de-a treia carte, LACUNELE PRIVIRII, putem spune cu certitudine

Acrostih

de Mihai EPLI

Dor mi-e de ochii tăi și te port în gânD
Atât de mult mă bucur că mi-ai predat sintaxA
Iubesc poezia care niciodată nu va murI
Azi când mă gândesc la tine, ca și la mamA
Niciodată nu uita că sunt puțin nebuN
Afișând pe o foaie albă cu un pix albastru speranțA

Melancolie

de Mihai EPLI

Atunci când nu ești lângă mine
Eu nu pot exista,
Mă sufoc și aerul nu-l pot respira.
Sunt la fel ca vântul
Adierea de toamnă ce îți mângâie chipul,
Atunci când te plimbi singură în parc
Printre frunzele galbene ce cad de pe copaci.
Iubita mea

Suflet singuratic…

de drd. Iulia-Maria CIHEREAN

Scriitorul Mihai Epli ne propune un volum inedit de poezii, ce face parte din colecția „POESIS” a Editurii eCreator din Baia Mare, apărut în anul 2022.

Poemele sunt profunde, dominate de sentimente de melancolie, de dor, de dragoste, de singurătate și cel mai adesea de un zbucium continuu al sufletului creatorului.

Prezenta carte poartă un titlu interesant și intrigant în același timp, „Lacunele privirii”, ce trimite instant cu gândul la sentimentul de pustietate al sufletului, al întregii ființe umane. „Lacunele” sunt prezente în mai toate versurile, fiind un laitmotiv. Privirea („privirii”) simbolizează starea de contemplare, de investigare a tuturor trăirilor ce-i macină sufletul și mintea poetului.

Volumul se compune din patru părți, toate având teme sau motive specifice. Astfel, acestea sunt: Lacunele privirii tale, Cronos, Ploaia de lumină și Acrostih.

Primul tablou se constituie din mai multe poeme sensibile și sincer așternute pe hârtie. Sentimentul predominant este cel de iubire, manifestat prin dorință și nevoie de dragoste. În poezia „Privirea ta” („Mi-e dor de zâmbetul tău, / Aș vrea să te strâng în brațe mereu, / Vocea ta caldă de catifea / Nu o mai aud și mi se rupe inima…”), poetul se confesează și-și mărturisește sentimentele ce-i acaparează mintea, sufletul și tot trupul. În poemul „Lacunele privirii tale” („Cerul și pământul… / Ești la fel ca stelele ce strălucesc / Noaptea pe bolta sufletului meu solitar… / Mi-e dor de tine! / Te-aștept când luna îmi mângâie inima, / Când soarele îmi dă speranță să trăiesc!”), motivele celeste ocrotesc și sunt martore sentimentului de iubire, ce se manifestă tot mai aprins.

Al doilea tablou, „Cronos” cuprinde cele mai multe poezii,

Toamnă selenară

poem pentru Iulia Maria Ciherean

de Mihai EPLI

Sub clar de lună îți scriu o poezie
Iubita mea vreau să știi că mi-e dor de tine –
În această noapte
Sunt la fel ca o țigară ce se arde
În lipsa ta inima mea nu mai îmi bate.
Mă uit pe cerul gol încărcat de stele
Și mă întreb mereu, oare de ce

Lumânarea din ochii tăi

de Mihai EPLI

Sfântă mamă  
De când ai plecat în cer
Timpul și zilele tot mai încet pier.
Acum ești printre îngeri  
Strălucind mai intens ca niciodată  
Și îmi veghezi pașii din trista mea viață.  
Dragă mamă

Acrostih

de Mihai EPLI

Iubindu-te sunt fericit și pot zâmbI, 
Uit de melancolia universului lugubrU
Lipsa ta e ca o stea ce cade gentiL, 
Inima mea portă dorul ochilor tăi măsliniI
Afrodita mea, azi mi-e dor de privirea tA.

Oglinda

de Mihai EPLI

ochii tăi mari
căprui,
selenari
oglindesc
noaptea, încarcă
mângâie cu lumină
sufletul meu
acum gol

oglinda
e viaţa
lacrima,
speranţa –
ursa albastră
din inima mea

O seară liniștită

de Mihai EPLI

Iubita mea, 
O seară liniștită îți doresc. 
Ochii tăi căprui ce strălucesc 
Prin soare și lună mă privesc.
Nu am cuvinte să îți mulțumesc, 
Pe o foaie albă îți mărturisesc,
Je t’aime de tout mon coeur, te iubesc. 
Iubita mea,